Pagina anterioară din Libel (8) 

Rezumat: 

Theodor Valerian Bourza s-a născut la Mediaș, în familia învățătorului Feodor Bourza,  în anul 1831. Primii ani de școală, între 1841 si 1845, îi parcurge la Elisabethopolis (Dumbrăveni), apoi continuă la Blaj și Sibiu (1846 – 1847). În vremea tulbure a Revoluției de la 1848-1849, urmează îndeaproape pe Timotei Cipariu (inclusiv în exilul din Țara Românească). Revenit în Ardeal, reia și finalizează studiile în 1850, la Brașov (ajutat de Iacob Mureșanu). 

Din 1851 (la vârsta de 20 de ani) începe munca de dascăl (”docente”), în Mediașul natal, ajungând ca în 1852 să aibe în grija sa 180 de elevi (din care și-a format un cor bisericesc, de 40 de băieți).  

În 1854, se căsătorește cu Ana, fiica lui George Harhoi (din Șaroșul Săsesc), pe care o aduce acasă, la Mediaș. Frumusețea soției pe de-o parte, dar și pericolul istețimii – prin care ar fi putut probabil lesne înlocui pe superiorul său ierarhic … ne aduc în această nouă pagină de Jurnal, în situația stânjenitoare a unui jurământ cu martori, că nu va ținti niciodată mai sus de preoție, adică nu va dori funcția de protopop … 

Am ales ca ilustrație pentru această pagină a Jurnalului Preotului Bourza, o poză a Mitropolitului Alexandru Sterca Șuluțiu, fiindcă este încă o personalitate de seamă, pe care Părintele o pomenește în Libelul său.

sursa foto: Wikipedia

( 9 )

Theodoru Valerianu Bourza ca Capelanu in Mediasiu in a. 1854.

Iam risum teneatis amici (1) – Indata ce miamu dusu nevasta in Mediasiu muerile ca ele au inceputu a face vorbă, că: ”Nevasta mea ar fi mai frumoasă ca” Maria Protopopului, – dein astea vorbe semenate sa iritatu Protopopulu prin găzdoia sa la o dusiumănia nemarginită asuprami, ba pănă acolo devenisa treaba, câtu sirmanulu Stojanu la pofta gazdoiei sale venia pe neasceptate la mine turbatu de mănia, si ca dein seninu incepea la sfadă si ami slabi nevasta. – Apoi ce era sa facu, trebuia sa inghitu noduri totu ca pumnulu, caci cu protopopulu cine sa cutedie a sta contra.- Candu mamu dusu spre ordinare la Blasiu cu Socrulu meu, Prota încă a venitu cu noi in carutiu, si dreptu resplata cărăusiei a facutu pe Metropolitu Siulutiu (2) sa nume ordinadie până nu voiu veni erăsi in Mediasiu, si in fația batrâniloru Basericei sa  dau unu Reversalu (3), ca: ca Capelanu intru tote voiu fi supus Domniei Sale si nu voiu năzui nice cându la Officiulu protopopescu – aciasta a trebuitu sa sa implinescă si provediutu astfeliu mamu dusu la Blasiu unde in diua de S. Toader ma ordenatu de Diaconu, er Luni in septimâna adoua a paresemiloru (4) – martie 1854, de preutu. Acumu trebuia ca Capelanu sa ducu si Officiulu de Docende, poporului Mediasiului inse preste 1000 suflete, protopopulu la nice o functiune nu voia sa margă, asia Scola cu atata diligintia si energia intemeiata a trebuitu sa degeneraie, ba totu cu mari suferinție, abia amu pututu sao ducu unu anu si jumatate, candu mutandusa dein vietia batranului parochu alu Curciului Sameonu Albu, in urma Suplicarii mele conferindumisa aceia parochia către  finea lui Septembre (1855) mamu strămutatu acolo.

Va urma, pagina (10): T.V. Bourza, ca parohu în Curciu …

______________________________________________________________

(1) Acum continuați râsul, prieteni! Expresie din latină, pe care Părintele Bourza o folosește cu multă grație și relaxare, față de ceea ce va urma (reamintim că el scrie aceste rânduri la vârsta de 38 de ani, în cuprinsul unei cărticele-manuscris pe care a dedicat-o istoriei Parohiei greco-catolice a Șaroșului, istorie din care el însuși, face parte!)

(2) Alexandru Sterca – Șuluțiu, mai întâi Episcop iar între 1853-1867, Arhiepiscop și Mitropolit al Bisericii Române Unite.   

(3) Reversio, in limba latină, semnifică ”reîntoarcere din drum, revenire”. În contextul acestei umiliri publice asumate ca etapă în procesul de hirotonire, am traduce cu ”precizare” sau ”promisiune fermă” (dacă nu cumva astfel se lua pulsul orgoliului viitorului candidat la preoție, sic!)

(4) Păresimi = cele 40 de zile din Postul Pastelui, din lat quadragesima 

(5) Pentru un tur virtual și câteva impresii vizuale pline de justificată admirație la adresa Curciului, vă recomand, cu plăcere, aceste testimoniale ale prezentului. Sunt tineri care-și descoperă țara, iar zona despre care povestește Părintele Bourza (Mediaș – Blaj – Șaroș – Dumbrăveni …) și-a păstrat cumințenia și farmecul de poveste!

http://www.razvanpop.ro/2015/05/14/curciu-o-mica-bijuterie-a-sibiului/

 


Anunțăm reluarea publicării Jurnalului inedit al Parintelui greco-catolic Theodor Valerian Bourza, preot greco-catolic in Șaroș (manuscris datat 1869), pe care l-am moștenit din arhiva Părintelui greco-catolic Marian Boian. Am reușit să cooptez în acest proiect editorial pe Domnul Inginer Florin Boian, care ne va ajuta foarte mult, la transcrierea textelor (paginile vor fi scanate si transcrise rând pe rând, încercăm să păstrăm și să vă încântăm cu farmecul limbii române de atunci …)

Proiectul acesta îl gândim ca pe un prilej de cunoaștere a propriei noastre istorii, atât a celei politice cât și a celei bisericești – căci fără aceasta din urmă, avem convingerea că nu putem înțelege pe cea dintâi.

Poate și mai important, este faptul că în jurul acestui proiect – prin intermediul părții bune a internetului – am ajuns să cunoaștem și să ne împrietenim epistolar cu pasionați de istorie, cum este Domnul Nicolaie N Nedelcu – autorul volumului ”Istorie Dumbraveana” dar si a unor profesori care ne ajută – și sperăm că ne vor ajuta – în descifrarea tainelor propriului nostru trecut (mă refer la intervenția Domnului Profesor Cornel Sigmirean din Târgu Mureș dar întrebări vor mai fi, cu siguranță).

Tuturor celor ce ne susțin, se cuvin mulțumirile și recunoștința noastră!

X

X                 X

Să reluăm pentru început, ideile principale.

Theodor Valerian Bourza s-a născut la Mediaș, în anul 1831 și a fost botezat de tatăl său – învățătorul Feodor Bourza, în rit greco-catolic, în 18 Octombrie. În vârstă de 38 de ani, ajuns paroh în Șaroș, începe a scrie un rezumat al istoriei Parohiei Șaroșului, un Libel. Acest ”caiet” (cum i-am spune noi astăzi), are: la interior 180 de pagini numerotate + 2 nenumerotate, formatul 16 x 20 cm, coperțile cartonate. În interior, scrisul părintelui se așterne într-un stil caligrafic pe care-l privim cu admirație și respect …

Jurnalul lui Theodor Valerian Bourza

Jurnalul Părintelui Teodor Valerian Bourza, preot greco catolic din Ardeal, datat 1869 (Coperta 1, scanata). Din arhiva Parintelui greco-catolic Marian Boian.

 

Primele două pagini, intenționat nenumerotate dar atent încadrate într-un chenar perfect, sunt în fapt un ”Cuvânt înainte” adresat cititorului – în care părintele explică demersul său și ne face curioși pe noi cei de azi, care mai dorim să știm câte ceva din trecutul autentic, din felul de a fi, de a vorbi, de a se justifica, de a consemna faptele și de a fi ordonați cu cele din jur și cu sine … într-un cuvînt, din preocupările celor ce ne-au precedat.

Introducerea o puteți (re)citi aici:  (a) Amate lectore … si apoi, aici (b) Dupa ce vei ceti Libelulu acesta

Încercăm să ne ținem de metoda următoare: o pagină de jurnal (a Părintelui) = o postare (de-a noastră, pe blog).  Fiecare postare are ca titlu primele cuvinte ale paginii respective. Ne-am gîndit ca transcrierea să o lăsăm în exprimarea vremii de atunci. Avem convingerea că e plăcerea cititorului pasionat să descopere nuanțele, dar uneori – din bucuria propriilor descoperiri, comentăm prin note de subsol si prin introduceri care sperăm să nu deranjeze cititorul, iar dacă este cazul – se poate face abstracție.

Timpul dedicat unei cercetări adecvate nu este (din păcate!) unul foarte generos, dar curiozitatea ne împinge să aflăm diferite lucruri ale veacului al XIX-lea transilvan, care sperăm – ne vor bucura nu numai pe noi. Dacă împărtășim gândurile proprii cu cititorii noștri, atunci să afle că-i invităm să participe cu propriile lor interpretări și întrebări!

După cele două pagini introductive, am publicat până în prezent (20 Iulie 2019), următoarele 5 pagini:

(1) Inceputulu Parochiei graeco-catolice a Siarosiului

(2) … in nesce protocoale vechi ale satului

(3) … și noaptea, pe două care aducându-o

(4) … In timpul revolutiunei maghiare (1848-1849)

(5) … cand am inceputu io a invetia cetire si scriere

Povestea a ajuns în momentul în care Părintele Theodor Valerian Bourza părăsește Sibiul (ocupat de insurgenții maghiari conduși de generalul polonez Bem in data de 11 martie 1849) și se refugiază împreună cu Timotei Cipariu în Țara Românească. Continutul paginii (6) am programat-o pentru ziua de maine.

Vă doresc tuturor o seară de Sfantul Ilie plină de haruri de la Bunul Dumnezeu!

 

 

 

 

 

 


gatea-transilvaniei-iacob-muresan-hasifalau

Parintele Burza si-a inceput primii ani de scoala intr-o comuna numita Hasifalau – pe care din pacate nu am reusit sa o identificam pe harta actuala a Romaniei … Totusi, internetul ne-a pus la dispozitie o alta sursa exceptionala – un exemplar scanat al Gazetei de Transilvania (din anul 1864), in care este expus un proiect de lege al dietei Marelui Principat al Transilvaniei – din care aflam ca Hasifalaul era prins in cercul Sighisoarei, care facea parte la randul sau din municipiul Sibiului (sau ”Săsimea”) – unul dintre cele 9 Municipii care constituiau Marele Principat al Transilvaniei.

(Vă invităm să studiați cele patru pagini ale Gazetei Muresenilor – din Brasov – aici: gazeta-de-transilvania-1864

Notă

După publicarea prezentului articol, în legătură cu denumirea localitatii Hasifalau, am primit următoarea contribuție importantă din partea Dlui Nicolaie N. Nedelcu, autorul volumului „Istorie dumbrăveană”:

Eu cred că în ultima Dvs. postare despre satul Șaroș pe Târnave, numele corect al localității Hasiufalău este Ibașfalău, denumirea în limba română a orașului Elisabethopolis (Erszebethvaros în maghiară, Elisabethstadt în germană), actualmente orașul Dumbrăveni. În susținerea acestei afirmații aduc trei argumente:                                1. La mijlocul secolului al XIX -lea, învățământul dumbrăvenean era bine organizat, fapt pentru care era căutat și apreciat. În anii 1842 – 1843 în Elisabethopolis (Dumbrăveni) s-a înființat chiar și un gimnaziu, Gimnaziul Raphaelian;                                                                   2. La sosirea sa în oraș este mai mult ca sigur că elevul Theodor Valerian Bourza cunoștea, din discuțiile familiei sale, doar denumirea românească, și aceea incorectă, dar bine împământenită în întreaga zonă;                                                                                             3. Însuși Th. V. Bourza consemnează în fraza următoare că la puțin timp, din motive necunoscute nouă, a părăsit Elisabetopolea, adică orașul Ibașfalău.
Orașul Dumbrăveni, a cărui pseudomonografie am avut deosebita onoare și cinste să o scriu (acum doi ani a apărut o primă ediție) are o istorie foarte interesantă. Denumirea sa actuală, Orașul Dumbrăveni, a primit-o la data de 25 septembrie 1925 prin Înaltul Decret Regal nr. 2465/1925.                                                                                                              Cu stimă, Nicolaie N. Nedelcu

Să dăm acum cuvântul Jurnalului Preotului Theodor Valerian Bourza, proiect pe care ne bucurăm să-l putem relua:

( : 5 : )

… când am început eu a învăța cetire și scriere, nu-mi aduc aminte, știu numai că la anul 1839 știam memoriza bucovna de Blasiu (Blaj, n.n.), știam și scrie, ba eram bine deprins si in Cântarile bisericești, atunci mergeam si la Scoala triviala romano-catholica, unde era numai pierdere de timp, caci Dascalul Vrain îmbătrânitu, nu mai avea curagiu de a-si petrece cu instruarea pruncilor.

La anul 1841, m-a dus Tatăl meu la Hasiufalau, – în clasa I era un profesor Dombi, care pe români ne folosea și de servitori (în text ”Sierbitori”, n.n.) sieși; – acesta mă îngreuna cu memorizarea lecțiunilor maghiare și latine, ce io cu toată diliginția, nu eram capace de a le cuprinde.- După terminarea primului semestru, am părăsit cu totul Elisabethopolea (Dumbrăveni, n.n.); iar in anul 1842 am fost susceputu* în clasa a II-a normală din Blasiu, carea am absolvat-o cu calculu de eminens primus**În anul 1843, am trecut în a treia clasă sub Profesorele Dl Gregoriu Moldovai, în această clasă erasi (iarăși, n.n.) am fostu eminens primus si la declamatiuni Oratoru. În anul 1844, am absolvit clasa a 4-a sub Profesorele monachu D. Hieronimu Albani, din limba latină ca eminens secundus iar din celelalte studii ca eminens distinctus

In anul 1845, căpătând din Fundațiunea nemuritorului Doctor Romantiai*** un stipendiu de 60f:mc anual (florini, nn), m-a dus Tatăl meu la Sibiu, în Gimnaziul romano-catholic in a 5-a Scoala (clasa, nn), aici am suferit o greutate mare, caci esplicatiunea (predarea, nn) era in limba germana – diligintia (grija, atentia, disciplina, nn) insa neintrerupta de zi și noapte mi-a ajutat a ieși și aici cu calculu de eminentia. Profesorele era Ignatiu Pitner. – 

In anul 1846, tot sub profesorele Pitner am absolvit a 6-a clasa, cu calculu de eminentia. In anul 1847 am intrat in a 7-a clasa sub profesorele Benedec, nu apucasem insa deplinu a putea absolvi aceasta clasa din cauza revolutiunii magyare, care ne-a imprăștiat în toate laturile, io însă am rămas în Sibiu, alipindu-mă lângă Dl Canonicu Țipariu****, care era membru al Comitetului de Pacificațiune al Națiunii Române, cu carele la ocuparea Sibiului de magyari, prin bubuitul tunurilor am ajuns la Resinariu (Rășinari, nn) și de-acolo, cu preoții din loc, prin munții cei groaznici cu omăt și furtuni neimaginate in trei zile, cu periclitarea vieții, am trecut în România coborând în satul cel dintâi Voineasa, aici un post de muscali ne-au arestat iar dimineața venind pentru fiecare din noi …

Intrucât semnalarea prezenței lui Timotei Cipariu la Sibiu in anul Revolutiei pasoptiste, precum si fuga sa ”peste munti”, in Tara Romaneasca este astfel atestata documentar, considerăm important să facem trimitere către presa vremii, încheind acest articol cu invitatia catre cei interesati – de a studia colectia primului ziar românesc cu litere latine, Organul Luminării (ziar condus de Timotei Cipariu).

Colectia anilor 1847 – 1848 poate fi consultată aici.

orgnul luminarii cipariu

______________

*”suscipere”, în latină înseamnă a relua, a lua de la capăt, a prelua ceva – în cazul de față, a relua școala, care era și pe atunci se pare, o adevărată provocare, o adevărată cruce pe umerii fragili și neformați ai elevului … Intrevedem o stare de vulnerabilitate a celui care este susceptibil – adică gata de a fi expus la diferite influențe sau chiar la nedreptăți. 

**”eminens primus”, sublinierea în text aparține Parintelui Bourza … și astăzi enumerăm diferite grade ale diplomelor de merit: cum laude, magna cum laude, summa cum laude … etc.

***Fundatiunea Simion Romanțai este pomenită printre altele asemenea, in acest articol al domnului Ioan Lacatusu. Vezi un prim articol aici:  http://www.ziarulnatiunea.ro/2013/05/24/iintelectuali-romani-din-harghita-si-covasana-din-sec-al-xix-lea-si-inceputul-secolului-xx/

Formarea intelectualitatii romanesti este o chestiune care a fost analizată pe larg de către Domnul Profesor Cornel Sigmirean din Târgu Mureș. Acesta a avut amabilitatea să ne lămurească: ”Pe scurt, fundatia a fost creata de medicul Simion Romantai din Floresti (Cluj), cu studii la Viena. A fost medic in Moldova si prin testament si-a lasat averea  pentru crearea unei fundatii, in administrarea bisericii greco-catoloce, din care sa  se acorde burse pentru studii la universitatile din Europa. Printre beneficiari: T. Maiorescu, Al Papiu Ilarian, Barnutiu etc.”

Cornel Sigmirean, „Église et école. Le rôle des fondations ecclesiastique dans la formation de l’élite intellectuelle roumaine à l’epoque moderne”, în Ethnicity and Religion in Central and Eastern Europe, ed. Ovidiu Ghitta, Maria Crăciun, Cluj, 1995, p. 302-312, I S B N 973-96280-7-9.
Cornel Sigmirean, Istoria formării intelectualităţii româneşti din Transilvania şi Banat în epoca modernă. Studenţi români la universităţi din Europa Centrală şi de Vest, Presa Universitară Clujeană, 2000, 806 p., I.S.B.N. 973-8095-38-7.

****este vorba de preotul si cărturarul român Timotei Cipariu (1805-1887)


Iată-ne ajunși pe pagina a patra a ”Libellului” scris de Parintele Theodor Valerian Bourza, la 1869 – din dorința și conștiința de a nu se pierde istoria parohiei greco-catolice a Șaroșului. Ca de obicei, ne vom strădui să o transcriem cu atenție mai jos, de data aceasta introducerea va fi  o scurtă recapitulare. Pentru cei doritori a citi textele transcrise până acum – am creat un meniu in partea superioară a site-ului, intitulat ”Libelul Preotului T.V. Bourza”. Puteti accesa prin ”click”, și – citind de jos în sus – aveți parcursul ”la zi” al lucrării. Mulțumim tuturor pentru susținere și sper să înțelegeți că demersul nostru ne solicită timpul nostru liber – căci vom aloca acestui proiect în măsura în care obligațiile curente ne-o permit. Vă doresc tuturor un An 2017 plin de realizări!

Deși aproape complet lipsit de informații scrise pentru perioada 1701-1869, când tocmai de aceea s-a hotărât să consemneze pe hârtie trecutul reconstituit, Părintele Theodor Valerian Bourza ne face cunoscută lumea transilvană în vremea administratiei habsburgice. E o lume in care Biserica Greco-Catolica se află la începuturi, supusă presiunilor din toate părțile … atât protestanții calvini, cât și românii neuniți, dar mai ales propriile neputințe – ne arată cât de greu a fost să se ridice o Biserică Națională, care în mod programatic și-a propus să ridice nivelul intelectual și conștiința de neam a poporului român, lipsit complet de drepturi politice în perioada 1437 – 1701 … într-un sistem care a intrat in istorie sub denumirea de Unio Trium Nationum. A fost totuși o operă remarcabilă – pentru că, în numai două veacuri, poporul român transilvan se trezește – prin munca susținută a preoților greco-catolici, și ajunge să aibă o conștiință națională, cunoscându-și interesele – în special acela al UNIRII tuturor românilor într-un stat național unitar.

Libellul începe printr-un Cuvânt Introductiv, de două pagini, urmată de o enumerare a preoților-parohi greco-catolici din Șaroș: Preotul cel dintâi, Popa Lazăr; Parohul al doilea George Munteanu … și, așa cum vom vedea pe această a 4-a pagină, Preotul al treilea, Nicolae Munteanu, urmat de Preotul al patrulea – Theodor Valerian Bourza, însuși.

Să citim, în continuare, din cartea Părintelui. Ne vom folosi pentru ilustrarea acestui articol de referința la Valchid (de unde nefericitul Părinte Nicolae își alege soția care moare la nașterea gemenilor) – pentru a mai afla câte ceva despre frumusețea și istoria locurilor in care are loc actiunea dar mai ales pentru a înțelege că prezența sașilor în zona Mediaș-Sighișoara a fost o realitate modelatoare în Transilvania. Biserica din Waldhütten (Valchid) e menționată într-o indulgența a Papei Bonifaciu al IX-lea (la 1390!) – iar numele localității se traduce ”colibele din pădure” – … într-adevăr, privim cu nesaț și azi imagini ale satului săsesc transilvan …

( : 4 : )

În timpul revoluțiunei maghiare (:1848 – 1849:), bătrânul fugise la București, iar Capelanul Nicolae rămânând singurul preot în sat, functiona românilor de ambe confesiunile celea spirituale – după terminarea revoluțiunei a reîntorsu de la București, unde trăise tare bine la Episcopul romano-catholic. Și a mai trăit în pace până la 1852, când în 24 Septembrie s-a mutat la celea eterne în etate de 85 de ani; fie-i țărâna ușoară și în veci neuitată pomenirea lui.

Preotul al treilea

Nicolae Munteanu feciorul antecesorului paroh George Munteanu, acesta precum știu a absolvit Philosophia în Blasiu (Blaj, n.n.), – dar cu toată învățătura sa n-a putut fi aceia ce fusese Tatăl său, el în căsătorie luase de Socia (soție, n.n. – de aici vine termenul ”asociat”!)  o fată din Valchid (la sud-est de Saros, n.n.) din familia lui Fogarasi, care după ce anăscut o pereche de copii a murit, rămânând tânărul preot cu copiii săi în grija bătrânei sale mame. – Acest preot își pierduse tot curajul, ba nici că mai simțea vreo plăcere din Lumea aceasta, din care cauză atâta sărăcise, cât nu avea nici cu ce se îmbrăca și încălța după cuviință, – porțiunea canonică era parte pustie, parte zălogită chiar și la Zigani, poporul, care rămăsese de (la) Tatăl său a trecut de-a rândul la neunire, și căpătând o boală în cap a murit în a. 1856,  14 Septembrie rămânându-i copiii în grija bătrânei preotese și a fratelui său George Munteanu. Fie-i țărâna ușoară. Etatea acestuia ajunsese la 40 ani.

Preotul al patrulea

Teodoru Valerianu Bourza, născut în Mediaș la anul 1831, botezat in 18 Octombrie calen(dar) vechiu. Tatăl meu Feodor Borza Dascalu g.c. in locu (greco-catolic din tată-n fiu, parintele – n.n.) a fost pe timpul acela unul dintre cei mai renumiti Dascali.  – Îmi aduc aminte ce mulțime de feciori străini era acolo la glasuri când am început eu a învăța cetire și scriere, nu-mi aduc aminte …

valchid

Valchid, imagine din 2008. Sursa – Google.

biserica-fortificata-valchid

Valchid, Biserica Evanghelică fortificată (prima mențiune într-un document papal … la 1390!)

Planurile Bisericii Evanghelice fortificate din Valchid

Planurile Bisericii fortificate din Valchid, care arată cum s-a extins constructia, in timp. Alaturat si in exteriorul zidurilor citim ”Alte Schule” – Școala Veche. Școala și Biserica au făcut Casă bună, dintotdeauna …


În căutarea semnelor lăsate de primul paroh greco-catolic al Șaroșului – Pr Theodor Valerian Bourza ajunge să descopere în vechile documente ale Satului o semnătură pe un vechi protocol, având caractere chirilice – pe care o transcrie întocmai în Libelul său: ПОПА ЛАЗАРУ – adică POPA LAZARU, sau Popa Lazăr.

Față de această ”cercetare la fața locului”, avem a ne întreba asupra textului din Șematismul de la 1900, care menționează la începuturi (1701) ar fi fost un Popa Ioan …

saros-la-1900

Pagina a doua a Libelului e importantă pentru că aici, Preotul Bourza surprinde câteva motive (pragmatice!) de trecere a credincioșilor ortodocși din Ardealul veacului al XVIII-lea, la Sfânta Unire cu Roma: nu numai preotul, dar și servitorii acestuia erau absolviți de stagiul militar. Ori, stagiul militar in Imperiul habsburgic dura cel putin … 8 ani, putand fi prelungit in caz de război!

Preotul Bourza povestește despre intervenția pe lângă autoritățile habsburgice a unui antecesor – Popa George Munteanu, pentru a-și procura un cantor fidel, a cărui familie de 8 suflete (in text: ”capete”) trece in corpore la Sfânta Unire, odată ce Ioan (al lor) a fost scăpat de armată …

(Expresia ”îl prinsese la cătane” ne aduce în amintire povestirile lui Creangă, acelea cu metoda arcanului …)

(2)

… în nesce protocoale vechi ale Satului, am aflat suscrierea la un act in limba germană, a cărui cuprins era despre predarea unei lunce din zăvoiu unui sas. Suscrierea (adică semnătura, n.n.) era cu litere chirilice, cam așa: ПОПА ЛАЗАРУ. Să da cu socoteală ca lunca aceea a fi fost din porțiunea canonică, am cercat însă cu de-amănuntul dar nu am putut ieși la vreun rezultat – despre apunerea din viață a acestui preot, încă neputând nimica afla, îi închei biographia răspicând: Doamne iartă-l, că însuși nu a știut ce a făcut

Parochulu al doilea

A fost Georgiu Munteanu născut din Șaroș, pe timpul când murea popa Lazar, acesta era ne-unit si  vighetoriu la Vineele communale (adică paznic la vie, n.n.), învățase însă a ceti, a scrie ceva și Cântările bisericesti, de almintrelea era amu tare curagiosu, de aceea îmbulzindu-se la preuție s-a și primit, și după învățarea theologiei morale numai în șapte luni, a venit ca preut acasă și s-a așezat pe curtea parochială; văzându-se acuma popă, curajul atâta îi crescuse cât nu mai era cine să răsbească cu dânsul;- pe timpurile acelea și Șerbul preotului unit încă era Scutitu de militia – cu modul acesta și-a făcut și ceva poporeni, căci pe care-l togmea slugă îl îndatora a să face și unit.- Acum nu avea cantor, s-a tâmplăcea înse, de pre un june Iuonu Sodoranu, carele avea calificațiunea de Cantoru îl prinsesă la Cătane, popa George însă sub pretextul că e togmit sieși de Cantoru l-a scos de acolo, pentru ce părinții aceluia, a trecut cu întreaga familie la S. Unire, care a familie sta din 8 capete.

Acum Cantoru era, dar nu era baserica, – popa George însă a cumpărat o băsericută de lemn părăsită din Giacăș cu zece de 10 f. monet conven:   Și noaptea, pe două care aducându-o …