Că în aer pluteşte o stare de agresivitate generală – e de necontestat.
Criza mondială pune serios la lucru autorităţile din lumea largă, toţi sunt în alertă: acolo unde nu a ajuns (încă) valul problemelor financiare, loveşte mama natură sau, mai rău – terorismul sub cele mai dure forme ale sale!
Cupa Mondială ar fi trebuit să aibe ecouri în sufletele noastre:
- să medităm asupra sunetului de vuvuzea şi cum ne va lipsi acesta de-acum încolo;
- asupra şcolii de fotbal, supercompetiţiilor (dar şi a talentelor) europene;
- asupra efectului distrugător al mediei laudative la care sunt supuşi jucătorii sud-americani;
- asupra rodniciei seminţelor aruncate de organizarea unui Campionat Mondial în Asia sau America de Nord;
- asupra realelor sau utopicelor noastre dorinţe de a retrăi, măcar la bătrâneţe – visul nopţilor de vară ale anului 1994 …
Toate acestea şi încă pe-atâtea ni s-au refuzat prin atentatele ugandeze, când 74 de oameni au trebuit să plece dintre noi, fără a afla câştigătorul competiţiei pe care, cu pasiune şi răbdare au urmărit-o 31 de zile…
Tristă stare a lucrurilor, în care forţele răului se opun micilor bucurii ale suporterilor … de pretutindeni!
Calin Diaconu 
July 12, 2010 at 9:52 pm
Cu toate astea, ca sa ne mentinem in registrul pozitiv al gandirii naostre, sa remarcam si sa vorbim si depre lucrurile bune. Africa, dincolo de toate tarele ei, merita un eveniment de anvergura mondiala, de care s-a achitat, pina la urma, decent. Ca au mai tras-o de par, cu Blatter de mina, ca jafuri, ca altele, conteaza mai putin. Sa remarcam spectacolul sportiv, care fara sa se ridice la un nivel de exceptie, a avut si episoade memorabile. Din pacate, finala nu s-ar califica la aceasta categorie. Dar, apreciez semnele meditative propuse, vuvuzele, seminte, mediatizare, interesante puncte de abordare.
Intra pentru alte opinii si pe
http://danolteanu.wordpress.com
LikeLike
July 12, 2010 at 10:55 pm
Ieri în timpul finalei, trecând din nou pragul celor 90 de minute în starea de egalitate pe care o ştim – m-am gândit că acest campionat a avut ca specific finalurile tensionate, pe muchie de cuţit. Asta a contribuit mult la memorabilitate: Ghana cu ratarea din min 120, bara lui Forlan din min 90 în meciul cu Germania… Chiar şi Iniesta, a rezolvat ecuaţia abia în min 116.Poate asta va fi fost dorinţa noastră, a microbiştilor: să nu se mai termine! Foame de Mondial? Tu te-ai săturat?
LikeLike
July 14, 2010 at 8:57 am
eu am retinut altele de exemplu bravo americii de sud care s-a ridicat imens si economic si fotbalistic si ma refer mai putin la brazilia si argentina Bravo uruguay paraguay si chile bine hai si mexicfata de anii 70 cand rupeau picioare si se tavaleau pe jos si olanda juca fotbal acu joaca america de sud si olanda da la picioare si se tavale pe jos 5 minute dupa ce au faultat ei
Si pe spania nu-i mai pun ca fara ei nici amrica de sud n-ar fi existat
Bravo oscar washington tabarez de care radeam candva prin 86 cand viata si fotbalul era mai in alb negru ca era poet,filozof,matematician si …antrenor de fotbal
LikeLike
July 14, 2010 at 9:55 am
S-a aşteptat mult de la Argentina şi Brazilia, ale căror victorii viitoare au fost lăudate înainte de realizare – şi rezultatele au venit de la Cenuşăresele Uruguay, Paraguay şi Chile…
Modestia şi spiritul latin rareori fac casă bună împreună! Dozarea euforiei şi înghiţitul în sec până la cupa de şampanie de la sfârşit…
Pe de altă parte, talentul şi forma lui Forlan au răsplătit o ţară cu tradiţie. Bravos, Uruguay!
LikeLike