Francezii au exportat Marea Revoluţie de la 1789 în toată lumea. Unde a “prins” însă rădăcini mai adânci – decât dincolo de Ocean, în America Latină?

Ascult cele două imnuri – La Marseillaise are acel îndemn formidabil “AUX ARMES CITOYENS! Formez vos battalions!” dar nici imnul mexican al cărui text a fost compus în 1853 de Francisco Gonzales Bocanegra nu lasă loc de întors: “¡Y retiemble en sus centros la Tierra, al sonoro rugir del cañón!”…  Se anunţă un război total în teren, un război între războinici revoluţionari cu sânge latin, care luptă pentru steaguri tricolore pentru apărarea PATRIEI!

E un joc cu miză totală, un meci eliminatoriu – cine pierde, pleacă-acasă.

Începe în paralel o a doua luptă, aceea a tribunei mexicane cu vuvuzelele – se-aud OLE-uri şi mai timid AII-AII-AIAIII CANTA Y NO IOOORES… mexicanii sunt vii, partcipă la momentul bun al naţionalei lor. Francezii aşteaptă un motiv pentru a începe.

Vela şi Franco trag la poartă să rupă plasa, dar mingea trece peste. Operatorii insistă pe Arsene Wenger – cel care comentează pentru televiziunea franceză acest meci important. Din păcate, elevul lui de la Arsenal se accidentează – Carlos Vela este schimbat în minutul 31 cu Pablo (Pablito!) Barrera… Din păcate pentru Wenger, căci sângele proaspăt aruncat în luptă se simte imediat. Chiar înainte de finalul primei reprize, o şarjă de cavalerie a înaintaşilor mexicani pare determinată să ajungă cu mingea în poartă: înţeleptul Toulalan acceptă mai degrabă umilinţa unui cartonaş galben decât un gol înainte de intrarea la vestiar…

La revenirea echipelor, o altă lovitură pentru comentatorul de ocazie Wenger: iese mult prea valorosul Anelka – şi suntem abia la începutul recunoaşterii oficiale că ceva nu merge în echipa franceză*.

Prea uşor, vin două cartonaşe galbene pentru mexicani – dar nu au ce face, sângele le fierbe în vine. Compatrioţii din tribune nu îi lasă o clipă, vibrează peste vuvuzele – la fiecare degajare a portarului Lloris, tribuna “oftează”… încurajîndu-l!

Malouda şi Ribery sunt singurii de la francezi care mai mişcă, cât de cât. Acesta din urmă trebuie să vină până la mijlocul terenului pentru a câştiga baloanele de la adversar.

Abia după intrarea legendei BLANCO, (adulat la 37 de ani precum cu plăcere şi recunoştinţă ne amintim că era Hagi la noi când bătrânel, revenise pentru a bate de unul singur Ungaria!) – Mexicul capătă acea fărâmă suplimentară de încredere că “nothing can go wrong”, şi în minutul 65 JAVIER HERNANDEZ “CICIARITO” înscrie primul GOOOOOOOOOL!!!!, după ce are abilitatea să dejoace capcana offsaidului întinsă de francezi…

Şeptarul Barrera ne demonstrează apoi cum se cade cumsecade în careul adversarului, atunci când adversarul – în acest caz Abidal – întârzie cu o fracţiune de secundă intrarea prin alunecare… Onoarea de a transforma penalty-ul îi revine lui Blanco – minutul 79, gol imparabil.

Ah, Mexicule! În echipament verde ai răzbunat cu vârf şi îndesat nedreptatea făcută irlandezilor!

(vezi  https://calindiaconu.wordpress.com/2009/11/20/fotbal-si-circ/)

Şi ne-ai arătat încă un lucru, important pentru noi – cei rămaşi acasă în faţa televizoarelor: AM AVUT DE FAPT O GRUPĂ  UŞOARĂ – RATAREA CALIFICĂRII CĂPĂTÂND ACUM ALTE SEMNIFICAŢII!

În timp ce CHIVU se prostituează prin reclame aducând berici în rol de ospătar, în numele economiei de piaţă, vă invit să ascultaţi imnul MEXICULUI – pentru a-l gusta mai apoi, pe cât mai departe în competiţie!