Idol

De când tiparul și școala obligatorie ne-au învățat să citim, iar scrisul s-a generalizat și ne-a permis tuturor exprimarea, egalitatea șanselor noastre pare a nu mai cunoaște limite: nici măcar legile izolării, suferințele însingurării care ne arată cât de mult depindem de socializare, nici măcar boala însăși, cea care viral se împarte la tot poporul, ba nici chiar moartea, cea care tuturor ne zâmbește gătită după colț, nu par a fi capabile să trezească sentimente de frățietate și fair-play.

Afară de englezi, care ne-au șocat prin soluția luptei prin expunere la virus, dovadă a unei mentalități de învingători incorigibili – găsesc atât de multă patimă și frică în creaturile acestea unice ce și-au uitat condiția fraternă la care sunt chemați, încât mă întreb: cum vom împărți această Planetă în epoca post-coronariană, trăgând de ea care încotro, fiecare din noi, creaturi unice, popoare pline de merite istorice și aparent, de neînlocuit …

În semnificativă perioadă a Postului Mare, suntem chemați să observăm cum rafturile se golesc în fața noastră. Dar stai, la fel se întâmplă și cu grila televiziunilor sportive, acolo unde fotbalul se vede numai în reluare. Și străzile muzeelor în aer liber din țări cu tradiție în turism, s-au golit. Și sălile de spectacol, sunt goale. Așadar: cine a îndrăznit să pună frână consumului deșănțat?! Cine ne schimbă viețile, de pe-o zi pe alta?!

Ne-am deșteptat într-o dimineață, privind din nou, cu mai multă atenție, la scena celor doi tâlhari – de-a dreapta și de-a stânga -, aceea pe care ziceam că o cunoaștem atât de bine: într-adevăr, acum vedem limpede, crucile par egale, dar nu sunt. Pentru că iată: unuia îi pare rău, și-L recunoaște în ordinea creației pe Domnul. Iar celălalt, e surd, orb și mut, neînțelegând nimic din ceea ce se întâmplă în jur: el este prea prins în propriul lui proces de conștiință sau dimpotrivă, nu a ajuns măcar să o aibe, și nu vede cât de aproape îi este salvarea. Sau, cine știe – suntem chiar noi, cei preocupați de alte lucruri, mai puțin urgente – cum ar fi, vizionarea a încă unei partide …?

Fotbalul, care devenise o religie pentru mulți – pare că se clatină, mai ales pentru că unii dintre microbiști vor ajunge la concluzia că se poate trăi fără el. Sportul, ca afacere de multe miliarde și tot circul amuțit al stadioanelor pustii, ridică o întrebare celor care încă mai aud fluierul arbitrului: ce vom face acum, cu idolii aceștia, noi, fanii practicanți?!