Parcă-l aud pe inconfundabilul Gil Dobrică – cu varianta românească a melodiei Country Roads: „Hai acasă, hai cu mine … ne aşteaptă … râuri repezi, trecători… mama, tata, prieteni vechi, fraţi şi surori…”! Nu am la îndemână alt moment muzical în care sensul libertăţilor americane să fi fost tradus mai pe înţelesul sufletului românesc: două civilizaţii contopite în talentul regretatului artist de etnie…
Şi totuşi, dincolo de muzică trebuie să distingem sensul marşului forţat intonat recent de Franţa: „România, ia-ţi romii înapoi!”… Marş care a zgândărit de formă pe unii apărători ai drepturilor omului de prin comisiile europene, dar care are toate şansele să adauge o pată în plus pe obrazul şi aşa şifonat şi plin de riduri a imaginii eternei noastre Românii!
Confuzia de nume a devenit cu atât mai supărătoare, cu cât instituţii media serioase iau interviuri ţiganilor recent abuzaţi. Aceştia nu ezită să expună în cuvinte simple trista realitate a ţării de origine – „Nu e de muncă în România, nu avem cum să ne descurcăm!”
Dacă îi ascultăm pe responsabilii cu evacuarea din partea francezilor – înţelegem bineînţeles altceva: dacă nu s-au putut conforma legilor, nu-i mai reţinem… Cu alte cuvinte, legile în Franţa diferă de legile din România, sunt mai aspre? Oare în Franţa chiar nu ai voie să furi iar cerşitul se pedepseşte?!
Sigur că vom urmări cu atenţie valurile stârnite de decizia francezilor: cine se va alia în marşurile de protest ale romilor, cum vor reacţiona celelalte ţări care au fost supuse valului de imigranţi (Italia şi Spania) şi nu în ultimul rând – ce reacţie vor avea autorităţile române faţă de modul în care sunt trataţi cetăţenii cu drepturi egale, peste hotare…
Dincolo de acestea, cel mai sensibil şi dureros aspect rămâne, pentru noi românii – confuzia între „roma” şi ţara lor de baştină „Romania”: nu pentru că am risca să rămânem fără patrie sau fără limbă, ci pentru mirarea cu care copiii noştri vor fi primiţi la studii peste hotare, atunci când vor demonstra că în pofida tuturor ştirilor difuzate, au toate caracteristicile unei minime normalităţi europene…
September 6, 2010 at 6:20 pm
Oare de ce nu au aceleasi probleme cu TIGANII si nemtii, austriecii, olandezii, etc.?
Care o fi numitorul comun, in aceasta situatie, pentru Spania, Italia, Franta?
Nu cumva aici sta cheia problemei?
LikeLike
September 7, 2010 at 2:33 pm
Am o mică teorie care ţine de învăţarea limbii ţării “de sosire”. Vorbitorului de limbă română îi este fără îndoială mult mai simplu în familia latină. Prinde replicile de care are nevoie pentru activarea tupeului, parte integrantă a manifestării plenare.
Fără limbă – nexam miştocăreală, scade credibilitatea dar şi adaptarea şi implicit pericolul. În plus, alogenul neadaptat lingvistic se cunoaşte de la o poştă – te poţi feri de el…
Altfel formulat: ŢIGANII sunt mai timizi în ţările nordice deoarece nu prind limba aşa de uşor…
LikeLike
September 9, 2010 at 9:15 pm
Am si eu una. Nordicii nu s-au folosit de ei si nu le-au dat ocazia sa se aciueze. Fratii de ginta, in schimb, au profitat si ei un pic de forta de munca ieftina si neimpozabila.
LikeLike
September 9, 2010 at 8:17 pm
romii s-au inventat pe vremea lui iliescu the moscow connection lacheul moscovei strain de neam si tara ,el insusi tigan ca asa le zicea tigani cu ce scop a inventat el romii inca mi-e neclar dacat sa produca sus numita confuzie rom roman
Un rom intra intr-un bar,bate cu pumnu in masa si striga la barman: un rom !Barmanu stergand tacticos niste pahare TE-am vazut da-te-n pusca mea!
LikeLike
September 13, 2010 at 12:02 pm
Proaspăt reîntors de la Paris :-), am încă o explicaţie a fermităţii cu care autorităţile franceze doresc expulzarea ţiganilor: locul pe care aceştia l-ar putea ocupa în societate este deja “luat” de imigranţii coloniilor africane… Ideea mi-a venit în timp ce aşteptam să intrăm la Turnul Eiffel: plin de negri care vindeau agresiv suveniruri la sfert de pret fata de magazinul oficial. Nu mai e loc pentru romii români în lumea bişniţei, sunt obligaţi să fure şi implicit să se expună oprobiului…
Chestiune de teritorialitate, la urma urmei.
LikeLike