Libertatea ca spectacol regizat...
Democraţia se învaţă cu timpul: nu poţi fi obligat să ai păreri diferite de ale celuilalt… Vorbesc despre păreri consolidate în jurul unui program consistent diferit. Căci altfel: e simplu – îl iei pe NU în braţe, şi gata! Ai propria ta părere, clădită pe negarea celuilalt… E uşor să devenim doi: unul pro şi unul contra a ceva. Mult mai greu e să construieşti variante diferite ale aceluiaşi bine, pe care să le proiectezi în imaginarul colectiv, în scopul obţinerii de voturi!
Reţineţi: acelaşi bine este promis de două sau mai multe forţe politice diferite. Unii îl imaginează mai mare, alţii îl îmbracă mai roz, unii îl promit mai ferm şi mai credibil, alţii ne înduioşează cu poezii patriotice … dar toţi promit că vor acelaşi lucru: binele tuturor oamenilor şi al întregii ţări pe care speră că o vor conduce!
Revoluţia română 1989
În timp ce gloanţele mitralierelor alimentează o muzică a terorii şi veghei tensionate în Cairo-ul din ce în ce mai obosit şi obositor, ajungem la fundamentul chestiunii: învăţăm multe despre noi, despre Decembrie 1989, privind din afară la cele ce se întâmplă zilele acestea în Egipt.
Să presupunem că americanii sunt principiali. Că susţin necondiţionat valorile democraţiei. Atunci, ar urma firesc ca prin organizarea de de alegeri libere – să se ajungă, în maximum două legislaturi -, pe cale legală şi acceptată internaţional, cel mai probabil la o finalitate fundamentalist-islamică.
Ar fi ceva anti-democratic să existe o majoritate care propune soluţia unei conduceri religioase? Ar fi ceva anti-constituţional (în sens occidental) ca votul celor mulţi să impună întregului corp social legea votată cu 51%?
Nu, bineînţeles.
Atunci: să ne imaginăm cel mai probabil scenariu. Israelul NU POATE ACCEPTA să rămână înconjurat de state fundamentalist-islamice. De aceea, varianta dictaturilor militare care ar avea ca scop o tranziţie spre democraţie – înţeleasă ca politică a nuanţelor fine asupra înfăţişărilor diferite ale binelui comun –, această variantă rămâne singura lucrativă. Deocamdată…
… pentru că, nu-i aşa? … există întotdeauna tendinţe de a inventa democraţia originală, dar mai ales – pentru că evoluăm, şi putem proiecta lumea de poimâine fără partide constituite pe criterii religioase sau etnice. Ele pot fi de pildă oficial şi global interzise, pentru că s-ar fi observat că radicalismul nu face bine colesterolului democraţiei. Suficient?
... de exemplu!
Calin Diaconu 
February 4, 2011 at 9:43 pm
Democratia … ma face de fiecare data sa ma gandesc la un text afisat in autobuzele dintr-un mare oras european : cand fiecare isi face propriile reguli de ordine se creaza dezordinea.
LikeLike
February 5, 2011 at 6:42 am
Democraţia “funcţionează” de la un anumit nivel – în sus, evident :-)! Presupune cei şapte ani de acasă în materie de politichie. Paradoxal, democraţia se prezintă în acest început de secol, ca un apanaj al elitelor – căci, lăsată pe mâna plebei, se transformă în anarhie. Cel puţin, asta rezultă din ce vedem la tv… că nu e la îndemâna tuturor!
LikeLike
February 5, 2011 at 4:21 pm
Ca sa nu se creeze anarhia ar trebui ca fiecare sa fie responsabil de ceea ce face si de impactul asupra celorlati . In general democratia are o “presa” buna , insa , rau aplicata , poate duce la un dezastru .
LikeLike
February 5, 2011 at 9:35 am
de fapt grecii ne invata ca exista doar doua sisteme:tirania si oligarhia vezi si lupta de la noi,democratia e doar un populism atasat de obicei tiraniei! nici athena,nici roma nu erau propriu zis democratii,un alexandru sau respectiv cezar vor termina militar rapid asa zisa demo cratie.Bine zis cu binele colectiv!
Grecii si Romanii si-au coagulat democratiile
prin reforme antipauperizare,republica
romana apare dupafuga plebeilor,dar se forjeaza in fata pericolului galilor si punilor,la
greci in fata persilor
Cezar gaseste calea de a pacali sistemul
prin razboi perpetuu preluand puterea ca consul,la fel si napoleon
un eexemplu de om politic mai mare e desigur ducele de wellington care dupa razboi ramane cuminte doar seful tory ba chiar la votarea marii reforme electorale din1832 iese din parlament intr-o pauza cu tot partidul,lasandu-si oponentii sa voteze legile si sa aibe majoritatea (el era de acord)dar un tory nu se cadea sa voteze o lege care dadea drept de vot universal !!!inclusiv negrii din colonii deveneau liberi daca ajungeau in anglia
in europa desigur binele era circumscris biserici catolice asta e un subiect de dezbatut ulterior;in lumea arabadoar islamul
ceea ce ai zis de fapt s-a si intamplat in algeria au fost alegeri si au castigat islamicii,armata a facut o dictatura,la fel in pakistan,ba si in turcia partidele islamice sunt interzise.Fratia musulmana e pasnica antiviolenta cu exceptia problemei israelului
LikeLike
February 5, 2011 at 2:06 pm
Mulţumim pentru comentariu, domnule doctor! Ne purtaţi prin istorie culegând exemple la care trebuie să reflectăm atent.
Soluţia algeriană a Egiptului: ce ciudat sună, pentru una din ţările cele mai vechi ale planetei – să trebuiască să adopte o soluţie verificată în alte părţi, pentru că cei mari se tem de experimente originale!
LikeLike
February 7, 2011 at 7:28 pm
Poate mai traieste Iliescu sa ii “salveze” si pe egipteni 🙂
LikeLike