“Un Americano a Roma” – e un film din 1954, prin care elita intelectuala italiana se impotriveste invaziei noilor “eliberatori”, americani.

Finalul celui de-al doilea razboi mondial gaseste o Italie sufocata de nationalismul extrem practicat de Mussolini, o Italie calarita ani de-a randul de partenerii de Axa, nemtii care au dominat autoritar Europa dupa 1940, o Italie pregatita pentru un alt gen de cuceritori …

Caci, nu-i asa? – trebuie sa existe si cuceritori care sa fie pe placul natiunilor invatate sa poarte capastru: pentru acestia, s-a inventat dominatia americana

Filmul trebuie vazut si de noi, romanii care ne-am eliberat de un anumit gen de nationalism exacerbat – pentru a cadea, ca un fruct copt, in bratele consumismului globalizant! La vremea sa, a fost un strigat de trezire catre tineretul italian al anilor 50 ai veacului trecut, tineri care renegau pana si traditionalele spaghetti (!) sau vinul de masa, pentru a se arunca in bratele marmeladei cu mustar si a laptelui degresat …

Cuceritorii se insinueaza lingvistic cu un “OK” si ajung sa puna stapanire pe sufletul unei generatii care nu mai doreste si nu mai vede altceva in afara blugilor si a muzicii americane!

Scena memorabila am spune ca este aceea din bucataria parintilor in care eroul Nando Moriconi se razbuna pe spaghetti, numindu-le “maccaroni” si “vermi” … iar in cele din urma le pedepseste, manincadu-le  … cu sete!

Un Americano a Roma: poza e falsificata, detaliile sunt aiurea!


Parcă-l aud pe inconfundabilul Gil Dobrică – cu varianta românească a melodiei Country Roads: „Hai acasă, hai cu mine … ne aşteaptă … râuri repezi, trecători… mama, tata, prieteni vechi, fraţi şi surori…”! Nu am la îndemână alt moment muzical în care sensul libertăţilor americane să fi fost tradus mai pe înţelesul sufletului românesc: două civilizaţii contopite în talentul regretatului artist de etnie…

Şi totuşi, dincolo de muzică trebuie să distingem sensul marşului forţat intonat recent de Franţa: „România, ia-ţi romii înapoi!”… Marş care a zgândărit de formă pe unii apărători ai drepturilor omului de prin comisiile europene, dar care are toate şansele să adauge o pată în plus pe obrazul şi aşa şifonat şi plin de riduri a imaginii eternei noastre Românii!

Confuzia de nume a devenit cu atât mai supărătoare, cu cât instituţii media serioase iau interviuri ţiganilor recent abuzaţi. Aceştia nu ezită să expună în cuvinte simple trista realitate a ţării de origine – „Nu e de muncă în România, nu avem cum să ne descurcăm!”

Dacă îi ascultăm pe responsabilii cu evacuarea din partea francezilor – înţelegem bineînţeles altceva: dacă nu s-au putut conforma legilor, nu-i mai reţinem… Cu alte cuvinte, legile în Franţa diferă de legile din România, sunt mai aspre? Oare în Franţa chiar nu ai voie să furi iar cerşitul se pedepseşte?!

Sigur că vom urmări cu atenţie valurile stârnite de decizia francezilor: cine se va alia în marşurile de protest ale romilor, cum vor reacţiona celelalte ţări care au fost supuse valului de imigranţi (Italia şi Spania) şi nu în ultimul rând – ce reacţie vor avea autorităţile române faţă de modul în care sunt trataţi cetăţenii cu drepturi egale, peste hotare…

Dincolo de acestea, cel mai sensibil şi dureros aspect rămâne, pentru noi românii –  confuzia între „roma” şi ţara lor de baştină „Romania”: nu pentru că am risca să rămânem fără patrie sau fără limbă, ci pentru mirarea cu care copiii noştri vor fi primiţi la studii peste hotare, atunci când vor demonstra că în pofida tuturor ştirilor difuzate, au toate caracteristicile unei minime normalităţi europene…