Calin Diaconu

Iată-ne ajunși pe pagina a patra a ”Libellului” scris de Parintele Theodor Valerian Bourza, la 1869 – din dorința și conștiința de a nu se pierde istoria parohiei greco-catolice a Șaroșului. Ca de obicei, ne vom strădui să o transcriem cu atenție mai jos, de data aceasta introducerea va fi  o scurtă recapitulare. Pentru cei doritori a citi textele transcrise până acum – am creat un meniu in partea superioară a site-ului, intitulat ”Libelul Preotului T.V. Bourza”. Puteti accesa prin ”click”, și – citind de jos în sus – aveți parcursul ”la zi” al lucrării. Mulțumim tuturor pentru susținere și sper să înțelegeți că demersul nostru ne solicită timpul nostru liber – căci vom aloca acestui proiect în măsura în care obligațiile curente ne-o permit. Vă doresc tuturor un An 2017 plin de realizări!

Deși aproape complet lipsit de informații scrise pentru perioada 1701-1869, când tocmai de aceea s-a hotărât să consemneze pe hârtie trecutul reconstituit, Părintele Theodor Valerian Bourza ne face cunoscută lumea transilvană în vremea administratiei habsburgice. E o lume in care Biserica Greco-Catolica se află la începuturi, supusă presiunilor din toate părțile … atât protestanții calvini, cât și românii neuniți, dar mai ales propriile neputințe – ne arată cât de greu a fost să se ridice o Biserică Națională, care în mod programatic și-a propus să ridice nivelul intelectual și conștiința de neam a poporului român, lipsit complet de drepturi politice în perioada 1437 – 1701 … într-un sistem care a intrat in istorie sub denumirea de Unio Trium Nationum. A fost totuși o operă remarcabilă – pentru că, în numai două veacuri, poporul român transilvan se trezește – prin munca susținută a preoților greco-catolici, și ajunge să aibă o conștiință națională, cunoscându-și interesele – în special acela al UNIRII tuturor românilor într-un stat național unitar.

Libellul începe printr-un Cuvânt Introductiv, de două pagini, urmată de o enumerare a preoților-parohi greco-catolici din Șaroș: Preotul cel dintâi, Popa Lazăr; Parohul al doilea George Munteanu … și, așa cum vom vedea pe această a 4-a pagină, Preotul al treilea, Nicolae Munteanu, urmat de Preotul al patrulea – Theodor Valerian Bourza, însuși.

Să citim, în continuare, din cartea Părintelui. Ne vom folosi pentru ilustrarea acestui articol de referința la Valchid (de unde nefericitul Părinte Nicolae își alege soția care moare la nașterea gemenilor) – pentru a mai afla câte ceva despre frumusețea și istoria locurilor in care are loc actiunea dar mai ales pentru a înțelege că prezența sașilor în zona Mediaș-Sighișoara a fost o realitate modelatoare în Transilvania. Biserica din Waldhütten (Valchid) e menționată într-o indulgența a Papei Bonifaciu al IX-lea (la 1390!) – iar numele localității se traduce ”colibele din pădure” – … într-adevăr, privim cu nesaț și azi imagini ale satului săsesc transilvan …

( : 4 : )

În timpul revoluțiunei maghiare (:1848 – 1849:), bătrânul fugise la București, iar Capelanul Nicolae rămânând singurul preot în sat, functiona românilor de ambe confesiunile celea spirituale – după terminarea revoluțiunei a reîntorsu de la București, unde trăise tare bine la Episcopul romano-catholic. Și a mai trăit în pace până la 1852, când în 24 Septembrie s-a mutat la celea eterne în etate de 85 de ani; fie-i țărâna ușoară și în veci neuitată pomenirea lui.

Preotul al treilea

Nicolae Munteanu feciorul antecesorului paroh George Munteanu, acesta precum știu a absolvit Philosophia în Blasiu (Blaj, n.n.), – dar cu toată învățătura sa n-a putut fi aceia ce fusese Tatăl său, el în căsătorie luase de Socia (soție, n.n. – de aici vine termenul ”asociat”!)  o fată din Valchid (la sud-est de Saros, n.n.) din familia lui Fogarasi, care după ce anăscut o pereche de copii a murit, rămânând tânărul preot cu copiii săi în grija bătrânei sale mame. – Acest preot își pierduse tot curajul, ba nici că mai simțea vreo plăcere din Lumea aceasta, din care cauză atâta sărăcise, cât nu avea nici cu ce se îmbrăca și încălța după cuviință, – porțiunea canonică era parte pustie, parte zălogită chiar și la Zigani, poporul, care rămăsese de (la) Tatăl său a trecut de-a rândul la neunire, și căpătând o boală în cap a murit în a. 1856,  14 Septembrie rămânându-i copiii în grija bătrânei preotese și a fratelui său George Munteanu. Fie-i țărâna ușoară. Etatea acestuia ajunsese la 40 ani.

Preotul al patrulea

Teodoru Valerianu Bourza, născut în Mediaș la anul 1831, botezat in 18 Octombrie calen(dar) vechiu. Tatăl meu Feodor Borza Dascalu g.c. in locu (greco-catolic din tată-n fiu, parintele – n.n.) a fost pe timpul acela unul dintre cei mai renumiti Dascali.  – Îmi aduc aminte ce mulțime de feciori străini era acolo la glasuri când am început eu a învăța cetire și scriere, nu-mi aduc aminte …

Valchid, imagine din 2008. Sursa – Google.

Valchid, Biserica Evanghelică fortificată (prima mențiune într-un document papal … la 1390!)

Planurile Bisericii fortificate din Valchid, care arată cum s-a extins constructia, in timp. Alaturat si in exteriorul zidurilor citim ”Alte Schule” – Școala Veche. Școala și Biserica au făcut Casă bună, dintotdeauna …