“Un Americano a Roma” – e un film din 1954, un strigăt al elitei italiene împotriva moravurilor noilor “eliberatori”, americanii ce nu trebuie copiați fără discernământ, pentru că devenim caraghioși …

Cănd începe să te strângă cămașa poporului din care faci parte, parcă ai vrea s-o schimbi – dar nu-i mai bine să te-ntrebi: de ce ți-a rămas mică? Nici atunci când vizitezi multe alte locuri, mai bine organizate (conduse), sau când guști din alte culturi  și începi să-ți vezi propriile limite, defecte și slăbiciuni nu ți-e ușor … , darămite atunci când ești invadat în propria ta țară de blugi, fast-food, de circul din mass-media ce e construită pe audiențele câștigate din spectacol ieftin?! Și totuși, sufletul nu ți-l poți schimba ca pe-o cămașă …

Finalul celui de-al doilea razboi mondial gaseste o Italie ce uitase să respire corect, fiindcă fusese sufocată ani la rândul de nationalismul extrem practicat de dictatura lui Mussolini,  pe de-asupra, călărită un pic de superioritatea afisată a nemtilor lui Hitler … tușind, era de fapt pregatita pentru un alt gen de cuceritori

Învățați să poarte căpăstru, și-au ales noii cuceritori …

Filmul trebuie văzut si de noi, românii care ziceam că ne-am eliberat acum trei decenii de dictatura comunistă – pentru a cădea, ca un fruct copt, in bratele consumismului globalizant!

Cuceritorii s-au înstăpânit prin aparente banalități – numărați-vă “OK“-urile dintr-o zi –  si au ajuns să pună stăpânire pe sufletul unei generatii care nu mai vede utilitatea cititului, când poate primi informația de-a gata, rumegată de alții!

Drumul cel mai de preț, acela pe care mergi pentru a afla, curios, cam ce-ar fi demn de apărat, ce-ar trebui preluat și trasnmis mai departe, ce e cu adevărat al tău – astfel încât să poți ajunge la un moment dat tu, cu adevărat …

Scena memorabilă rămâne aceea din bucătăria părinților în care eroul Nando Moriconi se răzbuna pe spaghetti, numindu-le “maccaroni” si “vermi” … iar in cele din urma le pedepseste, manincadu-le  … cu sete (sic!) …

Schimbarea mu trebuie să însemne fugă de identitatea proprie, iar privitul din afară a țării care te-a format nu asigură neapărat mai multă claritate … Dar atunci cînd vezi că istoria prin care tu treci azi, respectiv istoria celor mici care se lasă cuceriți de cei mari,  a preocupat  mai înainte și pe alții, te liniștești cu gândul reconfortant că și cuceritorii sunt vremelnici …

alberto sordi


Parcă-l aud pe inconfundabilul Gil Dobrică – cu varianta românească a melodiei Country Roads: „Hai acasă, hai cu mine … ne aşteaptă … râuri repezi, trecători… mama, tata, prieteni vechi, fraţi şi surori…”! Nu am la îndemână alt moment muzical în care sensul libertăţilor americane să fi fost tradus mai pe înţelesul sufletului românesc: două civilizaţii contopite în talentul regretatului artist de etnie…

Şi totuşi, dincolo de muzică trebuie să distingem sensul marşului forţat intonat recent de Franţa: „România, ia-ţi romii înapoi!”… Marş care a zgândărit de formă pe unii apărători ai drepturilor omului de prin comisiile europene, dar care are toate şansele să adauge o pată în plus pe obrazul şi aşa şifonat şi plin de riduri a imaginii eternei noastre Românii!

Confuzia de nume a devenit cu atât mai supărătoare, cu cât instituţii media serioase iau interviuri ţiganilor recent abuzaţi. Aceştia nu ezită să expună în cuvinte simple trista realitate a ţării de origine – „Nu e de muncă în România, nu avem cum să ne descurcăm!”

Dacă îi ascultăm pe responsabilii cu evacuarea din partea francezilor – înţelegem bineînţeles altceva: dacă nu s-au putut conforma legilor, nu-i mai reţinem… Cu alte cuvinte, legile în Franţa diferă de legile din România, sunt mai aspre? Oare în Franţa chiar nu ai voie să furi iar cerşitul se pedepseşte?!

Sigur că vom urmări cu atenţie valurile stârnite de decizia francezilor: cine se va alia în marşurile de protest ale romilor, cum vor reacţiona celelalte ţări care au fost supuse valului de imigranţi (Italia şi Spania) şi nu în ultimul rând – ce reacţie vor avea autorităţile române faţă de modul în care sunt trataţi cetăţenii cu drepturi egale, peste hotare…

Dincolo de acestea, cel mai sensibil şi dureros aspect rămâne, pentru noi românii –  confuzia între „roma” şi ţara lor de baştină „Romania”: nu pentru că am risca să rămânem fără patrie sau fără limbă, ci pentru mirarea cu care copiii noştri vor fi primiţi la studii peste hotare, atunci când vor demonstra că în pofida tuturor ştirilor difuzate, au toate caracteristicile unei minime normalităţi europene…