Fotograf de ocazie



Gânduri la deschiderea Anului Cercetășesc

adresate de un membru al AGRU National 

Cercetașilor Creștini Români din Federatia Scoutismului European

Dragi Cercetasi,

Pe lângă Școală, ați ales să dedicați o parte din timpul vostru liber unei asociații a tinerilor, în care vă propuneți să învățați despre natura înconjurătoare și societate, să descoperiți bucuria că faceți parte din această lume, că aveți un rol și un rost, să vă aflați misiunea, să dedicați din timpul vostru prieteniilor, pentru a învăța unii de la ceilalți …

Privim cu multă bucurie la acțiunile voastre și ne încălzește gândul că prin ceea ce veți face, veți armoniza cele trei dimensiuni care ne alcătuiesc:

(1) dimensiunea de cetățean – care se referă la drepturile și obligațiile față de cetatea din care faceți parte, față de legile scrise și nescrise ale polis-ului care de prea multe ori lasă la periferie pe cei neajutorați, pe bătrâni, pe bolnavi … Tinerețea voastră și compasiunea pe care le-o veți dărui gratuit celor în nevoie, e o formă de bunătate gratuită – adevărată dăruire dezinteresată, pe care o puteți exersa alături de cei care aproape v-ar sufoca cu dragostea lor – seniorii comunităților voastre, care ar avea atâtea povești a vă spune (!);

(2) dimensiunea națională ca parte a marii familii europene din care și noi, românii suntem parte – care se referă la faptul că parfumul și fibra noastră românească poate aduce prin voi un suflu proaspăt buchetului de popoare și limbi ce formează cea mai tânără Uniune a Planetei! A fi buni români, în ziua de azi – înseamnă să dorești să cunoști istoria ta în spiritul armoniei care s-a așezat peste bătrânul nostru continent, odată cu integrarea țărilor central si est-europene: fiți pregătiți să mergeți în Europa, pentru a reprezenta cu cinste prin purtare demnă și fapte bune, tricolorul și poveștile neamului nostru (doar dacă le veți povesti cu pasiune vor fi ascultate de ceilalți!);

(3) dimensiunea creștină – căci vă puneți sufletele voastre în slujba valorilor Bisericii lui Cristos, ați hotărât să cereți ocrotirea Maicii Sfinte și înțelegeți că lumea poate fi îndreptată numai dacă vom cere împreună – tineri și vârstnici deopotrivă – de la Spiritul Sfânt să lumineze alegerile și hotărârile noastre!

Îmbinarea celor trei dimensiuni, exersarea lor prin diferitele acțiuni pe care creativitatea jocului vostru le va scrie în anul cercetășesc 2019/2020, sub îndrumarea celor ce vă conduc – și care și-au asumat importantul rol al modelelor voastre de viață, vă va oferi prilejul ca, cercetând – să ne mai și certați uneori, pentru că veți descoperi cu siguranță multe lucruri ce trebuie îndreptate! Să o faceți, dragi Cercetași, să ne certați – pentru că voi aveți puterea de a visa acea lume care trebuie încă construită, e lumea pe care vi-o doriți, mai bună și mai dreaptă!

Punându-vă sub pavăza Fericiților Martiri ai Bisericii Române Unită cu Roma, greco-catolică, sperăm și vă dorim să aflați răbdarea și înțelepciunea de a vă face frumos auzite și ascultate glasurile, în lumea de azi. Noi – sectorul adulți din Acțiunea Catolică, vă așteptăm și ne vom bucura din inimă, de fiecare succes al vostru!

(București, in 29 Septembrie 2019)

 

cercetasi


1976_Rupea_cu totii

 

Baia Mare, în 8 Septembrie 2019

Mesajul AGRU NATIONAL 

la înmormântarea Domnului Marian Boian – Președinte al AGRU MARAMUREȘ,

prezentat de Călin Diaconu, Presedinte al AGRU National și nepot de soră al celui adormit întru Domnul

 

Prea Cucernici Părinţi, Iubită Familie, Întristată Adunare, 

Dragă Unchiule!

Ne-ai chemat în aceste zile de început de toamnă la Baia Mare, pentru a face o ultimă plimbare, împreună … Ce vom povesti, pe cale?

Sufletul tău bun şi plin de grija faţă de aproapele este acum pe drumul întâlnirii cu iubiţii tăi părinţi – preotul Marian şi preoteasa Livia-Petronela, cu iubiţii tăi bunici materni – preotul Petru şi preoteasa Livia și paterni: Dionisie şi Ana …

Alături de iubita ta soţie Edit, de fiica Timeea şi de fiul Iosif, de draga nepoată Izabella, îţi sunt alături fraţii tăi: inginerul-poiectant de baraje Florin şi inginerul creator de soiuri de struguri de masă Ioan-Dionisie, iar sora ta Petronela-Maria este reprezentată de nepotul Tudor, proaspăt student la Litere şi Jurnalism …

M-am gândit că poate vei fi dorit să vorbim despre Familie şi Biserică, despre legăturile de sânge şi legăturile de credinţă, despre timpul dăruit de familie, Bisericii şi disponibilitatea Bisericii faţă de familie … 

Împreună, Biserica şi Familia sunt spaţiul în care ne formăm valorile pe care suntem chemaţi să le trăim în viaţa de zi cu zi, aici învăţăm că moştenirea se învaţă prin educaţie, aici ne definim, şlefuind unii altora caracterul, învăţând să ne antrenăm răbdarea, punctualitatea şi respectul faţă de cuvântul dat, faţă de promisiune. 

Familia şi Biserica sunt locul unde ne întoarcem mereu, la bine şi la greu, pentru a mulţumi şi pentru a cere ajutor, pentru a bea din apa care nu însetează, pentru a încerca să trăim în adevăr şi nu în minciună.

Într-o lume ce prea uşor se lasă stăpânită de iluzie şi ignoranţă, iubirea şi căldura Familiei şi învăţătura plină de lumină a Bisericii formează pentru unii dintre noi o oază, un refugiu – iar pentru alţii, o cetate de nebiruit, din care putem porni în cruciada mereu nouă a vestirii binelui, în apostolatul îndreptării neamului, prin voia lui Dumnezeu şi cu al Lui har. 

Așa precum în Familie, legăturile cu frații de sânge și întâlnirile anuale în casa părintească de la Rupea, au reprezentat momente unice de împărtășire a clipelor de bucurie, tot astfel, ai găsit în AGRU, instrumentul asocierii pentru săvârşirea faptelor de credinţă. Te-ai bucurat și ai înțeles că Biserica Română Unită, a pus la dispoziţia credincioşilor laici, în urmă cu 90 de ani – “AGRU”, al cărui spirit simțeai că trebuie reînviat, pentru ca renașterea Bisericii noastre să fie deplină și funcțională, pentru a ne găsi rostul în lumea de azi. Prin dăruirea ta, ai fost un membru marcant al AGRU, parte a Acțiunii Catolice din România – ACRO, până la ultima suflare. 

Noi – moștenitorii cât și colegii tăi, îţi facem astăzi promisiunea că vom continua tradiția întâlnirilor de familie și vom purta mai departe visul reînfiinţării AGRU la nivelul fiecărei parohii greco-catolice – căci parohia, ca familie lărgită ce se asociază în fapte bune, slujeşte deopotrivă Societăţii şi Bisericii, purtând mesajul Evangheliei în societate şi arătând prin trăirea faptelor de credinţă, intenţiile şi rostul Bisericii în lumea contemporană. 

Familia AGRU-lui va continua să însemne un mod firesc o formă de trăire pentru cunoaşterea reciprocă, un timp dedicat prietenilor, o ieşire din izolare, prin confirmarea periodică a legăturilor laicilor şi clericilor din cele şase Eparhii greco-catolice. Prin Familie și prin  AGRU, vom căuta să apărăm, atunci când vom fi chemați – valorile şi morala creştină, pentru slujirea Bisericii şi a Neamului …  

X

X             X

Mesajul Părintelui Cristian Langa, asistent spiritual AGRU Cluj,

la înmormântarea Domnului Marian Boian, Președinte al AGRU Maramureș

 

Întristată dar și privilegiata familie, naturală și spirituală, 

Simt datoria și nevoia de a mărturisi, măcar așa, de la distanță, un sentiment de recunoștință profundă și de recunoaștere cu admirație a lucrării Providenței în viața domnului Boian, pe de-o parte, și a răspunsului lui de slujire generoasa a lui Cristos și a Bisericii Române Unite, pe de alta. 

În calitate de asistent spiritual al AGRU, am avut de fiecare data șansa să “asist” uimit și chiar încurcat la “doza” de zel, de entuziasm, de bucurie, de neastâmpăr al credinței, de neliniște sănatoasã în creșterea spirituală, în căutarea Adevărului, în a descoperi și înțelege și poziția altora. 

Pot doar sa constat cât de conturate sunt limitele noastre în pătrunderea misterului lui Dumnezeu, atunci cand permite sa fim lipsiți  de prezenta fizica a dlui Marian Boian. Dar mă mângâie convingerea că ceea ce am primit prin talanții rodiți de el nu ne poate fi luat și vrem să ne facem ecou și mărturie a iubirii lui față de Biserica.

Îmi vine în minte un gând de-al monseniorului Vladimir Ghika, părinte spiritual al tatălui meu: “Doamne! nu mi-i răpi pe cei pe care-i iubesc!” – Răspuns: „Nu ţi-i răpesc: ţi-i păstrez!”

Îți mulțumim, Doamne, pentru darul cu numele Marian Boian! 

(Baia Mare, în 8 Septembrie 2019)

1942_Cincu_Fratele cel mare la varsta de un an

Fratele cel mare, Marian Boian – împreună cu Părinții – Părintele preot-căpitan Marian Boian și Preoteasa Livia-Petronela, îndreptându-se spre vârsta de un an (1942, Calvaser, azi Șeica Mare, județul Alba)

1959_Promotia Liceului St O Iosif din Rupea

1959. Marian Boian, la absolvirea Liceului Șt. O. Iosif din Rupea (jud Brasov).

1962_Rupea cei patru frati in vacanta

1962. Casa Părintească, Rupea: cei patru frați ai Familiei Pr Marian Boian, în vacanța de vară.

1967_noiembrie_11_nunta celui mai mare frate

Familia Pr Marian Boian, la nunta celui mai mare frate. Baia Mare, 11 noiembrie 1967

1969_Rupea august

Rupea 1969, august. ”Pentru Mama”.

1976_Rupea_cu totii

Familia la Rupea, 1975

 

1976_Rupea_barbatii

1975, Rupea. Partea bărbătească a Familiei Părintelui Marian Boian

1976_Rupea

1975 – Rupea: Bunici, Părinți, Copii, Nepoți …

______________________________

Notă. Fotografiile sunt din arhiva preotului greco-catolic Marian Boian.


Aș fi preferat să nu fie nevoie de acest articol. Aș fi dorit să-mi folosesc timpul citind despre istorie sau despre publicitate – cele două pasiuni pe care încerc să le împac în viața mea, întâlnind oameni mai inteligenți ca mine, de la care învăț mereu: de la unii, explicații coerente despre trecut, iar de la alții – metode de a comunica mai bine celor ce sunt azi în roluri de actori … în fapt, și istoria (prin educare) și publicitatea (prin comunicare) le regăsesc că își au rostul în prima linie a războiului informatic care ne cuprinde în vârtejul său. 

Tocmai de aceea, o scurtă meditație despre cel de-al șaselea simț, despre bunul-simț, se impune cu necesitate. Până la discursurile academice despre etica profesională, până la descrierea în amănunt a tentațiilor răului, care lovesc în credibilitatea istoricilor și publicitarilor deopotrivă, să ne întrebăm despre simțul interior care odată activat, ne schimbă felul de a percepe realitatea din jur …

O primă constatare: nu ascultăm toți cu același simț al urgenței … nu răspundem cu toții, la fel de prompt, renunțând la ale noastre și pare-se că suferim (unii mai mult, alții mai puțin) de o anumită surzenie atunci când e vorba să auzim chemarea binelui: nu avem bucuria ascultării … Observați vă rog că una este simțul auzului – și alta disponibilitatea ascultării.

O a doua constatare: nu vedem mulțimea infintă a lucrurilor minunate care sunt în jurul nostru, după cum rămânem orbi la suferința celorlalți, ne ferim privirea atunci când dăm de pomană, ne rușinăm și ne ascundem ochii, refuzând să privim realitatea, pierdem orele și ne stricăm vederea în ecranele computerelor, televizoarelor și mai nou, în jocurile realității virtuale, ca și cum am fi rămas incapabili de a surprinde cu ochii minții noastre o brumă de originalitate … Observați vă rog că una este simțul văzului – și alta cuprinderea minunilor, compătimirea și compasiunea.

Tot astfel, cred că putem distinge între simțul mirosului și recunoștința față de noblețea parfumului; între simțul pipăitului și mângâierea unui creștet de copil; între gust și degustare … și observând aceste diferențe, vom gândi de-acuma bunul simț ca un factor ponderator al celorlalte cinci? Poate e mai mult decât atât: bunul simț e o punte de trecere ancorată în cele cinci simțuri primare, prin care noi încercăm să absorbim lumea întreagă (numai de-am putea!) și care ne transportă pe celălalt mal, al înțelegerii raportului nostru cu această lume, căreia îi aparținem (în măsura în care i ne dăruim) și care ne aparține (în măsura în care o cunoaștem) … Drumul spre înțelepciune trece prin bunul simț.

Aș fi vrut să nu fi fost nevoie de acest articol. Dar îl rog pe Bunul Dumnezeu să mă ajute, să fac din bunul simț guvernatorul celorlalte cinci simțuri ale mele. Și, dacă va fi să pierd vreunul din cele cinci cu care – mulțumesc ! – m-am născut, știu că bunul simț mă va ajuta să le echilibrez pe cele ce-mi vor fi rămas.      

Dedic acest articol împreună cu muțumirile și admirația noastră, prietenului din Arad – Yehuda Ben Yosef, ghidul nostru orb, care ne-a invitat la o plimbare culturală și ne-a dezvăluit o parte din istoria plină de secrete a orașului de pe Mureș … 

primaria arad

 


Cardinalul binecuvanteazaAjută-mă, Doamne, să port grija sufletului meu – pe care Tu mi l-ai încredințat, să devin unul din fiii Tăi iubiți și învață-mă să măsor bucuria și liniștea, citind reacțiile de răbdare ale fraților mei, în suferințe incomparabil mai grele decât ale mele …

În data de 2 Septembrie, la Târgu Mureș – am avut privilegiul de a participa la emoția sfințirii unei statui dintr-o serie ce va vorbi despre dragostea și admirația noastră față de înaintașii interziși. Dincolo de reparația istorică necesară, acest monument de for public ne vorbește despre un centenar ratat, cel al anului 1948. Atunci, în 1948, în loc de a cinsti cum se cuvine cei 100 de ani de la primul strigăt al libertății noastre … care se împleteau cu alți 250 de ani de eforturi identitare și răspunsuri autoritare la întrebarea ”Cine suntem noi, românii?” – posibili abia după Unirea Bisericii Române Unite cu Roma Sfântului Petru și încă alți 30 de ani de trăire a bucuriei și greutăților zilnice ale unității tuturor fraților într-o singură Țară … Anul 1948, an de recunoștință și bucurie … transformat în începutul drumului în deșert!

E nevoie de o nouă periodizare a epocilor istoriei naționale, din care să rezulte importanța înțelegerii – pentru noi, cei de azi – a ”secolului de aur” 1848 – 1948! E timpul ca profesorii de istorie să caute Adevărul, să corecteze minciunile vehiculate deșănțat, să îndepărteze praful omisiunilor intenționate și al interpretărilor mistificatoare …

Vom înțelege, împreună, că a existat și este posibilă și azi – dar numai prin jertfă! – o iubire sinceră față de poporul român, dacă vom medita la anul jubiliar 1948 ca la o ”sărbătoare prin decapitare”, ca la ”praznicul suferinței” … ale cărei tragice urmări le constatăm în chiar anormalitatea comportamentului nostru de azi.

Am venit la picioarele Fericitului Martir Episcop Cardinal Iuliu Hossu, pentru a-l recunoaște drept conducător și călăuză a noastră, căci lupta cu răul e departe de a se fi terminat – și foarte probabil nu se va termina niciodată, pentru a înțelege că ea nu poate fi purtată altfel decât sub deviza ”Credința noastră este viața noastră!” …

În clipele de grea încercare ale anilor postbelici 1946 – 1948, sub presiunea timpului și în fața unui adversar care s-a luptat mișelește, folosind armele dezinformării și dezbinării, ale terorii și forței brute, ghidându-se după propria voință și folosind bunul plac ca argument, credința conducătorilor Bisericii Române Unite ne transmite un mesaj foarte puternic – dacă înțelegem să vibrăm împreună cu ei pe frecvența întrebării mereu actuale: ”Cine conduce, cine guvernează lumea în care trăim? Omul sau Domnul?” Răspunsul la această întrebare poate fi dat prin acceptarea credinței ca mod de viață și atunci, este în măsură să schimbe comportamentul nostru, felul de a privi și a ne purta în lume.

Abia atunci când Îl recunoaștem pe Domnul drept Stăpân al nostru, recunoaștem marele dar al libertății sufletești. Ne învață, Fericitul Martir al Credinței, Cardinalul Iuliu Hossu, în Memoriile sale – că sufletul este o cazemată în care nimeni altcineva nu are acces, decât numai Dumnezeu – și numai dacă omul se hotărăște să-i deschidă!

Cetatea nebiruită a sufletului, în care nici o putere nu intră, dacă nu i se deschide de către credincios!” – aceasta este marea lecție a libertății pe care simțim că avem obligația de a o transmite mai departe celor ce ne urmează, ca unii ce ne-am născut și am străbătut o parte a drumului acestui neam, prin deșertul comunist.

Și ne mai învață Cardinalul înfăptuitor al Unității noastre naționale: că Unirea binecuvântată și fericită este aceea voită de amândouă părțile. Niciodată nu se va accepta o unire impusă din afară.

Omul poate oficializa minciuna – de exemplu, poate afirma orice (hîrtia suportă orice) – că Biserica Română Unită s-ar fi autodesființat, dar Dumnezeu va grăi oamenilor istoria adevărului.

Judecata este numai la Dumnezeu, de la oameni – iertarea. Există oameni care devin colaboratori ai răului – le simți prezența în Memoriile Cardinalului, și rămâi impresionat de puterea rugăciunii pentru fratele care rătăcește. Există alții, care se pun în slujba Binelui – un locotenent care ajunge la Canal pentru fapte de milostenie, un călugăr Damian de la Cernica, un doctor Domșa … Adevărul este acesta: nu trăim pentru că avem un certificat de naștere, nu suntem pe hârtie – ci trăim pentru că privirea prezentului, care este Dumnezeu cel veșnic, ne este dăruită în fiecare clipă.

Credința noastră este viața noastră!” – este o rugăciune puternică și un salut creștin, pe care le vom folosi în încercările zilnice: ”Cu smerenie să ducem lupta pentru devenirea noastră, cu al Lui ajutor!

Sunt câteva direcții de cercetare, subiecte de meditat și idei pe care Evenimentul Sfințirii statuii Fericitului Martir Cardinal Iuliu Hossu, ni le-au deschis, și pe care le consemnăm aici cu bucurie și speranță că poate vom afla și mai multe, în viitor:

(1) între anii tragici 1940 – 1944, în vremea ocupației horthyste a Transilvaniei de Nord: Oradea, Baia Mare, Clujul … au avut în Vlădicul Iuliu, administratorul apostolic. Care a fost activitatea, care au fost intervențiile lui față de Horthy, care sunt urmele prezenței Prea-Sfinției Sale, în Parlamentul de la Budapesta? Începând cu reacția față de Dictatul de la Viena și continuând până în ceasul ultimei încercări – în care i se propune refugiul prupurat la Roma, principiul neseparării turmei de conducător este unul trăit clipă de clipă …;

(2) care au fost reacțiile oficiale ale reprezentanților Bisericii Române Unite cu Roma, greco-catolică – în anii 1945-1946, când are loc în Ucraina desființarea Bisericii greco-catolice ucrainene?;

(3) drumul vieții pământești a Fericitului Cardinal Martir Iuliu Hossu începe într-un stat majoritar catolic (Imperiul austro-ungar), se continuă într-un stat majoritar ortodox (România, după 1 Decembrie 1918) și se încheie într-un stat comunist autodeclarat ateu: cum ne păstrăm principiile într-o lume care se schimbă dramatic în jurul nostru?;

(4) Ce obligații morale și culturale îi revin Bucureștiului, pentru a se ridica la nivelul de pretenții în sensul de Capitală a Unirii noastre, ca neam? Cum vom înțelege să ne cinstim sfinții martiri, cum le vom citi testamentul și mai ales, cum ne vom ruga lor, pentru a cere înfăptuirea minunilor de care avem atâta nevoie? Pe lângă Catedrala Mântuirii Neamului (majoritar ortodox, așa este!), vom găsi oare, împreună cu Primăria acestui întins oraș de câmpie – o piață, o stradă, un loc potrivit pentru o statuie sau cel puțin un bust al sfinților martiri ai Bisericii Române Unite cu Roma? Da, dacă vom simți că ne aparțin și le aparținem, cu adevărat. Dacă vom înțelege că au parcurs cu prisosință, drumul dus-întors de la ”Oameni ai Bisercii” la ”Oameni ai Neamului”.

Fie că ne place, fie că ne apasă, fie că-i ignorăm sau alegem să le cunoaștem gândurile, faptele, vorbele și viața: sfinții martiri greco-catolici s-au jertfit pentru credința lor în latinitatea poporului român și apartenența lui la una, sfântă, catolică și apostolică Biserică dar mai ales: pentru mântuirea noastră! Să luăm aminte …

 

This slideshow requires JavaScript.

 


Traseul unui suflet închinat lui Dumnezeu, Bisericii Române Unită cu Roma, greco-catolică și Familiei. Din Coroiu, spre Blaj: prin Șoimuș, Ighiș, Calvaser și … Lunca.

harta

Născut în comuna Coroiu la 10 Aprilie 1897, Părintele Petru Pădurean a făcut primele clase la Școlile din Coroiu si Șoimuș, apoi Părinții săi – Ilie (plugar) și Maria (casnică), l-au înscris la Școala de aplicații din Blaj (1906-1907).

liceul

Liceul greco-catolic ”Sf Vasile cel Mare” l-a urmat la Blaj, între anii 1907 – 1915 (documentul de absolvire Nr 13/1914/1915 din 27 Iunie 1915).

Își continuă studiile la Facultatea de Teologie din Blaj, intre 1915 – 1919 (diploma nr 80 din 2 Iulie 1919).

În 12 Iulie 1920, la Blaj – se căsătorește cu absolventa Școlii civile de fete, Livia Valeria (născută Voicu, în 10 Noiembrie 1896, în comuna Nocrich din părinții Nichie și Sofia).

Este hirotonit diacon în data de 5 August a anului 1920 de către Arhiepiscopul Dr. Vasile Suciu iar în data de 8 August 1920 primește de la acesta sfânta taină a preoției, în Catedrala Mitropolitană greco-catolică ”Sfânta Treime” din Blaj.

Catedrala

Este numit administrator parohial în 1920 în comuna Ighișul Nou (unde va păstori intre 1920 si 1935).

În comuna Ighișul Nou se nasc cei patru copii ai Familiei Preotului Pădurean: Petronela Livia (11 Iulie 1921), Maria-Alexandrina (7 Ianuarie 1923), Titus Petru (6 Aprilie 1924) și Viorica Lucia (in 27 Ianuarie 1930).

preotul si preoteasa

Din 2 martie 1935 până în 5 August 1954, este Parohul greco-catolic al comunei Calvaser – prin numirea dată de Arhiepiscopia greco-catolică a Blajului, nr 635/1935.

Apoi, prin decizia Ministerului Cultelor cu numărul 5199/1954 – dată în 1 Iunie este forțat să se mute Paroh în comuna Lunca (aici ajunge în 5 August 1954 și va sluji în același rit greco-catolic până la trecerea sa la Domnul, în 1963).

Șematismul Clerului din anul 1932 ne arată situația credincioșilor greco-catolici, (și) din comuna  Calvaser, la acea dată. Parohia aparținea protopopiatului de Sibiu, avea două biserici greco-catolice – una mai veche, din 1797 cu hramul ”Sfintilor Arhangheli” si cea nouă, 1813, cu hramul ”Bunei-Vestiri”. Ambele biserici erau din lemn, iar Părintele Petru – împreună cu familia și credincioșii săi – a considerat că ridicarea unei biserici noi, de piatră, este necesară.

1932

calvaser 1932

In 2 Martie a anului 1935, Părintele greco-catolic Petru Pădurean și Familia sa ajung în comuna Calvaser, unde sunt întâmpinați cu entuziasm de întreaga suflare. Între turmă și păstor vor fi construite – în cei 19 ani de pastorație neîntreruptă – relații deosebit de strânse, a căror amintire dăinuiește și astăzi.

sosirea 2

sosirea1

coperta

Calvaser

În Șematismul Clerului Arhidiecezei Mitropolitane Greco-Catolice Române de Alba-Iulia și Făgăraș, pentru anul 1937 – îl găsim înscris pe Părintele Petru Pădurean ca Paroh în Calvaser – unde Biserica greco-catolică număra deja 1.440 de suflete. Gara și Oficiul Poștal țineau încă de atunci de Șeica Mare, iar Părintele Petru Pădurean avea responsabilități pastorale și în Boarta (comună învecinată, pe Târnava Mare). 

Părintele greco-catolic Petru Pădurean și Preoteasa Livia Valeria au avut, la propriu, două Familii – atât cei patru copii ai lor cât și comunitatea de credincioși ai satului Calvaser, pentru care au realizat o frumoasă operă educativă: mai întâi, prin propriul exemplu de cumpătare și muncă neobosită, de încredere nezdruncinată în lucrarea Spiritului Sfânt cât și prin curajul asumării unor obiective sociale – cum a fost, de exemplu, realizarea cadastrului comunei: un efort care i-a împăcat pe vecini unul cu celălalt, nelăsându-i să se certe pe ceea ce fusese măsurat și înregistrat (încă din 1939!).

avocati

În fotografia de-asupra, Părintele Petru Pădurean, împreună cu Avocatul I. Stănilă (copil al locului), în Ianuarie 1939, pe o uliță din Calvaser. Numele localității vine din limba germană – Kalt(es) Wasser (”apă rece”).

Biserica greco-catolică din Calvaser – având hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, a fost ridicată și închinată lui Dumnezeu de Părintele Pădurean, împreună cu iubiții săi fii sufletești, credincioșii greco-catolici ai comunei, între anii 1935 si 1942.

Cele două turnuri amintesc celor de astăzi – în limbajul direct al arhitecturii, de Catedrala Mitropolitană a Blajului.

biserica

La 5 decenii distanță, odată cu eliberarea din regimul comunist totalitar-ateu,  moștenitorii familiilor greco-catolice din Calvaser, amintindu-și de perioada păstoririi Părintelui Petru Pădurean și bucurându-se de rugăciunile acestuia, au decis ridicarea unei Cruci comemorative în curtea Bisericii – pentru ca generațiile ce vor urma să-i păstreze o pie memorie.

De recunoștința și aprecierea înalților ierarhi ai clerului greco-catolic, Părintele Petru a avut parte încă în timpul vieții sale, atunci când i s-a oferit distincția de protopop-onorar:

protopop

Suntem în Anul vizitei pastorale a Papei Francisc în România (31 mai – 3 iunie) și adunând aceste amintiri la inițiativa fraților noștri din Calvaser, Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să trăim la Blaj – împreună cu întreg neamul românesc – bucuria beatificării martirilor-arhierei Valeriu Traian Frențiu, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie și Tit Liviu Chinezu.

Credem că e un prilej de reflecție la însemnătatea Bisericii Unite cu Roma, greco-catolică, pentru neamul românesc.

Și vom încerca să înțelegem – poate chiar împreună cu credincioșii din comuna Calvaser (azi contopită cu Șeica Mare), cum lucrează Bunul Dumnezeu în viețile noastre, prin rugăciunile Preoților săi.   

(București, 11 Februarie 2019)

Next Page »