Nu ne surprinde faptul că în urmă cu 2500 de ani existau sclavi: așa își construiseră grecii lumea lor, considerând sclavii – bunuri personale, ”unelte vorbitoare” … adică lucruri însuflețite și nicidecum ființe cu personalitate și voință proprie … uneori erau multifuncționali – iar alteori erau specializați, întotdeauna având scopul de ”a face anumite treburi”, prin supunerea față de instrucțiunile stăpânilor lor.  

Am rămas însă foarte surprinși să citim despre felul în care își imaginau grecii o lume fără sclavi: ar fi posibilă, spuneau unii dintre ei – doar dacă lucrurile se vor fi … automatizat pe de-a-ntregul! Iată un citat din poetul Crates (a trăit în doua jumătate a secolului al V-lea înainte de Hristos): ”Ori de câte ori (bătrânul) cheamă unul din vase, acesta se apropie de îndată. Așează-te masă! Încarcă-te singură! Sacule, strânge-te! Cupă, toarnă ca să bem! Apropie-te pâinișoară! Oala trebuie să-și verse fiertura. Pește, vino încoace! Dar nu sunt câtuși de puțin fript pe partea cealaltă … De ce nu te întorci singur, presărându-te cu sare? (…) Închipuiește-ți, eu voi fi acela care pentru prima oară voi aduce pentru ai mei băi calde lângă coloanele porticelor, (…) așa încât apa să curgă pentru fiecare baie; vei porunci numai și apa se va ridica, iar alabastrul va exhala pe dată parfum, buretele te va freca singur, iar sandalele îți vor sta la dispoziție!” *

Surpriza noastră este astăzi cu atât mai mare, întrucât trăim aceste realități: suntem prinși în mijlocul revoluției SMART – telefoanele noastre sunt inteligente, cetățenii participativi, casele active, orașele își croiesc o haină a infrastructurii interconectate … totul pare că se apropie de împlinirea visului de a trăi într-o lume care funcționează ascultând de comenzile noastre, fără a mai fi nevoie de sclavi.

Automatizarea e cuvântul de ordine, aplicațiile și tehnologiile sunt gândite astfel încât purtăm cu noi propriul nostru ghișeu, la care – fără coadă – rezolvăm problemele în mod operativ; avem fiecare o portavoce prin care ne facem cunoscute opiniile în spațiul online (îi spune social media, bună și ea pentru publicitate) … ne programăm vacanțele, ne calculăm distanțele, ne umplem frigiderele care ne trimt alertă atunci când rafturile scad în greutate …

Și totuși …

Nu ne zgârie suficient de tare sonoritatea urechii, când auzim că fotbaliștii ”se vând și se cumpără”. Sau ce să mai spunem de (prea) mult mediatizatul caz Caracal … sau despre ”căpșunarii” care lucrează pe-un dolar pe oră … dar despre Mamele a căror muncă nu este nici recunoscută și (vai!) nici apreciată, deși o fac pentru noi din dragoste și în mod gratuit … 

Nu cred că automatizarea ne va scăpa de sclavagism, nici de nedreptate. Schimbarea însă e necesară, și va trebui să se producă în interiorul fiecăruia dintre noi – pornind de la descoperirea carității, care se simte cu inima. Și ar mai fi ceva. Sunt unul dintre aceia care crede că munca – în anumite condiții – este o formă de mântuire …   

* Text preluat din ”Filosofia greacă până la Platon. Vol II, partea a doua”, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984, p 753-754

lanturi