Dumnezeu l-a facut pe om dupa chipul si asemanarea Lui, ne invata Biblia.

Asta face – dupa unele filosofii mai indraznete, din vremea umanismului renascentist -, ca fiecare din noi sa fim intr-un fel, mici dumnezei.

De aici ar decurge, in sens bun, un mare respect pe care l-am avea de purtat fiecarui frate al nostru.

Si tot de aici, dar in sens rau, am fi condusi spre o anumita stare de infatuare, pentru ca e greu sa rezisti ispitei orgoliului de a fi de-o statura cu Creatorul tau.

Daca sunt intr-o pasa optimista, ma gandesc ca exista o majoritate a oamenilor “de bine”, care sunt smeriti si isi cunosc adevaratul lor loc. Nu te poti masura cu Cel-de-Sus, fara sa ai parte de un fior interior de supunere: la urma urmei, tocmai pentru ca esti asemenea Lui, stai cuminte, la locul tau.

Daca ma las prins de pasa pesimista, recunosc in jurul meu si in primul rand la mine, semnele decadentei sufletesti: cu cat ma inalt mai tare, considerand ca sunt mostenitor al unor calitati mai presus de fire, cu atat mai adanc mi se infige in inima pacatul orgoliului … care ma ingreuneaza in respiratie si imi abate atentia de la adevaratele bucurii ale vietii. Orgoliosul nu are cum sa se bucure de realizarile sale, pentru ca si le acopera de laude …

Nu vreau deci sa judec pe semenii mei. E mult mai bine asa, pentru ca nu sunt abilitat sa o fac: nu sunt vreo instanta de judecata si nici nu m-a rugat cineva sa-mi dau cu parerea.

Totusi …

Intalnesc tot felul de spete dintre cele mai ciudate, oameni despre care nu stiam ca pot tine in ei nemultumiri fara a le exprima, de pilda! Ma mira acest lucru, de parca ar fi ceva nou, ceva nemaiintalnit si nemaivazut.

Iarasi, ma las coplesit interior de surpriza nerecunostintei unora dintre oameni, care nu se multumesc cu ceea ce le pot eu oferi. E ca si cum m-ar acuza de rea intentie, inainte de a ma intreba, firesc “Tu (doar) atata poti?”…

Mi se pare ca descopar o noua specie de oameni, care traiesc in mijlocul nostru,  al caror sange s-a amestecat cu al nostru, care sunt-si-nu-sunt la fel cu noi ceilalti.

Citeam deunazi un material interesant despre neandertalieni si resturile genetice pe care ni le-au lasat mostenire in ADN-ul nostru (puteti citi integral materialul: aici).

Un lucru m-a surprins in mod neplacut, lamurindu-ma oarecum asupra lipsei de politete de care unii dintre noi dam dovada la un moment dat: procentul de ADN neandertalian difera, la fiecare din noi, intre 1% si 4% … Sa fie diferenta asta mare cauza mitocaniei unora?!

Din pricini genetice sau nu, Untermensch-ul exista – si poate fi definit exact asa: un sub-om, oprit din evolutia lui de pacatul mortal al orgoliului. De aceea, poate fi gasit atat in palate cat si in bordeie, la sat si la oras, … existenta lui strabate ca o constanta epocile istorice, un blestem al maimutei din care unii parca tin mortis sa se traga!

Uneori ma intreb daca e nevoie de arheologie pentru a descoperi Neanderthalianul din noi ...

Uneori ma intreb daca e nevoie de arheologie pentru a descoperi Neanderthalianul din noi …