Traducerea titlului ar fi meritat sa fie una mai buna, nu “Traficantul de Arme”…

In primul rand, pentru ca titlul filmului face o trimitere directa la dialogul dintre Orlov (Cage, traficantul de arme) si Baptiste Sr. (Walker, dictatorul militar):

Andre Baptiste Sr.:  They say that I am the lord of war, but perhaps it is you.

Yuri Orlov: I believe it’s “warlord.”

Andre Baptiste Sr.: Thank you, but I prefer it my way.

In al doilea rand, nu imi suna chiar atat de pocit romaneste “Lordul Razboiului” …

Trecand dincolo traducerea – spunem noi nefericita – a titlului filmului in limba romana, lucru pe care am insistat intrucatva deoarece sunt convins ca multi din generatia mea nu l-au vazut tocmai din pricina acestui motiv* (sau fiindca e cu Nicholas Cage, un actor simplu si corect dar fara forta necesara unei compozitii de anvergura) filmul ne ofera explicatii si ne ridica intrebari. Deci il inscriem fara rezerve la capitolul castiguri (sau “must see”).

Explicatiile sunt pentru cei pasionati de domeniul istoriei. Ei pot afla de pilda ca cel mai mare jaf al secolului XX ar fi fost facut in Ucraina, cu arsenalul rus lasat mostenire unui nou regim. Sau ca intretinerea unor teatre de razboi cu caracter “permanent” sunt justificate de necesitatea unei piete de desfacere pentru productia de armament.

Explicatiile sunt pentru cei pasionati de politica. Ei afla de pilda, cum organisme respectabile puse sa vegheze la asigurarea “Legii si a Ordinii” – in cazul filmului, INTERPOL-ul -, trebuie sa cedeze intereselor superioare, de “Partid si de Stat” …

Intrebarile sunt pentru cei pasionati de domeniul filosofiei. Atat cei aplecati spre probleme ale Eticii (Copila cu bratul amputat care il intreaba pe american: Mister, ce credeti, o sa-mi mai creasca mana la loc?) cat si cei care isi pun probleme ale Esteticii (cum ar fi de pilda simbolistica sexului pe verticala) vor gasi in acest film subiecte de meditat.

Din 2005 (anul aparitiei filmului) sau de ieri seara (cand in sfarsit am trecut peste retinerea legata de titlu si am apucat sa-l vad), avem sansa de a privi altfel Jurnalele de Stiri …

_________________

* … educatia in comunism avea unele aspecte care tineau de “combaterea altor sisteme”. De pilda, capitalismului i se reprosa mai mereu ca duce spre extremism, consum exagerat de “sex, droguri si violenta”. Probabil am exersat, in ADN-ul educatiei noastre, sa ne ferim de traficanti, indiferent ce anume ar trafica ei! Poate fi o explicatie a faptului ca nu am vazut filmul pana acum …

"Nicholas Cage"; "Eamonn Walker"

Cage si Walker intr-un film de exceptie, finantat de nemti ("With Compliments")


Libertatea ca spectacol regizat...

Democraţia se învaţă cu timpul: nu poţi fi obligat să ai păreri diferite de ale celuilalt… Vorbesc despre păreri consolidate în jurul unui program consistent diferit. Căci altfel: e simplu – îl iei pe NU în braţe, şi gata! Ai propria ta părere, clădită pe negarea celuilalt… E uşor să devenim doi: unul pro şi unul contra a ceva. Mult mai greu e să construieşti variante diferite ale aceluiaşi bine, pe care să le proiectezi în imaginarul colectiv, în scopul obţinerii de voturi!

Reţineţi: acelaşi bine este promis de două sau mai multe forţe politice diferite. Unii îl imaginează mai mare, alţii îl îmbracă mai roz, unii îl promit mai ferm şi mai credibil, alţii ne înduioşează cu poezii patriotice … dar toţi promit că vor acelaşi lucru: binele tuturor oamenilor şi al întregii ţări pe care speră că o vor conduce!

Revoluţia română 1989

În timp ce gloanţele mitralierelor alimentează o muzică a terorii şi veghei tensionate în Cairo-ul din ce în ce mai obosit şi obositor, ajungem la fundamentul chestiunii: învăţăm multe despre noi, despre Decembrie 1989, privind din afară la cele ce se întâmplă zilele acestea  în Egipt.

Să presupunem că americanii sunt principiali. Că susţin necondiţionat valorile democraţiei. Atunci, ar urma firesc ca prin organizarea de de alegeri libere – să se ajungă, în maximum două legislaturi -, pe cale legală şi acceptată internaţional, cel mai probabil la o finalitate fundamentalist-islamică.

Ar fi ceva anti-democratic să existe o majoritate care propune soluţia unei conduceri religioase? Ar fi ceva anti-constituţional (în sens occidental) ca votul celor mulţi să impună întregului corp social legea votată cu 51%?

Nu, bineînţeles.

Atunci: să ne imaginăm cel mai probabil scenariu. Israelul NU POATE ACCEPTA să rămână înconjurat de state fundamentalist-islamice. De aceea, varianta dictaturilor militare care ar avea ca scop o tranziţie spre democraţie – înţeleasă ca politică a nuanţelor fine asupra înfăţişărilor diferite ale binelui comun –, această variantă rămâne singura lucrativă. Deocamdată…

… pentru că, nu-i aşa? … există întotdeauna tendinţe de a inventa democraţia originală, dar mai ales – pentru că evoluăm, şi putem proiecta lumea de poimâine fără partide  constituite pe criterii religioase sau etnice. Ele pot fi de pildă oficial şi global interzise, pentru că  s-ar fi observat că radicalismul nu face bine colesterolului democraţiei. Suficient?

... de exemplu!