Bocancii profesorului calcau cu fermitate si siguranta drumul vechi de aproape doua mii de ani al Sarmizegetusei Ulpia Traiana. Pentru ca stiau fiecare piatra. Cu privirea circulara, identifica turistii neastamparati, intrati in grija lui pe timpul vizitei ruinelor: orice accident putea lasa urme nedorite – fie acuzatii la adresa muzeului, ca nu a stiut sa asigure securitatea vizitatorilor, fie acuzatii la adresa conducerii muzeului, ca nu a vegheat la patrimoniul incredintat spre pastrare … Toata lumea contemporanilor parea ca a luat-o razna, intr-o conjuratie a nestiintei impertinente impotriva oamenilor de cultura cautatori ai luminitelor din trecut. Un trecut atat de indepartat, incat pentru majoritatea dintre noi el a incetat sa mai existe ca semnificatie, iar pentru o mica minoritate abia daca mai palpaie …

Dorea sa ne arate tot, si avea multe de aratat! Admiram atat cele vazute, cat si cele nevazute: fie ascunse inca in pamant, fie inaltate imaginar, in descrierile pe care plansele prezente din loc in loc le reconstituiau in forma lor initiala. Cladiri impunatoare, de oameni bogati, de oameni civilizati, de oameni stapani ai lumii de atunci.

Romanii ne-au civilizat definitiv, nu-i asa? As fi sperat sa plec de la Sarmizegetusa cu aceasta credinta, intarita de faptul ca limba in care vorbim este o limba latina … Dar nu exista civilizatie care sa dureze o vesnicie – spuneau pietrele aduse la viata de povestirile profesorului. Iar comparatia intre forta si invincibilitatea celor de-atunci cu forta si invincibilitatea celor de-acum, m-a aruncat si mai mult pe ganduri: am inceput sa vad cu alti ochi punctele slabe ale americanilor, dupa plimbarea pe drumurile vechi de aproape doua mii de ani ale Sarmizegetusei …

Sarmizegetusa Ulpia Traiana

Sarmizegetusa Ulpia Traiana