Bocancii profesorului calcau cu fermitate si siguranta drumul vechi de aproape doua mii de ani al Sarmizegetusei Ulpia Traiana. Pentru ca stiau fiecare piatra. Cu privirea circulara, identifica turistii neastamparati, intrati in grija lui pe timpul vizitei ruinelor: orice accident putea lasa urme nedorite – fie acuzatii la adresa muzeului, ca nu a stiut sa asigure securitatea vizitatorilor, fie acuzatii la adresa conducerii muzeului, ca nu a vegheat la patrimoniul incredintat spre pastrare … Toata lumea contemporanilor parea ca a luat-o razna, intr-o conjuratie a nestiintei impertinente impotriva oamenilor de cultura cautatori ai luminitelor din trecut. Un trecut atat de indepartat, incat pentru majoritatea dintre noi el a incetat sa mai existe ca semnificatie, iar pentru o mica minoritate abia daca mai palpaie …
Dorea sa ne arate tot, si avea multe de aratat! Admiram atat cele vazute, cat si cele nevazute: fie ascunse inca in pamant, fie inaltate imaginar, in descrierile pe care plansele prezente din loc in loc le reconstituiau in forma lor initiala. Cladiri impunatoare, de oameni bogati, de oameni civilizati, de oameni stapani ai lumii de atunci.
Romanii ne-au civilizat definitiv, nu-i asa? As fi sperat sa plec de la Sarmizegetusa cu aceasta credinta, intarita de faptul ca limba in care vorbim este o limba latina … Dar nu exista civilizatie care sa dureze o vesnicie – spuneau pietrele aduse la viata de povestirile profesorului. Iar comparatia intre forta si invincibilitatea celor de-atunci cu forta si invincibilitatea celor de-acum, m-a aruncat si mai mult pe ganduri: am inceput sa vad cu alti ochi punctele slabe ale americanilor, dupa plimbarea pe drumurile vechi de aproape doua mii de ani ale Sarmizegetusei …
Sarmizegetusa Ulpia Traiana
Calin Diaconu 
November 6, 2013 at 10:29 am
Nu stiu daca definitiv este un termen de folosit la scara un spatiu temporal limitat si la un popor a carei scara de valori a suferit intotdeauna de tot felul de boli cronice. Dar in nici un caz nu cred ca se cuvenea un semn de intrebare referitor la civilizarea adusa de romani, ci, mai degraba, un semn de exclamare. Da, ca vorbim o limba latina este o certitudine si numai cei care sint lipsiti de cunoastere pot sa afirme contrariul. Cu o limba in proportie de peste 90% de sorginte latina si doar cu vocativul in feminin (Ileano, fato, etc.) si diacriticele de la slavi, iar aproximativ 70% din ceea ce numim limba vorbita uzual este reprezentata de cuvintele latine, apoi slavi, germanici, cumani, etc. si, undeva, la urma si cuvintele dacice. Dar nu, „noi dacii” cum am putea sa acceptam asa ceva, asa mare rusine, cit timp „noi dacii” i-am invatat pe romani sa vorbeasca … culmea si pe greci, pentru că „noi dacii” astia de civilizati ce eram vorbeam doua limbi total diferite, in acelasi timp … Ca sintem singurul popor neolatin care poarta numele de roman, spre deosebire de hispanici care au nume dinainte de romani sau francezii care au nume de la germanicii de dupa romani, chiar nu mai conteaza in aburii betiei in care ne cufundam pentru a ne refugia de acest prezent frustrant. Ce mai conteaza ca in Europa mai exista o limba cu un fond tracic? Doar nu o sa mai justificam noi cuiva ca acea limba nu seamana cu vreo limba neolatina. Doar nu o sa mai justificam noi de ce cuvintele dacice varza, barza, brazda nu prea seamana cu cuvintele latine, pentru ca dulcea limba ce o vorbim (plina de cacofonii) este data de alternanta de consoane si vocale, daca chiar sint doua vocale una dupa alta, una este aspirata, mai moale … Dar „noi dacii” nu trebuie sa dam seama nimanui, sintem cei care au pus bazele civilizatiei mondiale, ni se cuvine totul, asa ca stiinta este pentru prosti si sa ne mai lase pe noi toti dasteptii aia care au descifrat cuneiformele sau hieroglifele, or linearul A, B, ca noi nu avem nevoie de cunoastere, incepind de la fotbal si femei „noi dacii” le stim pe toate. Asa ca, tocmai de aceea folosirea termenului definitiv, in contextul unei grave crize de identitate si a unei indepartari tot mai mari de cunoastere, pentru un popor care nu mai stie cine este si de unde vine, este improprie. In conditiile manelizarii globale si a tot mai multi tuciurii care vin sa se afirme drept „noi dacii”, va dati seama ce viitor ne asteapta???!!! Si asa am ajuns sa traim in Anarchic Republic of Romania, restul este doar o problema de timp.
Iar comparatia intre fostele puteri si cele de acum este cu atit mai actuala cu cit oamenii s-au aplecat intotdeauna asupra scurgerii timpului si au scos tot felul de sofisme, de genul historia magistra vitae sau cit de frumos spunea Cantemir Incrementa atque decrementa aulae othomanique … numai ca intrebarea retorica ramine: cine a invatat cineva din greselile trecutului? Si vorbesc despre retorica pentru ca istoria ciclica arata in mod clar ca nimeni. Acum a venit rindul americanilor, dar unii deja se si grabesc sa-i vada pe chinezi ca succesori. Eu nu am aceeasi incredere, pe de o parte pentru ca interpretarea bibliei de catre tot felul de falsi proorocia a lasat intotdeauna de dorit, iar pe de alta pentru ca China (ce dulce si frumoasa este limba romana) in ciuda tutror marilor descoperiri sau realizari din diverse domenii, nu a fost niciodata in stare sa-si gestioneze marele imperiul si intotdeauna au fost altii care au profitat. Este adevarat ca modul de gindire asiatic este diferit de cel european, insa modul de a trata lucrurile si mai ales oamenii, care pentru ei au fost intotdeauna o cantitate neglijabila, coruptia generalizata si toate tarele inerente unei mari civilizatii si-au spus cuvintul, parca, mai mult decit in cazul altora. Asa cum la un moment Imperiul Otoman era considerat omul bolnav al Europei, ma tem ca la fel este China chiar inainte de a-si lua rolul in primire Toata lumea vede faptul ca au acaparat resurse, detin nu stiu ce procente din productia mondiala si bla, bla, bla. Numai ca totul s-a facut in conditiile unui stat centralizat, in care deja se vad acele virfuri care, probabil nu foarte peste mult timp, vor readuce China la nivelul imperial. Ramine de vazut, timpul le rezolva pe toate. Numai ca timpul ne arata ca dupa lungi perioade de prosperitate este nevoie de perioade cel putin la fel de lungi de purificare morala si nu numai, trebuie sa dam cu capul de pragul de sus pentru a-l vedea pe cel de jos. Noi deja ne aflam la momentul in care nu ne mai uitam pe unde mergem. Suficient de autosuficienti sintem atit de incerezatori in toate minciunile conducatorilor nostri, incit sa credem ca ne aflam pe un drum constant ascendent sau ca ne aflam pe calea cea buna. Exact in acest punct s-a aflat si Imperiul Roman, insuficient de pregatit pentru a recunoaste ca tehnologia si gindirea pozitiva nu sint suficiente pentru a face fata marilor provocari cu care se confrunta. Iar timpul si cei cu care s-au confruntat nu au iertat. Rezultatul a fost un ev mediu ce s-a intins peste mai bine de 1000 de ani, iar noi nici macar nu am iesit bine din el … si probabil ca nici nu vom iesi din acesta si vom intra in altul. Degeaba spunem ca cine nu isi cunoaste trecutul isi merita prezentul, este doar ipocrizie goala. Societatea, familia, generatiile care vin de dupa noi trateaza trecutul ca pe o mare povara, ca pe o corvoada care nu merita nici un fel de atentie, pentru ca toti asteapta minunile viitorului. Pai, nu ne meritam ceea ce traim?
LikeLike
November 6, 2013 at 11:02 am
Multumim pentru comentariu, Domnule Profesor! Vremurile grele abia incep – asta e ceea ce simtim. Pe de alta parte, faptul ca actorii de pilda (Gaitan si Zamfirescu) se plang pe post ca ORDA le fura drepturile de autor – si fac asta dupa 20 de ani, speram ca macar intelighentia romana sa se trezeasca … 🙂
LikeLike
November 6, 2013 at 12:28 pm
Dar oare am avut noi vreodata o intelighentie sau numai ne place noua sa credem asa? Pentru ca daca ne uitam in urma nici pe plan stiintific si nici in politica nu am avut oameni care sa se potriveasca la vremurile cu care s-au confruntat. Da, abia acum incepe hora … greul inca nu a venit!
LikeLike
November 6, 2013 at 1:26 pm
Nu e chiar asa: cred de pilda ca Maniu si Ionel I C Bratianu trebuie studiati in contextul Marelui Razboi … si poate vom gasi ca nu au fost singurii din generatia lor.
LikeLike
November 6, 2013 at 3:52 pm
Vorbim cumva despre modul cum ne-am prezentat la ambele razboaie mondiale? Cu care vreti sa incep? Acesti politicieni au dus Romania, total nepregatita in razboaie, dar, poate ca nici sirbii sau altii nu au fost pregatiti economic, insa nici nu s-au purtat cum s-au purtat politicienii romani. Puteti sa spuneti, cumva, ca am fost parte combatanta la vreunul dintre aceste conflicte? Atit la primul cind am incheiat pacea separata si ne-am taiat singuri craca de sub picioare, dar am primit Ardealul pentru ca am putut pune la dispozitie trupe care sa intervina in Ungaria impotriva rosiilor lui Bella Kun. Iar la al doilea am fost prieteni cu germanii pina ne-am intors cu coada intre picioare de la Stalingrad, ca dupa aceea si guvernul si casa regala ba la teheran, la Cairo si nu mai stiu pe unde au incercat sa treaca de partea celorlalti. Numai ca acei oameni “responsabili” pe care ii aminteati, au refuzat sa inteleaga ceea ce le-au spus americanii si ceilalti aliati ai lor, si anume ca aliatii lor in zona erau rusii si noi cu ei trebuie sa ne intelegem. Noi … nu, noi numai cu americanii, si in anii ’90 inca mai erau batrini care asteptau debarcarea americanilor la Constanta. Ne-am refugiat intr-o inutila incercare de justificare spunind ca, vezi Doamne, ne-au tradat occidentalii. Dar ce interese aveau ei in zona? Cei care nu au inteles situatia de fapt au fost politicienii romani, care pe de o parte au intrat in razboi si au trecut de Nistru (si ajungem la istoria factuala a lui ce-ar fi fost daca, dar un lucru stiu ca in Finlanda, care a pierdut Karelia inainte de razboi si finlandezii au eliberat-o dar nu au mers mai departe, rusii nu au intrat; dar pupiincuristii de romani nu s-au multumit cu Basarabia si le-a trebuit sa faca marete fapte de arme prin Rusia; nici macar nemtii nu au avut nici o baza in noi, pentru ca rusii le-au strapuns liniile acolo unde a fost mai usor, adica pe la noi, unguri si iatalieni), pe de alta a fost atunci cind rusii se apropiau si noi am refuzat o intelegere cu ei.
Si va intreb, retoric, desigur, cine a platit? Din pacate in cele mai multe dintre cazuri poporul roman, din fericire, dar nu indeajuns si cit ar fi trebuit, si clasa politica romaneasca. Sa nu-mi amintiti de Titulescu sau de tot felul de figuranti care au creat modele total ineficiente si inutile ca Liga sau Societatea Natiunilor, actuala ONU. Acestia sint artizanii care au pus tara la pamint in ambele razboaie mondiale, in care romanii au luptat si fara sa stie de ce, pentru ca la nici unul noi nu ne-am aflat la masa tratativelor. Poate stiti dumneavoastra lucruri pe care eu nu le stiu …
LikeLike
November 7, 2013 at 2:15 pm
Iuliu Maniu. A acceptat sa vina la Bucuresti, pentru a consolida Unirea … va garantez ca nici unui ardelean nu-i este usor in Bucurestiul prea balcanizat …
Ionel I C Bratianu. A condus delegatia Regatului in cadrul Conferintelor de Pace de la Paris … realizarea Romaniei Mari a insemnat o moment fantastic.
Calin
LikeLike
November 7, 2013 at 4:17 pm
Nu am inteles prea bine cu cea au fost mai buni cei doi fata de restul clasei politice romanesti. Spuneti ca I. I. C. Bratianu a participat la conferintele de pace, dar nu dati un raspuns la ceea ce am spus eu, iar cineva ar putea intelege ca Romania a fost acceptata ca parte beligeranta, ceea ce nu este cazul.
Realizarea Romaniei Mari poate ca a fost un moment important, intrebarea, insa, este pentru cine? Ati citit marturiile romanilor care la ceva timp, dupa ce a mai trecut euforia unirii si au inceput drumurile fara rost, birocratia nefunctionala romaneasca, abuzurile, intirzierea reformei agrare, etc. (vi se pare cunoscut?), au inceput sa isi puna nemultumirile inclusiv in scris? Or fi fost ei austriecii si ungurii de alta natie, dar la administratie si multe din lucrurile marunte ale vietii …
Nu stiu pe cine ati lamurit, pe mine in nici un caz, referitor la motivele pentru care cei doi ar fi depasit cu ceva restul clasei politice din care veneau. O fi fost unirea un moment important, dar nu ca o realizare a romanilor sau a clasei politice romanesti, altii sint artizanii ei, noi doar beneficiarii. Eu nu inteleg, din ceea ce imi spuneti, care au fost meritele celor doi la evenimentul mai sus mentionat. Si Kogalniceanu a participat la trativele de pace de dupa razboiul de independenta, dar la fel ca si la primul razboi mondial, tot numai ca invitat, mai pe romaneste spus chibit, dar fara a avea nici un cuvint de spus, altii au fost cei care au decis. In urma cu citiva ani am vazut ca vroiau sa-i faca eroi pe cei care s-au “luptat” pentru Insula Serpilor. Din nou o mare galusca data sa o inghitim noi, cei multi si prosti, pentru ca s-au cheltuit sume mari pentru ca nu a fost o victorie ci am primit un anumit procentaj. Acest procentaj poate ca ar reprezenta ceva daca am sti ce se afla in spatele lui. Dar, nu stiu de ce, dar parca vad ca daca am avea acces la date am afla “cu stupoare” ca partea cu materii prime si lucrurile pe care a fost bataia cea mare, a revenit tot partii ucrainiene. Ati mai auzit dumneavoastra vreodata de o victorie in proportie de …%. Eu am auzit de victorii a la Pyrus … da poate ca in acest sens da, putem vorbi de victorii si de “maretele realizari” ale clasei politice romanesti. Altfel …
LikeLike
November 11, 2013 at 11:34 am
Domnule Profesor, nu toate natiunile/popoarele merita sa intre in cartea de “Filosofie a Istoriei” – cel putin asa am citit in introducerea lui GWF Hegel, ieri dupa-amiaza, cand mi-am adus aminte de conversatia noastra. Iar pentru a intra in ea (in carte), pentru a fi luate in discutie, ele (popoarele) trebuie sa stie ce vor, sa stie ce urmaresc, sa aibe un program, un proiect national de care sa se tina.
In acest sens, programul romanesc – legat de unitate si independenta – care pana la urma inseamna afirmarea unei identitati nationale, este unul importat de la francezi, de acord. In ce masura a devenit al nostru, s-a impregnat in ADN-ul ardelenilor cel putin – ramane sa discutam.
Doar sa ma explic: in momentul in care Iuliu Maniu decide “sa-si mute curtea” la Bucuresti printre mitici, renuntand la pozitia dominanta a unei Translivanii mai evoluate sub raport industrial si indiscutabil superioara din punctul de vedere al civilizatiei – acesta este un sacrificiu pe care il respectam, si-l situeaza pe Maniu de-asupra timpurilor prin intelegere.
Cu drag,
Calin
LikeLike