Libelul Preotului T.V. Bourza din Saros



La cererea cititorilor noștri, pe care-i salutăm și cărora le mulțumim pentru răbdare, transcriem și publicăm mai jos cea de a șaptea pagină a Manuscrisului Părintelui Teodor V.A. Bourza, preot greco-catolic al Parohiei greco-catolice a Șaroșului, în a doua jumătate a veacului al XIX-lea.

Pagina anterioară poate fi consultată aici: https://calindiaconu.com/2019/07/21/pentru-fiecarele-dein-noi-cate-unu-calu/

Acțiunea se încadrează în timp, după înfrângerea Revoluției maghiare, când transilvănenii fugari și arestați de ruși în Țara Românească se reîntorc acasă. Holera bântuia în orașele din Transilvania, e menționată cetatea Mediașului, unde eroul ajunge în casa părintească la doar câteva zile după moartea părintelui său.

Tânărul orfan, caută să ajungă la Brașov, pentru a-și continua studiile gimnaziale … căutarea de resurse financiare pentru continuarea studiilor este ceea ce-l preocupă. E conștient de drepturile ce i se cuvin (din fundațiile la care a fost acceptat).

Veți avea bunăvoința a observa în sublinierea noastră în textul de mai jos, că memoriile Părintelui au un discernământ puternic. El are conștiința și recunoștința ajutorului primit. Faptul că ajutorul primit se raportează la naționalitate, e esențial, și nu e puțin lucru, că pe aceeași pagină, Părintele deosebește între bravul român Iacob Mureșianu și renegatul român Gabriel Dorgo. Criteriul aparent este al ajutorului nesperat pe care l-a primit, sau refuzul mișelesc la îndreptățitele lui cereri. Nouă ne place să credem că am descoperit o latură a mentalității românului ardelean de la mijlocul veacului al XIX-lea: ideea progresului nu este perceptibilă individual, ori progresăm ca Națiune – ori nu ne ridicăm. De aceea, noi românii, avem datoria să ne ajutăm unii pe ceilalți …

– 7 –

Directorele Kovass era sa nu ma cuprindă, dar văzându-mi Ordinatiunea guberniala, n-a mai zis nimica – fostul meu profesore Pitner din întâmplare era transpusu la Brașov, unde iarăși mi-a fost profesor de clasă, și aici încă am ieșit cu eminenția. Mulțumită de mii de ori bravului român Iacobu Mureșianu* (s.n.), care din sânțiu naționale m-a aprimitu cu afabilitate deosebită, oferindu-mi Cuartirulu la sine gratuitu, – eram să fiu norocos de nu veneam pe vacațiune acasă, dar așa, norocul m-a părăsit.

Teodoru Valerianu Bourza ca Docente g(reco) cath(olic) în Mediașu a. 1851

Sosind de la Brașov acasă la Mediaș, îmi propusesem ca în curând să plec la Sibiu, să cer dar de cumva mi s-ar asemna o sumuliță mai mare ca de 6 of. cm. din fundațiunea lui Romanțioii, ca așa să pot continua studiile mai departe, căci acum de la mama mea nu puteam să aștept nici cel mai puțin ajutor. – S-a întârziat însă timpul, căci îmi lipseau și cele de spesare pentru călătorie, apoi Ștefan Moldovanu protopopul de atunci, încă nu înceta a mă îndemna , ca până la alte dispozițiuni, să primesc Oficiul de Docente, cu apromisiuni frumoase, că-mi va mijloci un salariu ca unui Profesor din Școlile evang(helice) lutherane din locu.

Ca strâmtoritu am luat asupră-mi numai provizorice aceia sarcină, așteptând pe toată ziua să-mi vină ceva de la Sibiu în privința fundațiunei unde mi-am fost trimis testimoniele, – mai târziu, în toamna (1851), văzând că așteptarea mi-e deșartă, am plecat la Sibiu unde acuma era Consilierul de Școle renegatul român Gabriel Dorgo (s.n.). – La acesta intrând pentru dorirea mea, – m-a întrebat dacă am părinți și dacă au ceva avere, cărui răspunzându-i că de la părinți nu mai am a aștepta ceva, îmi răspunde aspru că: numai cu fundațiunea tot nu voi putea studia, și dacă sunt Docente, să rămân la aceia, apoi stipendiul meu l-a dat la un servitor al său, Bujitia (Bujiță?). Acuma ce era să fac, am suplicat la Consistoriul episcopesc, de unde tot asemenea rezoluțiune am primit. – Nemaiavînd alte de a spera, m-am apucat a regula Școala din Mediaș, am început a propune studiile din toate trei Școlile normale, – Așa cât mulți cu testimoniele de la mine s-au primit în Școlile Gimnaziale de la Blaj …

_______________________________________________________

(1) * Despre Iacob Mureșanu (1812 – 1887), vă recomand acest articol, care conține și videoclip al dansului Romana, inventat în 1850 și foarte apreciat in epoca de către românii ardeleni: http://muzeulmuresenilor.ro/2010/04/29/iacob-muresianu/


Suntem in anii fierbinți 1848 – 1849. Națiunea Română din Transilvania, de ambele rituri: atât cel ortodox, cât și cel greco-catolic, își dă întâlnire la Blaj: președinții Marii Adunări Naționale sunt Episcopii Ioan Lemeni și Andrei Șaguna – ei se prezintă îmbrățișați în fața unei mulțimi care pentru prima oară în istoria ei modernă, trăiește botezul libertății, în sensul descoperirii demnității naționale, prin însușirea unor argumente teologice, demografice și istorice.

Evenimentele zilelor de 3-5 mai, desfășurate pe Câmpia Libertății sunt consemnate de Timotei Cipariu – Redactoriu prim. repundiatoriu – in Organul Luminării (a se citi integral numărul festiv datat 12 Mai 1848).

Blajul avu a sale trei zile Organul Luminarii

Despre importanța orașului Sibiu și activitatea revoluționarilor români – vă invit să citiți acest articol. E de asemenea important să reținem data de 11 martie 1849, dată la care trupele maghiare conduse de experimentatul general polonez Joseph Bem, cuceresc Sibiul si pun pe fugă armata austriacă, corpul militar rus precum și pe mulți români ardeleni. Retragerea masivă are loc spre Țara Românească în a doua jumătate a lunii martie 1849 (părintele Bourza o numește România).

Întrucât pagina de jurnal pe care o publicăm astăzi, pomenește – între alte referiri la ”muscali” – și numele unui general rus pe care din păcate nu l-am putut deocamdată identifica (Hasfort), am căutat să ne documentăm asupra generalilor armatei rusești, pe care țarul Nicolae I i-a însărcinat cu reprimarea mișcării revoluționare în Principatele Române. În acest sens, îi considerăm în primul rând pe generalii Alexander von Lüders si pe Alexander Osipovici Duhamel.

Influența Rusiei țariste se explică prin aceea că ea devenise putere protectoare a Principatelor după Tratatul de la Adrianopol (1829) și se manifesta prin Regulamentele Organice după adoptarea acestora ca prime Constituții (în 1831/1832).  Despre rolul consulilor rusi și supunerea gospodarilor față de politica țarilor (așa se autointitulau domnitorii pământeni, și încă orgolioși deși fuseseră reduși la rang de simpli administratori) – am găsit acest material despre domnitorul Mihail Sturdza interesant util pentru înțelegerea raporturilor din epocă …

Așadar, suntem în a doua jumătate a lunii martie 1849 – iar tânărul de 17 ani Teodor Valerian Bourza, școler al cărui curriculum școlar a fost abrupt întrerupt, este martorul retragerii revolutionarilor români transilvaneni, in Țara Românească:

(din pagina anterioară de Jurnal) … la ocuparea Sibiului de magyari, prin bubuitul tunurilor am ajuns la Resinariu (Rășinari, nn) și de-acolo, cu preoții din loc, prin munții cei groaznici cu omăt și furtuni neimaginate in trei zile, cu periclitarea vieții, am trecut în România coborând în satul cel dintâi Voineasa, aici un post de muscali ne-au arestat iar dimineața venind pentru fiecare din noi …

 

( :6: )

… pentru fiecarele dein noi câte unu calu pe carii erau asiedate numai nesce siele simple de lemnu, si deolature numai provediute cu câte o scara de lemnu atarnate cu unele sfore de atia, – in modulu acesta amu fostu transportati pana la Calamanesci – deunde mai departe nea incarcatu in nesce carutie micutie in carele abia incapeamu doua persone, de fiecare cărutiu erau prinsi patru cai si Surugiulu* atâtu de cumplitu ai mâna,  câtu sarea tiribomba** cu noi totu câtu colo; era unu ce siodu***, ca: de dimanetia ninsesa pucintelu si topindusa mai tardiu sa facusa o mocirla, carea nea fostu stropitu ca candu amfii fostu tavaliți in o balta de mocirla – Astfeliu formati am adjunsu in Rimnicu. Aici sera amu fostu presentati la Generariulu muscalescu Hasfortu carele dupace nea cercatu manile fie caruia dein noi nea demisu, – Cuartire nu era sa capatamu caci totu era plini de Ardeleni, sa feresca Domnulu Santu de noptea aceia ce o amu petrecutu in unu Diversoriu ordinariu****.

Dimanetia candu cugetamu ca suntem liberi, ne pomenim cu unu patronu de muscali, cerii ne petrecură in o casa gola, si ne puseră sub paza; – aici curendu adusesa pe Balasiesculu, Brote s.a. până sa umplutu casa, – si in cursu de trei septimani, noptea totu unulu câte unulu ia transportatu la Bucuresci, mai in fine ramanendu numai Domnulu Cipariulu cu mine, neau eliberatu si pe noi unde amu si petrecutu Serbatorile pasceloru – apoi numai amu mersu la Bucuresci, si acolo la Hanulu gabroveniloru***** amu sediutu pana catra tomna, candu era suprimata revolutiunea magyara – Atunci amu venitu la Sabiu si audindu ca pe la Mediasiu moru cumplitu de cholera, amu grabitu numai decâtu a Casa, sami vedu pe Tatalu meu, dar dorere amara! In diua precedenta de adjungerea mea acolo era deja inmormentatu. – Amu reintorsu curendu la Sabiu, deunde Domnulu Cipariu in calitate de deputatu a mersu la Vienna, si io amu remasu ca adjutatoriu in Ospataria lui Savu Lobontiu dein curtea Mediasiului pana catra primavera ( a. 1850 ) candu amu auditu ca la Brasiovu sa frequentedia Scolele gymnadiali – miamu scosu dela Gubernu fundatiunea, si am mersu la Brasiovu togma pe candu sa incepea semestrulu alu doilea, – Directorele Kovass era sanuma cuprindia dar vedindumi Ordinatiunea guberniala, na mai disu nemica – fostulu meu …

Note și noțiuni de vocabular (și cultură generală):

* surugiul era vizitiul care conducea călare pe unul dintre cai, un poștalion, o trăsură sau – în cazul de față, o căruță micuță, o glumă de vehicol …

**tiribomba era un aparat folosit prin bâlciurile din vechime, consta într-un ciocan care trebuia să nimerească o capsă pocnitoare … dar se referă și la călușei.

***șod – însemna nostim, hazliu ”a fi pus pe șoadă”/pus pe glume (părintele, cum am văzut face haz de necaz)

****Diversoriu ordinariu – cuvânt preluat din latină, desemnează un han unde se ”deversa scursura”, loc cu faimă rea în literatura latină veche …

*****Hanul Gabrovenilor – aici povestea hanului recent renovat.


Anunțăm reluarea publicării Jurnalului inedit al Parintelui greco-catolic Theodor Valerian Bourza, preot greco-catolic in Șaroș (manuscris datat 1869), pe care l-am moștenit din arhiva Părintelui greco-catolic Marian Boian. Am reușit să cooptez în acest proiect editorial pe Domnul Inginer Florin Boian, care ne va ajuta foarte mult, la transcrierea textelor (paginile vor fi scanate si transcrise rând pe rând, încercăm să păstrăm și să vă încântăm cu farmecul limbii române de atunci …)

Proiectul acesta îl gândim ca pe un prilej de cunoaștere a propriei noastre istorii, atât a celei politice cât și a celei bisericești – căci fără aceasta din urmă, avem convingerea că nu putem înțelege pe cea dintâi.

Poate și mai important, este faptul că în jurul acestui proiect – prin intermediul părții bune a internetului – am ajuns să cunoaștem și să ne împrietenim epistolar cu pasionați de istorie, cum este Domnul Nicolaie N Nedelcu – autorul volumului ”Istorie Dumbraveana” dar si a unor profesori care ne ajută – și sperăm că ne vor ajuta – în descifrarea tainelor propriului nostru trecut (mă refer la intervenția Domnului Profesor Cornel Sigmirean din Târgu Mureș dar întrebări vor mai fi, cu siguranță).

Tuturor celor ce ne susțin, se cuvin mulțumirile și recunoștința noastră!

X

X                 X

Să reluăm pentru început, ideile principale.

Theodor Valerian Bourza s-a născut la Mediaș, în anul 1831 și a fost botezat de tatăl său – învățătorul Feodor Bourza, în rit greco-catolic, în 18 Octombrie. În vârstă de 38 de ani, ajuns paroh în Șaroș, începe a scrie un rezumat al istoriei Parohiei Șaroșului, un Libel. Acest ”caiet” (cum i-am spune noi astăzi), are: la interior 180 de pagini numerotate + 2 nenumerotate, formatul 16 x 20 cm, coperțile cartonate. În interior, scrisul părintelui se așterne într-un stil caligrafic pe care-l privim cu admirație și respect …

Jurnalul lui Theodor Valerian Bourza

Jurnalul Părintelui Teodor Valerian Bourza, preot greco catolic din Ardeal, datat 1869 (Coperta 1, scanata). Din arhiva Parintelui greco-catolic Marian Boian.

 

Primele două pagini, intenționat nenumerotate dar atent încadrate într-un chenar perfect, sunt în fapt un ”Cuvânt înainte” adresat cititorului – în care părintele explică demersul său și ne face curioși pe noi cei de azi, care mai dorim să știm câte ceva din trecutul autentic, din felul de a fi, de a vorbi, de a se justifica, de a consemna faptele și de a fi ordonați cu cele din jur și cu sine … într-un cuvînt, din preocupările celor ce ne-au precedat.

Introducerea o puteți (re)citi aici:  (a) Amate lectore … si apoi, aici (b) Dupa ce vei ceti Libelulu acesta

Încercăm să ne ținem de metoda următoare: o pagină de jurnal (a Părintelui) = o postare (de-a noastră, pe blog).  Fiecare postare are ca titlu primele cuvinte ale paginii respective. Ne-am gîndit ca transcrierea să o lăsăm în exprimarea vremii de atunci. Avem convingerea că e plăcerea cititorului pasionat să descopere nuanțele, dar uneori – din bucuria propriilor descoperiri, comentăm prin note de subsol si prin introduceri care sperăm să nu deranjeze cititorul, iar dacă este cazul – se poate face abstracție.

Timpul dedicat unei cercetări adecvate nu este (din păcate!) unul foarte generos, dar curiozitatea ne împinge să aflăm diferite lucruri ale veacului al XIX-lea transilvan, care sperăm – ne vor bucura nu numai pe noi. Dacă împărtășim gândurile proprii cu cititorii noștri, atunci să afle că-i invităm să participe cu propriile lor interpretări și întrebări!

După cele două pagini introductive, am publicat până în prezent (20 Iulie 2019), următoarele 5 pagini:

(1) Inceputulu Parochiei graeco-catolice a Siarosiului

(2) … in nesce protocoale vechi ale satului

(3) … și noaptea, pe două care aducându-o

(4) … In timpul revolutiunei maghiare (1848-1849)

(5) … cand am inceputu io a invetia cetire si scriere

Povestea a ajuns în momentul în care Părintele Theodor Valerian Bourza părăsește Sibiul (ocupat de insurgenții maghiari conduși de generalul polonez Bem in data de 11 martie 1849) și se refugiază împreună cu Timotei Cipariu în Țara Românească. Continutul paginii (6) am programat-o pentru ziua de maine.

Vă doresc tuturor o seară de Sfantul Ilie plină de haruri de la Bunul Dumnezeu!

 

 

 

 

 

 


gatea-transilvaniei-iacob-muresan-hasifalau

Parintele Burza si-a inceput primii ani de scoala intr-o comuna numita Hasifalau – pe care din pacate nu am reusit sa o identificam pe harta actuala a Romaniei … Totusi, internetul ne-a pus la dispozitie o alta sursa exceptionala – un exemplar scanat al Gazetei de Transilvania (din anul 1864), in care este expus un proiect de lege al dietei Marelui Principat al Transilvaniei – din care aflam ca Hasifalaul era prins in cercul Sighisoarei, care facea parte la randul sau din municipiul Sibiului (sau ”Săsimea”) – unul dintre cele 9 Municipii care constituiau Marele Principat al Transilvaniei.

(Vă invităm să studiați cele patru pagini ale Gazetei Muresenilor – din Brasov – aici: gazeta-de-transilvania-1864

Notă

După publicarea prezentului articol, în legătură cu denumirea localitatii Hasifalau, am primit următoarea contribuție importantă din partea Dlui Nicolaie N. Nedelcu, autorul volumului „Istorie dumbrăveană”:

Eu cred că în ultima Dvs. postare despre satul Șaroș pe Târnave, numele corect al localității Hasiufalău este Ibașfalău, denumirea în limba română a orașului Elisabethopolis (Erszebethvaros în maghiară, Elisabethstadt în germană), actualmente orașul Dumbrăveni. În susținerea acestei afirmații aduc trei argumente:                                1. La mijlocul secolului al XIX -lea, învățământul dumbrăvenean era bine organizat, fapt pentru care era căutat și apreciat. În anii 1842 – 1843 în Elisabethopolis (Dumbrăveni) s-a înființat chiar și un gimnaziu, Gimnaziul Raphaelian;                                                                   2. La sosirea sa în oraș este mai mult ca sigur că elevul Theodor Valerian Bourza cunoștea, din discuțiile familiei sale, doar denumirea românească, și aceea incorectă, dar bine împământenită în întreaga zonă;                                                                                             3. Însuși Th. V. Bourza consemnează în fraza următoare că la puțin timp, din motive necunoscute nouă, a părăsit Elisabetopolea, adică orașul Ibașfalău.
Orașul Dumbrăveni, a cărui pseudomonografie am avut deosebita onoare și cinste să o scriu (acum doi ani a apărut o primă ediție) are o istorie foarte interesantă. Denumirea sa actuală, Orașul Dumbrăveni, a primit-o la data de 25 septembrie 1925 prin Înaltul Decret Regal nr. 2465/1925.                                                                                                              Cu stimă, Nicolaie N. Nedelcu

Să dăm acum cuvântul Jurnalului Preotului Theodor Valerian Bourza, proiect pe care ne bucurăm să-l putem relua:

( : 5 : )

… când am început eu a învăța cetire și scriere, nu-mi aduc aminte, știu numai că la anul 1839 știam memoriza bucovna de Blasiu (Blaj, n.n.), știam și scrie, ba eram bine deprins si in Cântarile bisericești, atunci mergeam si la Scoala triviala romano-catholica, unde era numai pierdere de timp, caci Dascalul Vrain îmbătrânitu, nu mai avea curagiu de a-si petrece cu instruarea pruncilor.

La anul 1841, m-a dus Tatăl meu la Hasiufalau, – în clasa I era un profesor Dombi, care pe români ne folosea și de servitori (în text ”Sierbitori”, n.n.) sieși; – acesta mă îngreuna cu memorizarea lecțiunilor maghiare și latine, ce io cu toată diliginția, nu eram capace de a le cuprinde.- După terminarea primului semestru, am părăsit cu totul Elisabethopolea (Dumbrăveni, n.n.); iar in anul 1842 am fost susceputu* în clasa a II-a normală din Blasiu, carea am absolvat-o cu calculu de eminens primus**În anul 1843, am trecut în a treia clasă sub Profesorele Dl Gregoriu Moldovai, în această clasă erasi (iarăși, n.n.) am fostu eminens primus si la declamatiuni Oratoru. În anul 1844, am absolvit clasa a 4-a sub Profesorele monachu D. Hieronimu Albani, din limba latină ca eminens secundus iar din celelalte studii ca eminens distinctus

In anul 1845, căpătând din Fundațiunea nemuritorului Doctor Romantiai*** un stipendiu de 60f:mc anual (florini, nn), m-a dus Tatăl meu la Sibiu, în Gimnaziul romano-catholic in a 5-a Scoala (clasa, nn), aici am suferit o greutate mare, caci esplicatiunea (predarea, nn) era in limba germana – diligintia (grija, atentia, disciplina, nn) insa neintrerupta de zi și noapte mi-a ajutat a ieși și aici cu calculu de eminentia. Profesorele era Ignatiu Pitner. – 

In anul 1846, tot sub profesorele Pitner am absolvit a 6-a clasa, cu calculu de eminentia. In anul 1847 am intrat in a 7-a clasa sub profesorele Benedec, nu apucasem insa deplinu a putea absolvi aceasta clasa din cauza revolutiunii magyare, care ne-a imprăștiat în toate laturile, io însă am rămas în Sibiu, alipindu-mă lângă Dl Canonicu Țipariu****, care era membru al Comitetului de Pacificațiune al Națiunii Române, cu carele la ocuparea Sibiului de magyari, prin bubuitul tunurilor am ajuns la Resinariu (Rășinari, nn) și de-acolo, cu preoții din loc, prin munții cei groaznici cu omăt și furtuni neimaginate in trei zile, cu periclitarea vieții, am trecut în România coborând în satul cel dintâi Voineasa, aici un post de muscali ne-au arestat iar dimineața venind pentru fiecare din noi …

Intrucât semnalarea prezenței lui Timotei Cipariu la Sibiu in anul Revolutiei pasoptiste, precum si fuga sa ”peste munti”, in Tara Romaneasca este astfel atestata documentar, considerăm important să facem trimitere către presa vremii, încheind acest articol cu invitatia catre cei interesati – de a studia colectia primului ziar românesc cu litere latine, Organul Luminării (ziar condus de Timotei Cipariu).

Colectia anilor 1847 – 1848 poate fi consultată aici.

orgnul luminarii cipariu

______________

*”suscipere”, în latină înseamnă a relua, a lua de la capăt, a prelua ceva – în cazul de față, a relua școala, care era și pe atunci se pare, o adevărată provocare, o adevărată cruce pe umerii fragili și neformați ai elevului … Intrevedem o stare de vulnerabilitate a celui care este susceptibil – adică gata de a fi expus la diferite influențe sau chiar la nedreptăți. 

**”eminens primus”, sublinierea în text aparține Parintelui Bourza … și astăzi enumerăm diferite grade ale diplomelor de merit: cum laude, magna cum laude, summa cum laude … etc.

***Fundatiunea Simion Romanțai este pomenită printre altele asemenea, in acest articol al domnului Ioan Lacatusu. Vezi un prim articol aici:  http://www.ziarulnatiunea.ro/2013/05/24/iintelectuali-romani-din-harghita-si-covasana-din-sec-al-xix-lea-si-inceputul-secolului-xx/

Formarea intelectualitatii romanesti este o chestiune care a fost analizată pe larg de către Domnul Profesor Cornel Sigmirean din Târgu Mureș. Acesta a avut amabilitatea să ne lămurească: ”Pe scurt, fundatia a fost creata de medicul Simion Romantai din Floresti (Cluj), cu studii la Viena. A fost medic in Moldova si prin testament si-a lasat averea  pentru crearea unei fundatii, in administrarea bisericii greco-catoloce, din care sa  se acorde burse pentru studii la universitatile din Europa. Printre beneficiari: T. Maiorescu, Al Papiu Ilarian, Barnutiu etc.”

Cornel Sigmirean, „Église et école. Le rôle des fondations ecclesiastique dans la formation de l’élite intellectuelle roumaine à l’epoque moderne”, în Ethnicity and Religion in Central and Eastern Europe, ed. Ovidiu Ghitta, Maria Crăciun, Cluj, 1995, p. 302-312, I S B N 973-96280-7-9.
Cornel Sigmirean, Istoria formării intelectualităţii româneşti din Transilvania şi Banat în epoca modernă. Studenţi români la universităţi din Europa Centrală şi de Vest, Presa Universitară Clujeană, 2000, 806 p., I.S.B.N. 973-8095-38-7.

****este vorba de preotul si cărturarul român Timotei Cipariu (1805-1887)


Iată-ne ajunși pe pagina a patra a ”Libellului” scris de Parintele Theodor Valerian Bourza, la 1869 – din dorința și conștiința de a nu se pierde istoria parohiei greco-catolice a Șaroșului. Ca de obicei, ne vom strădui să o transcriem cu atenție mai jos, de data aceasta introducerea va fi  o scurtă recapitulare. Pentru cei doritori a citi textele transcrise până acum – am creat un meniu in partea superioară a site-ului, intitulat ”Libelul Preotului T.V. Bourza”. Puteti accesa prin ”click”, și – citind de jos în sus – aveți parcursul ”la zi” al lucrării. Mulțumim tuturor pentru susținere și sper să înțelegeți că demersul nostru ne solicită timpul nostru liber – căci vom aloca acestui proiect în măsura în care obligațiile curente ne-o permit. Vă doresc tuturor un An 2017 plin de realizări!

Deși aproape complet lipsit de informații scrise pentru perioada 1701-1869, când tocmai de aceea s-a hotărât să consemneze pe hârtie trecutul reconstituit, Părintele Theodor Valerian Bourza ne face cunoscută lumea transilvană în vremea administratiei habsburgice. E o lume in care Biserica Greco-Catolica se află la începuturi, supusă presiunilor din toate părțile … atât protestanții calvini, cât și românii neuniți, dar mai ales propriile neputințe – ne arată cât de greu a fost să se ridice o Biserică Națională, care în mod programatic și-a propus să ridice nivelul intelectual și conștiința de neam a poporului român, lipsit complet de drepturi politice în perioada 1437 – 1701 … într-un sistem care a intrat in istorie sub denumirea de Unio Trium Nationum. A fost totuși o operă remarcabilă – pentru că, în numai două veacuri, poporul român transilvan se trezește – prin munca susținută a preoților greco-catolici, și ajunge să aibă o conștiință națională, cunoscându-și interesele – în special acela al UNIRII tuturor românilor într-un stat național unitar.

Libellul începe printr-un Cuvânt Introductiv, de două pagini, urmată de o enumerare a preoților-parohi greco-catolici din Șaroș: Preotul cel dintâi, Popa Lazăr; Parohul al doilea George Munteanu … și, așa cum vom vedea pe această a 4-a pagină, Preotul al treilea, Nicolae Munteanu, urmat de Preotul al patrulea – Theodor Valerian Bourza, însuși.

Să citim, în continuare, din cartea Părintelui. Ne vom folosi pentru ilustrarea acestui articol de referința la Valchid (de unde nefericitul Părinte Nicolae își alege soția care moare la nașterea gemenilor) – pentru a mai afla câte ceva despre frumusețea și istoria locurilor in care are loc actiunea dar mai ales pentru a înțelege că prezența sașilor în zona Mediaș-Sighișoara a fost o realitate modelatoare în Transilvania. Biserica din Waldhütten (Valchid) e menționată într-o indulgența a Papei Bonifaciu al IX-lea (la 1390!) – iar numele localității se traduce ”colibele din pădure” – … într-adevăr, privim cu nesaț și azi imagini ale satului săsesc transilvan …

( : 4 : )

În timpul revoluțiunei maghiare (:1848 – 1849:), bătrânul fugise la București, iar Capelanul Nicolae rămânând singurul preot în sat, functiona românilor de ambe confesiunile celea spirituale – după terminarea revoluțiunei a reîntorsu de la București, unde trăise tare bine la Episcopul romano-catholic. Și a mai trăit în pace până la 1852, când în 24 Septembrie s-a mutat la celea eterne în etate de 85 de ani; fie-i țărâna ușoară și în veci neuitată pomenirea lui.

Preotul al treilea

Nicolae Munteanu feciorul antecesorului paroh George Munteanu, acesta precum știu a absolvit Philosophia în Blasiu (Blaj, n.n.), – dar cu toată învățătura sa n-a putut fi aceia ce fusese Tatăl său, el în căsătorie luase de Socia (soție, n.n. – de aici vine termenul ”asociat”!)  o fată din Valchid (la sud-est de Saros, n.n.) din familia lui Fogarasi, care după ce anăscut o pereche de copii a murit, rămânând tânărul preot cu copiii săi în grija bătrânei sale mame. – Acest preot își pierduse tot curajul, ba nici că mai simțea vreo plăcere din Lumea aceasta, din care cauză atâta sărăcise, cât nu avea nici cu ce se îmbrăca și încălța după cuviință, – porțiunea canonică era parte pustie, parte zălogită chiar și la Zigani, poporul, care rămăsese de (la) Tatăl său a trecut de-a rândul la neunire, și căpătând o boală în cap a murit în a. 1856,  14 Septembrie rămânându-i copiii în grija bătrânei preotese și a fratelui său George Munteanu. Fie-i țărâna ușoară. Etatea acestuia ajunsese la 40 ani.

Preotul al patrulea

Teodoru Valerianu Bourza, născut în Mediaș la anul 1831, botezat in 18 Octombrie calen(dar) vechiu. Tatăl meu Feodor Borza Dascalu g.c. in locu (greco-catolic din tată-n fiu, parintele – n.n.) a fost pe timpul acela unul dintre cei mai renumiti Dascali.  – Îmi aduc aminte ce mulțime de feciori străini era acolo la glasuri când am început eu a învăța cetire și scriere, nu-mi aduc aminte …

valchid

Valchid, imagine din 2008. Sursa – Google.

biserica-fortificata-valchid

Valchid, Biserica Evanghelică fortificată (prima mențiune într-un document papal … la 1390!)

Planurile Bisericii Evanghelice fortificate din Valchid

Planurile Bisericii fortificate din Valchid, care arată cum s-a extins constructia, in timp. Alaturat si in exteriorul zidurilor citim ”Alte Schule” – Școala Veche. Școala și Biserica au făcut Casă bună, dintotdeauna …

Next Page »