Calin Diaconu

A fi singur la parinti – iata o situatie fragila, pe care regizorul Calin Peter Netzer o analizeaza pana la ultima ei consecinta in filmul “Pozitia copilului”, premiat cu Ursul de Aur la Berlin, anul acesta. Vor urma si alte premii, pentru ca e unul din acele filme rare, care te provoaca pana la … transformare!

Intrebarile pe care le ridica nu sunt putine.

Cum se revarsa toata dragostea parinteasca asupra singurei progenituri, si cu ce efecte – atat asupra celor care daruiesc, dar si asupra celui care primeste emotiile afective? Ce se intampla atunci cand o asemenea realatie, fragila prin insasi “datul sortii”, e pusa in criza de … un accident mortal? Cum reactioneaza personajele din ecuatie la tzunami-ul declansat de intamplarea nefericita? A fost, pana la urma-urmei, acest accident obligatoriu – pentru ca tanarul  Barbu (Bogdan Dumitrache) sa “se deblocheze” din relatia pe care o are cu propria sa Mama (Luminita Gheorghiu)?

Filmul are ritm, creste spre scena finala intr-un mod echilibrat, aproape matematic …

Iar scena confruntarii finale – aceea a “bocetului dublei ingropaciuni”, in care Mamele isi plang copiii morti (Cornelia ingropand amintirile despre Barbu iar Luminita Angheliu retraind ultimile amintiri care o mai leaga de Baiatul pierdut) este jucata la intensitate maxima. Este scena pentru care s-a scris acest scenariu magistral: o confruntare la care nici unul dintre noi nu vrem sa asistam vreodata, desi stim ca ea exista … undeva acolo, in lumea infinitelor posibilitati, sau poate mai aproape, in lumea stirilor catastrofice pe care ni le serveste zilnic televizorul!

E datoria filmului artistic – ca parte din marele mecanism mediatic – sa arunce in dezbaterea publica zbuciumul individual care  insoteste fiecare drama … dupa cum este neputinta buletinelor de stiri de a intra mai adanc in analiza sentimentelor acelor personaje pe care ni le prezinta, atat victime cat si calai. Si ne bucuram sa constatam victoria filmului asupra buletinului de stiri, si avem motive sa ne mandrim, pentru ca discursul este unul … autohton!

Realitatile romanesti sunt prezentate fara perdea: felul in care se intocmesc dosarele anchetatorilor, falsificarea probelor, modelul care functioneaza pe marginea telefonului dat “de sus in jos” … ai spune ca neintrarea noastra in Schengen ar fi in legatura directa cu premierea acestui film, care ne-a mai expus o data slabiciunile in fata Europei … Dar nu e cazul. Filmul lui Calin Peter Netzer e mai mult decat atat!

E o repovestire plina de mult curaj bine cumpanit a mitului oedipian, din perspectiva romaneasca a anului 2013.

Exceptional, merita (re)vazut!

Pozitia copilului – un film de Oscar!