Anul trecut, de 15 August – creștinii din Franța s-au rugat pentru frații lor din Orient, care erau (și încă sunt) martirizați de un islamism radical, stârnit inutil de bogații lumii pentru dobândirea unui control absolut.
Anul acesta, de 15 August – creștinii din Franța se roagă pentru ei înșiși.
Un an de zile de rugăciuni ineficiente? Un an de zile în care nu s-a găsit forma de împăcare cu islamismul radical? Pacea pare tot mai departe dar ceea ce ne hrănește speranța este continuarea rugăciunilor creștine pentru pace. Creștinii nu cunosc altă soluție – iar vocea lor ar trebui să se facă auzită.
Nu a venit Argentina. Dar la un moment dat, vom incepe, totusi.
Inainte de adevarata inaugurare a noului stadion “23 August” – sau, cum ii spune acum “National Arena” (dintr-o umilinta suplimentara si oarecum inutila fata de noii stapani – care-or mai fi si aceia?), sa ne gandim la asteptarile pe care le avem … de la cei ce vor juca in viitor: fie in meciuri de Campionat, meciuri europene sau meciuri ale echipei nationale.
Vom incepe bine, cu un meci contra Frantei.
Dupa esecul organizarii meciului cu Argentina lui Messi care n-a mai prins avionul la timp, a urmat demisia lui Ionut Lupescu ( din pacate fara vreo directa legatura cu anularea meciului inaugural ) – iar acum, la inceputul lui Septembrie, vom afla cat de competitivi suntem la export.
Franta nu are motive sa ne ierte – dar presimt ca baietii lui Piti se vor concentra si vor juca la sacrificiu, fiindca le-a fost promisa o prima inedita: castigati cu Franta si admit reintoarcerea lui Mutu si Tamas! Cinismul lui Piturca a atins cote de pe care putini le-ar fi banuit – adica jucati cu seriozitate, si va inlocuiesc cu niste neseriosi, de care ma bucur ca am scapat :-)!
Nu pot estima cat de mult ne vom apropia prin acest nou stadion de elita fotbalului mondial, dar fenomenul stadion-presiune/sustinere public-rezultat este cat se poate de real si merita urmarit. Doar de aceea, s-au desfiintat pistele de alergari (atletism) – nu? Altfel, ce legatura gasiti intre Stadioane si Elite?!
Suntem în a 16-a zi a Campionatului Mondial de Fotbal şi probabil că şi unii dintre noi, suporterii – începem să resimţim oboseala privitului la televizor…
Au început optimile – prilej de puţină reflecţie asupra felului în care putem împărţi ceata celor care şi-au făcut deja bagajele.
O primă categorie se constituie din echipele naţionale care au performat mult sub aşteptări… atât de mult sub, încât au atins nivelul “contraperformanţei”. Conduc detaşat campioana şi vicecampioana mondială: Italia şi Franţa… Ambele au terminat pe ultimul loc grupele, deşi au fost cotate “capi de serie”. Ambele au avut grupe uşoare… şi nu putem trage decât concluzia că nimeni nu a avut curajul să ia taurul de coarne, să aplice corecţii unor jucători care au trăit patru ani din gloria unor rezultate desigur remarcabile.
Apoi, avem o grupă a echipelor care au evoluat contradictoriu: ba au pierdut cu cei cotati mai slab, ba au castigat cu cei cotati mai bine… E cazul Greciei, a Serbiei.
În fine, să nu uităm grupa celor care “au murit frumos” – aplauze pentru Noua Zeelandă, Australia, Africa de Sud…
Un salut aparte pentru Coasta de Fildeş – au avut parte de cea mai grea grupă a Mondialelor.
Acum urmează meciurile eliminatorii, când după patru fluiere finale câştigătoare, oricare din cei 16 rămaşi se poate trezi … Campion Mondial!
Hai că glumesc! Nu chiar “ori şi care”… Sunt două părţi ale tabloului – cum se numeşte sistemul competiţiei.
Pe partea BRAZILIEI, strălucesc mai tare numele: Olandei, Uruguay-ului şi, de ce nu … netematoarea SUA!
Pe partea ARGENTINEI, se regăsesc Germania, Spania, Anglia sau Portugalia.
După cum se vede, Brazilia pare a avea un uşor avantaj – însă fiecare meci se va juca până în minutul 90 şi, dacă va fi cazul – vom avea şi lovituri de departajare…
Francezii au exportat Marea Revoluţie de la 1789 în toată lumea. Unde a “prins” însă rădăcini mai adânci – decât dincolo de Ocean, în America Latină?
Ascult cele două imnuri – La Marseillaise are acel îndemn formidabil “AUX ARMES CITOYENS! Formez vos battalions!” dar nici imnul mexican al cărui text a fost compus în 1853 de Francisco Gonzales Bocanegra nu lasă loc de întors: “¡Y retiemble en sus centros la Tierra, al sonoro rugir del cañón!”… Se anunţă un război total în teren, un război între războinici revoluţionari cu sânge latin, care luptă pentru steaguri tricolore pentru apărarea PATRIEI!
E un joc cu miză totală, un meci eliminatoriu – cine pierde, pleacă-acasă.
Începe în paralel o a doua luptă, aceea a tribunei mexicane cu vuvuzelele – se-aud OLE-uri şi mai timid AII-AII-AIAIII CANTA Y NO IOOORES… mexicanii sunt vii, partcipă la momentul bun al naţionalei lor. Francezii aşteaptă un motiv pentru a începe.
Vela şi Franco trag la poartă să rupă plasa, dar mingea trece peste. Operatorii insistă pe Arsene Wenger – cel care comentează pentru televiziunea franceză acest meci important. Din păcate, elevul lui de la Arsenal se accidentează – Carlos Vela este schimbat în minutul 31 cu Pablo (Pablito!) Barrera… Din păcate pentru Wenger, căci sângele proaspăt aruncat în luptă se simte imediat. Chiar înainte de finalul primei reprize, o şarjă de cavalerie a înaintaşilor mexicani pare determinată să ajungă cu mingea în poartă: înţeleptul Toulalan acceptă mai degrabă umilinţa unui cartonaş galben decât un gol înainte de intrarea la vestiar…
La revenirea echipelor, o altă lovitură pentru comentatorul de ocazie Wenger: iese mult prea valorosul Anelka – şi suntem abia la începutul recunoaşterii oficiale că ceva nu merge în echipa franceză*.
Prea uşor, vin două cartonaşe galbene pentru mexicani – dar nu au ce face, sângele le fierbe în vine. Compatrioţii din tribune nu îi lasă o clipă, vibrează peste vuvuzele – la fiecare degajare a portarului Lloris, tribuna “oftează”… încurajîndu-l!
Malouda şi Ribery sunt singurii de la francezi care mai mişcă, cât de cât. Acesta din urmă trebuie să vină până la mijlocul terenului pentru a câştiga baloanele de la adversar.
Abia după intrarea legendei BLANCO, (adulat la 37 de ani precum cu plăcere şi recunoştinţă ne amintim că era Hagi la noi când bătrânel, revenise pentru a bate de unul singur Ungaria!) – Mexicul capătă acea fărâmă suplimentară de încredere că “nothing can go wrong”, şi în minutul 65 JAVIER HERNANDEZ “CICIARITO” înscrie primul GOOOOOOOOOL!!!!, după ce are abilitatea să dejoace capcana offsaidului întinsă de francezi…
Şeptarul Barrera ne demonstrează apoi cum se cade cumsecade în careul adversarului, atunci când adversarul – în acest caz Abidal – întârzie cu o fracţiune de secundă intrarea prin alunecare… Onoarea de a transforma penalty-ul îi revine lui Blanco – minutul 79, gol imparabil.
Ah, Mexicule! În echipament verde ai răzbunat cu vârf şi îndesat nedreptatea făcută irlandezilor!
Şi ne-ai arătat încă un lucru, important pentru noi – cei rămaşi acasă în faţa televizoarelor: AM AVUT DE FAPT O GRUPĂ UŞOARĂ – RATAREA CALIFICĂRII CĂPĂTÂND ACUM ALTE SEMNIFICAŢII!
În timp ce CHIVU se prostituează prin reclame aducând berici în rol de ospătar, în numele economiei de piaţă, vă invit să ascultaţi imnul MEXICULUI – pentru a-l gusta mai apoi, pe cât mai departe în competiţie!
Calin Diaconu 