A3 (Romania)

Image via Wikipedia

Am prins vremurile în care România era condusă de un cârmaci – asemuirea cu o corabie fiind inclusă în metaforă – , pentru ca din 20 Decembrie 2004 să trăim realitatea unui căpitan de vas în fruntea ţării… să fi ajuns osanalele de-atunci să se întoarcă împotriva noastră?!

Vorba unui prieten, povestea tranziţiei s-ar putea intitula sec astfel: „România. Între cârmaci şi cârpaci.” Poate sună prea dur, i-am spus – dar am consemnat, de dragul rimei (şi nu numai) :-)!

Sigur, perioada ultimilor 6 ani nu va rămâne fără rezultat pe tabelă: fostul ministru al transporturilor şi vajnicul său premier îşi vor înscrie numele la temelia celor 40-şi-ceva de kilometri ai A3-ului. Chiar dacă e cea mai mică, autostrada ce leagă Turda de Gilău e cea mai spectaculoasă – pentru că ai în fine, peisaje care însoţesc monotonia vitezei de croazieră … În plus, trebuie să contabilizăm Insula Şerpilor – câştigată la Haga şi bineînţeles, intrarea în Europa – care pare să ne fi sleit de orice alt obiectiv pe următorii ani!

Avem desigur şi libertatea presei, divizată în PRO şi CONTRA primului personaj al scenei politice; un slogan celebru „Să trăiţi bine!” – care a ajuns poantă gust amar dar mai  ales o tristă izolare pe planul politicii externe mondiale, reuşind performanţa de a falsa simultan pe mai multe fronturi…

Lipsa unei strategii după intrarea României în Europa în 2007, motivată în principal de faptul că alţii gândesc în locul nostru, loveşte nu numai în creativitatea liderilor noştri politici – (care din lipsă de altceva, se ciondănesc între ei în cerc închis), ci mai ales în perceperea valorii propriei noastre munci. Entuziasmul de a pune în practică propriile idei faţă de ideile ce ne sunt impuse din afară … îmi pare o pierdere care trebuie să ne dea serios de gândit!

Îmi explică cineva, pe bune, ce anume căutăm în Europa?!