Ar fi foarte greu pentru cineva lipsit de grija propriei mantuiri sa ma convinga ca e deosebit de interesat de a mea…” zicea in urma cu trei veacuri John Locke (1632-1704).

Simt ca undeva in zona asta a gresit Traian Basescu.

A anuntat schimbari mari – o revolutionare a intregului aparat de stat, un nou statut al functionarului public, responsabilitate, profesionalism, performanta, dedicare – si a folosit pentru acestea oameni prea mici. Poti desfiinta o relatie cu partenerul alaturi de care ai castigat alegerile si poti da semnalul de iesire de la guvernare  prin varianta regizata a “biletelului roz”, aruncat ca o bomba intr-un show de televiziune… dar iti asumi o reactie a celui umilit in public.

A considera partidele un fel de secte ce trebuiesc desfiintate – este iarasi un act curajos, dar are un efect colateral imediat: iti atragi mai mult decat atentia celor pe care vrei sa-i desfiintezi!

Cum poti fi neiertator fata de cei care au pareri diferite fata de tine si iertator (bland) in raport cu ai tai atunci cand gresesc? Cum sa judeci cu dubla masura?

Mai mult decat alegerea unei tactici de lupta, e o intrebare ce tine de morala: Cat de curate sunt armele folosite in lupta cu sistemul ticalosit? (exista, aberant, o parte buna in inregistrarea generalizata a convorbirilor telefonice: stam de vorba sub lupa propriei constiinte)

Credinta nu exista fara convingere. Si daca nu ai rabdare sa ma convingi – poate ai probleme cu sistemul nervos sau cine stie, ma ignori? Convingator nu poti fi daca nu ai credinta de partea ta.

Daca ajungem la concluzia ca o singura solutie este cea corecta inseamna sa ne para rau celor care nu ne-am nascut in Partidul Democrat?!

Locke a exprimat convingerea ca mintea omului e o “tabula rasa” (tabla nescrisa) pe care cineva scrie in decursul anilor o poveste frumoasa, mereu diferita: asta e frumusetea diversitatii, Domnule Presedinte!