Daca imaginatia ne-am păstra-o fiecare pentru noi, am folosi-o pentru visare sau pentru a ne umple plictiseala timpului ramas liber cu plăsmuiri bine dozate … am trăi intr-o lume mai săracă, probabil.

Pentru ca nu avem tot ce ne dorim din ceea ce vedem ca este in jurul nostru, folosim imaginatia pentru a rodi lăstari fara struguri: vrejuri care ne sug energia fara a ne răsplati – consecinţă a lipsei unui efort real din partea noastra.

Intre mecanismele tainice ale mintii noastre cercetatoare si realitate exista – din pricina imaginatiei nestrunite -, o tendinta de siluire bolnavicioasa a realului de catre imaginar: de prea multe ori fortam realitatea sa intre in tiparele mintii noastre. Plăsmuim imagini ale unei lumi care exista numai in capul nostru, apoi ne supăram ca ea nu este … cu adevarat!

E timpul, in vremuri de criza ca acestea, sa ne aplecam mai temeinic asupra unor notiuni ca “evidenţă” si “certitudine”. Sau, cel puţin, să facem efortul de bun-simt de a nu le trece cu vederea … Oare evidenţa, cea care se vede cu ochiul liber, de la o posta, nu ne impiedică să o negăm? Oare certitudinea, pe care o descoperim prin efortul cunoasterii, nu ne va parea rău sa o negăm?

Dar vai! Evidenta – de la care ne-am astepta sa strige la noi, nu ne ia de mana sa ne treaca strada. Si in cazul ei, trebuie sa ne folosim de o intuitie corecta, de o conceptie sanatoasa asupra vietii in general. Imaginatia este care va sa zica un dar, doar daca e folosita cu măsură … bogată, dar nu bolnavă!