In dimineata aceasta mergeam pe tarseul obisnuit spre birou cand – un lucru marunt dar neobisnuit m-a facut sa meditez la fatzetele multiple ale crizei… Cu o seara inainte, petrecusem pana tarziu in discutii despre Rusi si Americani si nu imi aduceam exact aminte daca pana la urma putem vorbi de niste reglari de conturi sau de o criza veritabila … In fine, iata pe scurt ce s-a intamplat.

 Am (zic eu) bunul obicei de a saluta oamenii, de a intra in vorba cu ei  – iar in drumul meu spre birou am legat unele simpatii mai “speciale” cu vanzatorii de ziare ambulanti. Nu ii cunosc dupa nume, dar stiu despre unul ca sufera pentru Rapid, despre un altul ca ar putea fi un bun negustor intr-o lume de demult (“Lasati daca n-aveti acum, imi dati maine cand treceti pe-aici!”) …

Asa si astazi: ajuns la unul din stopurile pe care nu am cum sa le ocolesc, imi caut din ochi musteriul si il zaresc plouat si infrigurat, sus pe bordura – ridicand din umeri, iar cand il intreb incurajator cu geamul lasat ce face? – el imi arata mahnit semaforul blocat pe galben intermitent…

Inteleg adevarata drama a omului abia dupa cateva secunde bune:  cat de trebuincioasa le este culoarea rosie si cat de necesara business-ului! Fara ea, nimic nu merge cum ar trebui si mai ales cum ar putea sa mearga… Ehei, si mai ziceti sa cautam prin manuale despre rolul conjuncturilor in economia mondiala – cand avem la indemana exemple de asemenea anvergura!

Stiti insa ce imi da speranta ca lucrurile nu au cum sa mearga decat spre si mai bine? Zambetul sugubat al omului meu si injuratura nerostita despre situatie asa, in general!