Să recunoaștem: realitatea este una. Și totuși, într-un anumit fel o înțelegem, dacă o privim cu ochiul rațiunii și altfel, dacă o privim cu ochiul inimii. Deși ambele unghiuri propun formule care în fapt sunt complementare (pentru că avem fiecare din noi, atât sentimente cât și rațiune), pornirea instinctuală este aceea de a identifica imperfecțiunile, ”paiul” din ochiul celuilalt. 

Ce-i reproșăm rațiunii? Că ar fi ”prea rece”, prea ”calculată”, că nu știe să se bucure pe deplin, să trăiască clipa, să uite de sine … Ce-i reproșăm inimii? Că ar fi ”prea naivă”, că s-ar lăsa prea ușor ”înșelată”, că iubește ”ca proasta”, până la sacrificiu de sine …

Fiecare din cele două formule îmi apar predispuse la suferință, dacă nu descoperă calea de mijloc a împăcării, dacă în locul acuzelor reciproce nu ajung să pună recunoașterea sensibilităților fiecăreia, a personalităților care se clădesc pe seturi de valori și principii valide, deși diferite, trăite în funcție de sensibilități sau de tradiție, dar în nici un caz conjunctural.

Întrebarea pe care o punem – cum pot conviețui stânga și dreapta în politică? – presupune cunoașterea valorilor și setul de principii, iar aderența la una sau alta dintre cele două direcții fundamentale e o alegere pe/de viață, care se primește și se lasă moștenire.

E foarte bine că avem de ales între stânga și dreapta. Ce nu este deloc bine, e atunci când aceste două forme se topesc în compromis și în corupție, în trădare și lupte pentru interese meschine (lupta pentru putere este un interes meschin).

Puși în slujba cetățenilor, politicienii – fie de stânga, fie de dreapta -, ajung să nu mai fie recunoscuți ca profesioniști reprezentativi pentru actul de conducere, pentru că s-au lăsat infectați de ”rău”, în diferitele lui forme: corupție, trădare, minciună, demagogie, alianțe nefirești – cele numite ”imorale” (sau ”toxice”) …  

Cetățeanul, bulversat de informațiile care demască răul și sătul de dezbinările și certurile pe care este capabil să le înțeleagă ca false probleme (în fapt, certurile sunt doar diversiuni în lupta pentru putere), răspunde cu neîncredere totală în clasa politică. Acela este momentul propice apariției falșilor profeți, momentul în care sunt pline de guvizi mrejele clovnilor: actori ratați, bolnavi cu sau fără acte, care au naufragiat în politică prin talent lipsit de principii. 

Filmul ”Joker”, în care Joaquin Phoenix face un rol de excepție, prezintă cu mult realism momentul instabilității, al haosului generalizat, al nedreptățitului care din victimă devine călău, al abuzurilor și nepăsării care duc la război civil și anarhie, al nebunului care se pune cu sistemul paralizat, al crizei generalizate de care toți vor să profite – și ale cărei victime (aparent), sunt doar (unii dintre) cei bogați. De fapt, cei care pierd sunt cetățenii, al căror vot, în vreme de război – (oricum) nu mai contează și nu se mai aude … Merită văzut, acest film-manifest, acest avertisment serios că epoca clovnilor în politică este … abia la început!

joker 1

Joaquin Phoenix – un rol memorabil in ”JOKER” (2019)