oltenia sub austrieci

Nicicând spaţiul românesc nu a fost mai înghesuit, în îndelungata lui istorie, decât atunci când a fost cucerit aproape cu totul de habsburgii înlocuitori ai Imperiului otoman. Gândiţi-vă doar că austriecii au ocupat o vreme nu numai Banatul, ci şi … Oltenia, pe care au numit-o “Valahia cea mica” (Die kleine Walachei)! Se întâmpla în secolul al XVIII-lea, între 1718 şi 1739, stârnind într-atâta revolta oltenilor – încât fenomenul haiduciei cunoaşte o adevărată explozie – ducând în cele din urmă la răscoala lui Tudor.

Perioada respectivă poate fi o dovadă în favoarea acelora care susţin că nouă nu ne place ordinea, stricteţea şi că nu ne adaptăm uşor regulilor impuse din afară. Că am şti să-i luăm la mişto pe cei care vor să ne civilizeze … că punem la îndoială ceea ce vine de la străin.

În favoarea respingerii alogenilor, putem demonstra însă şi prin etimologia unor cuvinte preluate fonetic din limba germană, (potrivite după auz) şi a căror semnificaţie vorbeşte de la sine despre farmecul convieţuirii între Germani şi Români. Ne vom opri azi asupra “şmecherului” şi “verboncului”, să vedem dacă aflăm ceva nou.

Şmecherul era acela deştept, treaz, care nu putea fi “făcut” din vorbe – era acela care gusta din vin (schmecken = a gusta), atât seara, înainte de chef cât şi dimineaţa, după cheful care încununa foarte probabil tranzacţia de aprovizionare a furniturilor armatei habsburgice cu butii de vin roşu, din via precursorilor lui Nea Mărin. Apariţia unei funcţii de “degustător” (Wie schmeckt’s? = Ce gust are?) în armata imperială, trebuie pusă în legătură cu botezul vinului din partea alor noştri, care nu se puteau abţine de la un câştig suplimentar, obţinut uşor şi nemeritat. Şmecherul le răpea această plăcere.

Dar Verboncul? Şi acesta vine tot din limba germană, de la cuvântul “Werbung” – care astăzi înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât … publicitate! Publicitatea, care se făcea înrolării în armata austro-ungară – şi care însemna un moment de bună dispoziţie, apropiată de bâlci, care avea loc prin satele din Bucovina pentru a-i atrage, cu bani şi băutură pe băieţi pentru cătănie (reamintim că această provincie a fost cedată austriecilor de către turci, în 1774 şi a rămas sub administrarea lor până în 1918).

Să citim în “Mara” lui Slavici, despre şmecheria nemţilor care-i prindeau în armată pe tinerii noştri, cu … Verboncul – Werbung-ul (sau Advertisingul-Publicitatea de azi).

“În vreme ce recrutarea se făcea cu ușile închise, Verboncul era în piață, de față cu lumea ce stătea de dimineață până seara îngrămădită,ca să vază cine și cum intră.

La masa pe care se afla o lădiță cu bani, condica, o sticlă cu vin, câteva pahare și o grămadă de șepci cătănești, ședea ofițerul, el singur, iar în dosul lui era stegarul cu steagul și două cătane înarmate,paza steagului.

Înaintea mesei stăteau apoi doi căprari buni de gură și vivandiera, o femeie țanțoșă și bine-mpanglicată, care închina mereu paharele, lăuda viața ostășească și poftea mereu pe trecători să se apropie,să strângă mâna întinsă de dânșii, să deșerte un pahar, să primească șapca și să ia banii.

Acela care prindea mâna ori primea șapca era prins, trebuia să deșerte și paharul și, vrea, nu vrea, era trecut în condică și i se numărași o sută de florini drept bani de cheltuială.

Și nu unul era căruia i se-nfunda șapca pe neașteptate în cap, apoi nu mai avea cui să i se plângă dacă păcatul l-a dus pe acolo: tobașul bătea în tobă, trâmbițașul suna, steagul se desfășura și nu-i rămânea decât să jure.

De aceea lumea toată era cuprinsă de spaimă și mumele-și puneau sub lacăt feciorii, iar femeile își țineau de pulpană bărbații când,așa, mai după-amiazăzi, zi, Verboncul pleca cu muzica și cu steagul dezvelit de-a lungul ulițelor ca să îmbărbăteze și pe cei ce nu se-ncumetaseră să meargă-n piață.

Era greu lucru să fii om tânăr, să-i vezi trecând și să nu te iei după dânșii.”

După ce am văzut cum Neamţul de rând a intrat în memoria românului cu tot soiul de “şmecherii”, gata să-l supună pe el, Valahul cel liber de statalitate vreme de 1000 de ani …, hai să comentăm un pic şi cele două runde ale discuţiilor dintre finaliştii ajunşi în turul doi.

Mi s-a părut că am văzut din nou înfruntându-se spiritele ireconciliabile ale latinilor şi germanilor – atunci când întâlnirea are loc între oamenii de rând, mai ales (şi mai trist) atunci când au de împărţit acelaşi trecut, început în sărăcia lucie, numitorul comun de care ambii fug ca dracul de tămâie.

Am consemnat în treacăt, la sugestia unuia dintre candidaţi, că anul 2018 este aproape … atât de aproape încât va intra în mandatul Preşedintelui pe care-l vom alege Duminică …

Matematica nu minte. Într-adevăr, în 2018 vom avea 100 de ani … de la “cel mai frumos moment din istoria românilor”.

Vrând-nevrând, ne ducem cu gândul tot în Germania, la Casa de Hohenzollern, la Regele Ferdinand şi intrarea lui victorioasă în Alba Iulia (15 Octombrie 1922). Un neamţ (dar nobil!!), din Sigmaringen, a venit să ne câştige respectul şi ne-a făcut – după cum suntem reprezentaţi în fresca Ateneului (da, ţăranul acela suntem noi!) – să i ne închinăm. Adică să-i cădem în genunchi. Adică să-i recunoaştem stăpânirea şi meritele. Adică să-l considerăm mai presus de noi, unsul lui Dumnezeu pe pământ.

Adică cum vine asta ?! Ar trebui să renunţăm la acel teribil blestem al gândirii profund nedemocratice, ilustrat în sintagma sulii-n coaste: “cum, Domnule Coposu, ne băgaţi Dumneavoastră sula-n coaste?!”  (Ion Iliescu). Putem să ne dezbărăm de o atare meteahnă, când ne-am trăit copilăria la bloc?

Deocamdată (cel puţin), imaginaţia refuză să-mi strice nopţile cu uralele mulţimilor în delir, aduse cu autocarele de lux la Alba Iulia, unde ar striga ca unul, din piepturile antrenate pe Arena Naţională: “Uraaa! Trăiască Regele nostru Victor Întâiul! Uraaa! Trăiască fondatorul dinastiei Ponta! Uraaaa! Trăiască Victor, care ne-a scăpat, definitiv, … de nemţi! Uraaa!” …

IMG_1734


Adevarurile cele mai simple trebuie sa parcurga uneori un drum foarte intortocheat pentru ca noi se pare ca suntem ocupati cu o gramada de alte lucruri, decat a ne lasa uimiti, de calitatea tripla a Adevarului: aceea de a fi si Bun, si Frumos, si … Adevar!

Gandind ca lucrurile vor avea o traiectorie mai scurta, am spus ca alegerile anticipate ar fi singura solutie posibila in situatia data. M-am inselat.

De fapt, adevarata solutie este alta, si ne-a fost sugerata de reactia de greata a strazii fata de politicienii romani, indiferent de partid …

Solutia e simpla, si se numeste Restaurarea Monarhiei.

Asa sa ne-ajute Bunul Dumnezeu!

Cum nu ne-am dat seama mai devreme? E timpul pentru revenirea Regelui!


Iubitii mei,

am stat de vorba cu un Prieten Avocat – despre ceea ce am considerat a fi “cheia” discursului regal de astazi: anume “imprumutul tarii de la copii” …

Si am primit urmatorul raspuns care m-a fascinat: Tara e un bun transmis deja viitorimii de catre cei din antecedenta noastra. Fiind o proprietate a viitorimii, (care nu mai poate fi a celor care nu mai sunt ), nu este nici a noastra – caci trebuie sa renuntam la a mai considera ca am primit-o mostenire (deci am avea vreun drept asupra ei)!

Motivul principal pentru care trebuie sa avem mai multa grija de Tara noastra, macar de acum incolo: cei care am auzit,  nu vom putea spune ca nu am stiut!

Altfel … prin dictionarele juridice exista definitia detentorului precar: “Persoana care detine un bun, stapanindu-l fara intentia sau vointa de a efectua aceasta stapanire pentru sine, de a se comporta cu privire la bun ca proprietar sau ca titular al altui drept real” … important e sa corelam sensul profund al acestei definitii cu modul nostru de a ne comporta!

Oare nu spun si Parintii Bisericii ca trebuie sa ne comportam cu lucrurile din jur, ca si cum le-am fi primit cu imprumut?

Si mai ales: cat de departe suntem de acest deziderat?


Actul de abdicare al Regelui Mihai spune clar: ii lasa pe Romani sa hotarasca soarta lor!

Cand ne vom hotara sa hotaram soarta noastra?

La Multi Ani, Sire!

 

 

 


Monarhia - salvează Romania! E pregatit USL-ul sa intre in cursa pentru Regalitate?

Pentru cei care ne privesc din afara, am putea gândi că politica romaneasca e ceva imprevizibil – de la Români, ne putem aştepta oricând la surprize: să se opună politicii Moscovei, să-şi achite până la ultimul bănuţ datoriile (măcar ca stat :-)!), să aibe cea mai rapidă creştere sau cea mai rapidă alunecare în evoluţia PIB-ului, să demită un prim-ministru cu tot cu cabinet, pentru ca apoi să-l repună în funcţie, să-şi suspende Preşedintele pentru ca apoi să-l realeagă … să se alieze între ei pentru Alegeri pentru a se despărţi după (de parcă Alegerile ar fi conjunctură oarecare, nu un profund exerciţiu democratic) … să se acuze reciproc, Putere şi Opoziţie de furtul voturilor prin cele mai surprinzătoare metode (dintre care cea cu turismul electoral merită amintită neaparat!) … să trimită pe cei mai slab pregătiţi în cele mai importante reprezentări europene … etc, etc, etc.

Pentru cei care privesc dinlăuntrul cetăţii româneşti, imprevizibila politică românească, cu cloaca pricepută în generare de opinii (care cu cât vin mai de sus, cu atât sunt mai … personale! şi nu reprezentative, cum ar fi normal) este un fenomen care a căpătat în ultimii ani claritate şi contur: DA! ĂŞTIA SUNTEM!

Ne-o spunem noi, iar dacă ne permitem o fracţiune de uitare, ne-o reamintesc veşnicii aliaţi şi fraţi ai noştri ungurii.

Ce ar urma să se întâmple după fierbinţeala şi iureşul care se pregăteşte? Păi e simplu, după ce şansa Johannis a expirat şi avem un glonţ mai puţin, opoziţia e invitată să radicalizeze un pic discursul şi să propună MONARHIA CA SOLUŢIE.

Măcar atunci, vom putea să armonizăm felul nostru de a fi cu forma conducerii politice a Statului. Şi v-o spun cu toată seriozitatea: ABIA ATUNCI VOM FI CU ADEVARAT IN VOIA DOMNULUI!

Rămâne să continuăm aceste gânduri după vizionarea filmului pe care Antena 3 ni-l va oferi integral în acest weekend… reîntâlnirea cu Profesorul Dinu C. Giurescu ne face întotdeauna o deosebită plăcere 🙂 !

… până atunci, mai aveti timp sa intrati aici:

http://octavpelin.blogspot.com/2011/05/o-sansa-monarhia-salveaza-romania.html