Francezii au exportat Marea Revoluţie de la 1789 în toată lumea. Unde a “prins” însă rădăcini mai adânci – decât dincolo de Ocean, în America Latină?

Ascult cele două imnuri – La Marseillaise are acel îndemn formidabil “AUX ARMES CITOYENS! Formez vos battalions!” dar nici imnul mexican al cărui text a fost compus în 1853 de Francisco Gonzales Bocanegra nu lasă loc de întors: “¡Y retiemble en sus centros la Tierra, al sonoro rugir del cañón!”…  Se anunţă un război total în teren, un război între războinici revoluţionari cu sânge latin, care luptă pentru steaguri tricolore pentru apărarea PATRIEI!

E un joc cu miză totală, un meci eliminatoriu – cine pierde, pleacă-acasă.

Începe în paralel o a doua luptă, aceea a tribunei mexicane cu vuvuzelele – se-aud OLE-uri şi mai timid AII-AII-AIAIII CANTA Y NO IOOORES… mexicanii sunt vii, partcipă la momentul bun al naţionalei lor. Francezii aşteaptă un motiv pentru a începe.

Vela şi Franco trag la poartă să rupă plasa, dar mingea trece peste. Operatorii insistă pe Arsene Wenger – cel care comentează pentru televiziunea franceză acest meci important. Din păcate, elevul lui de la Arsenal se accidentează – Carlos Vela este schimbat în minutul 31 cu Pablo (Pablito!) Barrera… Din păcate pentru Wenger, căci sângele proaspăt aruncat în luptă se simte imediat. Chiar înainte de finalul primei reprize, o şarjă de cavalerie a înaintaşilor mexicani pare determinată să ajungă cu mingea în poartă: înţeleptul Toulalan acceptă mai degrabă umilinţa unui cartonaş galben decât un gol înainte de intrarea la vestiar…

La revenirea echipelor, o altă lovitură pentru comentatorul de ocazie Wenger: iese mult prea valorosul Anelka – şi suntem abia la începutul recunoaşterii oficiale că ceva nu merge în echipa franceză*.

Prea uşor, vin două cartonaşe galbene pentru mexicani – dar nu au ce face, sângele le fierbe în vine. Compatrioţii din tribune nu îi lasă o clipă, vibrează peste vuvuzele – la fiecare degajare a portarului Lloris, tribuna “oftează”… încurajîndu-l!

Malouda şi Ribery sunt singurii de la francezi care mai mişcă, cât de cât. Acesta din urmă trebuie să vină până la mijlocul terenului pentru a câştiga baloanele de la adversar.

Abia după intrarea legendei BLANCO, (adulat la 37 de ani precum cu plăcere şi recunoştinţă ne amintim că era Hagi la noi când bătrânel, revenise pentru a bate de unul singur Ungaria!) – Mexicul capătă acea fărâmă suplimentară de încredere că “nothing can go wrong”, şi în minutul 65 JAVIER HERNANDEZ “CICIARITO” înscrie primul GOOOOOOOOOL!!!!, după ce are abilitatea să dejoace capcana offsaidului întinsă de francezi…

Şeptarul Barrera ne demonstrează apoi cum se cade cumsecade în careul adversarului, atunci când adversarul – în acest caz Abidal – întârzie cu o fracţiune de secundă intrarea prin alunecare… Onoarea de a transforma penalty-ul îi revine lui Blanco – minutul 79, gol imparabil.

Ah, Mexicule! În echipament verde ai răzbunat cu vârf şi îndesat nedreptatea făcută irlandezilor!

(vezi  https://calindiaconu.wordpress.com/2009/11/20/fotbal-si-circ/)

Şi ne-ai arătat încă un lucru, important pentru noi – cei rămaşi acasă în faţa televizoarelor: AM AVUT DE FAPT O GRUPĂ  UŞOARĂ – RATAREA CALIFICĂRII CĂPĂTÂND ACUM ALTE SEMNIFICAŢII!

În timp ce CHIVU se prostituează prin reclame aducând berici în rol de ospătar, în numele economiei de piaţă, vă invit să ascultaţi imnul MEXICULUI – pentru a-l gusta mai apoi, pe cât mai departe în competiţie!


Pentru că AGORA s-a mărit în ultima vreme în ultimul hal – astfel încât pe lângă MEDIA obişnuită, clasică (TV, Print) au apărut aceste BLOG-uri “personale” … EA TREBUIE UMPLUTĂ, nu-i aşa?

Zilnic!

Motiv (arhi)suficient să mulţumim Bunului Dumnezeu pentru ceea ce ni se-ntâmplă, pentru ceea ce ne este dat să aflăm că se întâmplă sau pentru ceea ce vedem că se întâmplă – zi de zi. Pentru că numai astfel reuşim să umplem spaţiul acesta IMENS, care creşte fără a da semne de oboseală, dimpotrivă.

Unul din lucrurile remarcabile care s-au întâmplat ieri – pe lângă atacurile grupărilor maoiste din India, ale atentatelor din Bagdad sau inundaţiilor din Rio de Janeiro… a fost returul sfertului de finală al Ligii Campionilor la Fotbal – disputat între BARCELONA şi ARSENAL.

De ce spun asta? Pentru că în acest meci – memorabil ! – un singur jucător, argentinianul de 22 de ani LIONEL MESSI, a reuşit să dea 4 (patru) goluri şi să aibe încă două ratări, el singur cu portarul echipei adverse, Almunya…

Dom’le: ai putea spune pur şi simplu că “i-a ieşit totul” – şi ai putea merge mai departe… însă un asemenea moment, care depăşeşte nivelul maxim al hattrick-ului englezesc, este prea rar în istoria fotbalului pentru a-l trece uşor cu vederea!

M-am trezit întrebându-mă, franc: “DE CÂND TE UIŢI LA FOTBAL, AI MAI VÂZUT AŞA CEVA?” Şi apoi, am prescurtat: “…DE CÂND TE UIŢI LA FOTBAL…?”. Întrebare ceva mai uşor de răspuns, deoarece – fiind născut în 1966, primele amintiri despre acest sport sunt legate de vocea autoritară a Tatălui meu, care la CM din MEXIC 1970 – m-a “tras lângă el” cu sentimentul irepetabilităţii unui fenomen la care trebuia să fiu martor: ” Vino aici, meciul ăsta trebuie să-l vezi şi tu: joacă ROMÂNIA contra lui PELE!” …

… cu alte cuvinte, dacă am ajuns cu gândul atât de departe în amintire, mi-am tradus introspecţia: “De când am mai văzut un jucător străluncind în felul acesta?” Pele, Maradona, Hagi, Zidane …

Iată cum apariţia unui jucător mare, răscoleşte (prin definiţie) trecutul întregului sport pe care îl reprezintă! El asimilează trecutul şi integrează în sine portretele celor ce au strălucit înaintea sa…

PS: Problema lui Messi? Să rezolve în mod câştigător ecuaţia echipei Argentinei la CM din Africa de Sud… Iar eu, dacă aş fi prin Federaţia Argentiniană de Fotbal – mi l-aş chema de-ndată pe GUARDIOLA …. consilier la echipa naţională!

Simt nevoia să adaug încă o poză a lui Messi, la sfârşitul meciului tragic cu Germania din sferturile Campionatului Mondial din Africa de Sud. Dacă va conduce sau nu generaţia lui de tineri argentinieni spre o revanşă istorică cu nemţii – asta sperăm să vedem  într-una din competiţiile viitoare!

... till next time, Deutschland!