Iubitii mei,

am stat de vorba cu un Prieten Avocat – despre ceea ce am considerat a fi “cheia” discursului regal de astazi: anume “imprumutul tarii de la copii” …

Si am primit urmatorul raspuns care m-a fascinat: Tara e un bun transmis deja viitorimii de catre cei din antecedenta noastra. Fiind o proprietate a viitorimii, (care nu mai poate fi a celor care nu mai sunt ), nu este nici a noastra – caci trebuie sa renuntam la a mai considera ca am primit-o mostenire (deci am avea vreun drept asupra ei)!

Motivul principal pentru care trebuie sa avem mai multa grija de Tara noastra, macar de acum incolo: cei care am auzit,  nu vom putea spune ca nu am stiut!

Altfel … prin dictionarele juridice exista definitia detentorului precar: “Persoana care detine un bun, stapanindu-l fara intentia sau vointa de a efectua aceasta stapanire pentru sine, de a se comporta cu privire la bun ca proprietar sau ca titular al altui drept real” … important e sa corelam sensul profund al acestei definitii cu modul nostru de a ne comporta!

Oare nu spun si Parintii Bisericii ca trebuie sa ne comportam cu lucrurile din jur, ca si cum le-am fi primit cu imprumut?

Si mai ales: cat de departe suntem de acest deziderat?