– 8 –

… că mi s-a făcut vestită Școala, cât la anul 1852 aveam la 180 (de) Școlari, dintre care cei mai mulți erau străini, compusesem și un cor din 40 de feciori cu care cântam S(fânta) Liturghie așa de plăcut, cât în toată Duminica era Biserica îndesuită de popor – dar, pe lângă toate acestea, salariul meu cu totul era numai de 90 f. cm.    Protopopul Moldovanu în calitate de Vicar s-a strămutat la Hațeg, iar în locul lui a venit Georgiu Stojanu, un om căruia îi era dragă comoditatea; cu acesta întru început o duceam foarte bine, ba încă fără de voia mea mă comendasă (m-a “recomandat” sau mi-a “comandat” ? – n.n.) la Theologia morală cu condițiune ca să fiu de Capelanu, unde am fost și primit așa, ca studiile teologice să le învăț acasă, și să nu las să se strice Școala care cu atâta Diliginția o întemeiasem.

După ce însă apucase cunoștință cu Maria Ileni de acolo, care era o curvă mare, și o dusese la sine de găzdo(a)ie, s-a stricat buna înțelegere între mine și protopopul, ba până acolo devenise lucrul cât scrisese la Blaj, că nu mai trebuiește Capelan, – am avut însă mare noroc cu Canonicul Rațiu (s.n.), căruia Dumnezeu să-i deie mult bine, carele mi-a purtat de grijă ca un adevărat părinte, – m-a sprijinit în toată privința, carele dacă a văzut că am reușit la depunerea examenelor, deși numai chiar singur, totuși cu classa de eminenția, m-a trimis la o nepoată a Sa în Turda, – nu ne-am putut înțelege însă, căci nepoata Sa nu știa românește, și io nu știam ungurește. – Acum trebuia să mă însor, dar încotro mergeam, Maria Protopopului trimitea asupra-mi calomnii, – totuși ea cu ale ei nu mi-a putut nimica strica, căci oamenii cu minte nu se uitau în gura unei curve slabe, și așa mi-am luat în căsătorie de socia (soție, în sens de asociat, sic!), pe Anna, fiica lui George Harhoi din Șaroșul Săsesc, cu care m-am cununat în Duminica Fiului celui Rătăcit, în anul Domnului 1854.  

x

x x

Am reținut, din rândurile de mai sus, cum, după Timotei Cipariu și Iacob Mureșanu, un alt stâlp al Bisericii Române Unite veghează asupra tânărului Teodor Valerian. Nimeni altul decât canonicul Basil Rațiu. Fost elev al lui Petru Maior, doctor in teologie si filosofie la Viena, unul dintre semnatarii Pronunciamentului de la Blaj, figură extrem de respectată în Biserica Română Unită … Vă propunem să răsfoiți Istoria Bisericească (tipărită la Blaj, in 1854).

Ar mai fi de meditat, la un sistem de recomandări (testimoniale), care pot fi date de către învățători- pentru direcționarea elevilor excepționali, care absolvă 4 clase primare, către școli excepționale 5-8, pentru ca apoi să alimenteze Liceele de Elită. Copiii buni, care se pierd, în fiecare generație … fiindcă nu avem un sistem prin care să-i pescuim și să-i păstrăm lângă carte …

Dr Basil Rațiu, Canonic la Blaj, unul dintre personajele care au purtat de grijă tinerilor studioși … între ei, tânărul Valerian Teodor …