alexei mateevici

La 17 Iulie 1917 – un preot basarabean, Alexei Mateevici, scrie cea mai frumoasă odă închinată Limbii Române.

Un popor este atâta timp cât își vorbește limba sa. Iar draga noastră limbă română, de sorginte latină, a fost cântată de-un basarabean care s-a stins la mai puțin de-o lună după ce-a compus acest Testament.

Vin unii acum și vă spun că vă trageți din daci, pentru ca voi să vă umpleți de mândrie și să credeți că sunteți ”stat unitar” de peste 2.000 de ani, de pe vremea marelui rege Burebista! Ce vor, de fapt? Să vă adoarmă simțurile sau să vă împiedice să priviți spre Roma? Nu le cunosc intențiile dar sunt îngrijorat de insistența lor!

Nu spun că nu trebuie să cinstim înțelepciunea lui Burebista și nici să nu admirăm sincer vitejia lui Decebal… Dar ceea ce am face mai bine să căutăm este rostul nostru de români, să ne apărăm limba noastră de sorginte latină, să ne căutăm unitatea. Un popor care nu are o viziune despre rostul său, nu este o națiune!

Limba noastră, dragii mei, limba care ne-a dat destinul de insulă înconjurată de-o mare de graiuri străine, rostul nostru sub soare … este de a fi latinitate răsăriteană. Iar rezistența noastră miraculoasă, s-a ținut în jurul geografiei Munților Carpați.

Vă propun astăzi să ne reamintim poezia ”Limba noastră” – care se va citi întotdeauna, în picioare! Printre altele, și pentru că astăzi este … Imnul Basarabiei!

La Mulți Ani, România!

La Mulți Ani, limba noastră românească!

Limba noastră

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.

Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.

Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le ‘nşirate, –
Te-nfiori adânc şi tremuri.

Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.

Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.

Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.


Privind o harta a limbilor Europei – cateva lucruri se limpezesc pentru o mai buna intelegere a istoriei continentului nostru, dar si a relatiilor dintre neamurile care-l compun.

Sunt trei mari grupe: estul e al slavilor, vestul e al latinilor iar centrul, plecand din afara spre inlauntru – al germanicilor, care tin cumpana si dicteaza politica echilibrului.

Dar ce uimeste – fara modestie – la aceasta harta, e insula de latinitate din “far-est”, reprezentata de poporul nostru. Cat datoram spiritul modelator al latinilor veniti tocmai de la Roma si cat Carpatilor ca am reusit sa ne pastram fiinta si sa ne vorbim limba, in marea slava din jurul nostru?

Ce reprezinta pentru aceasta supravietuire a noastra elementele latine din vocabularul Bisericii Nationale? Crux, Dominus Deus, Angelus, Basilica …

Putine insule mai sunt azi pe harta, dintre aceia care au avut caposenia de a-si pastra fiinta si osebirea. Merita toate atentia si … respectul nostru!

Harta lingvistica a Europei

Harta limbilor Europei


Bocancii profesorului calcau cu fermitate si siguranta drumul vechi de aproape doua mii de ani al Sarmizegetusei Ulpia Traiana. Pentru ca stiau fiecare piatra. Cu privirea circulara, identifica turistii neastamparati, intrati in grija lui pe timpul vizitei ruinelor: orice accident putea lasa urme nedorite – fie acuzatii la adresa muzeului, ca nu a stiut sa asigure securitatea vizitatorilor, fie acuzatii la adresa conducerii muzeului, ca nu a vegheat la patrimoniul incredintat spre pastrare … Toata lumea contemporanilor parea ca a luat-o razna, intr-o conjuratie a nestiintei impertinente impotriva oamenilor de cultura cautatori ai luminitelor din trecut. Un trecut atat de indepartat, incat pentru majoritatea dintre noi el a incetat sa mai existe ca semnificatie, iar pentru o mica minoritate abia daca mai palpaie …

Dorea sa ne arate tot, si avea multe de aratat! Admiram atat cele vazute, cat si cele nevazute: fie ascunse inca in pamant, fie inaltate imaginar, in descrierile pe care plansele prezente din loc in loc le reconstituiau in forma lor initiala. Cladiri impunatoare, de oameni bogati, de oameni civilizati, de oameni stapani ai lumii de atunci.

Romanii ne-au civilizat definitiv, nu-i asa? As fi sperat sa plec de la Sarmizegetusa cu aceasta credinta, intarita de faptul ca limba in care vorbim este o limba latina … Dar nu exista civilizatie care sa dureze o vesnicie – spuneau pietrele aduse la viata de povestirile profesorului. Iar comparatia intre forta si invincibilitatea celor de-atunci cu forta si invincibilitatea celor de-acum, m-a aruncat si mai mult pe ganduri: am inceput sa vad cu alti ochi punctele slabe ale americanilor, dupa plimbarea pe drumurile vechi de aproape doua mii de ani ale Sarmizegetusei …

Sarmizegetusa Ulpia Traiana

Sarmizegetusa Ulpia Traiana


Inainte de a ne intreba pe unde le-am invatat – pentru ca suntem putini cei ce ne putem mandri cu propriile noastre creatii in materie de injuraturi, fiind mai degraba conservatori din pricina marii diversitati care ne-a precedat -, hai sa ne intrebam asupra etimologiei verbului “a injura”.

Originea este latina: derivand din “iuro” care inseamna “a jura”, “a depune juramant” sau “a invoca/afirma prin juramant”. Din “iuro” a rezultat “iniurio” (a jigni, a vatama) cat si “iniuria” (cu sensul de nedreptate, injurie, ofensa, vatamare, prejudiciu).

Injuraturile sunt cuvinte care au menirea sa jigneasca, sa loveasca in imaginea celui/celei careia ii sunt adresate: isi ating ele insa aceasta tinta? In mod categoric, nu. Pentru ca are loc, in chiar momentul gandirii urate care precede rostirea, un efect de bumerang: jignirea pe care sunt pregatit sa o administrez ma coboara pe mine insumi in zona mahalalei, accept transformarea mea in mitocan, ma scot eu singur in afara civilizatiei, renunt dintr-o data la politete, seriozitate, rabdare … ajung sa am o atitudine agresiva fata de celalalt.

Daca intelegem relativ usor ca nu are sens sa generam injuraturi – pentru ca se rasfrang asupra noastra, sunt cateva intrebari mai grele care stau in fata si merita o dezbatere:

1. cum sa reactionam atunci cand “preluam” o injuratura (mai ales pe aceea pe care o consideram primita “pe nedrept”)?

2. care sunt caile de renuntare la limbajul urat, de modelare a acestuia in sensul dobandirii statutului de “persoana civilizata”?

3. daca nu cumva exista o gradualitate a conflictului, in care injuratura nu face decat “introducerea” – urmata fiind de palma, pumn, sut, glont …?

4. ce sanse avem sa nu auzim/invatam la randul nostru injuraturile, cand lumea din jur pare construita din expresii ca “tiganca imputita”; “javra ordinara”; etc, etc

5. ce asteptari corecte ar trebui sa avem de la scoala, ca formatoare a constiintelor noii generatii?

Cu speranta ca vom gasi impreuna raspunsul corect la cele de mai sus, va invit sa comentati.

Calin Diaconu

(a VI-a B)

 


Ne miram de unele greseli pe care semeni de-ai nostri pusi sa ne reprezinte le fac pe seama limbii romane…

Tragem de aici si concluzia ca limba romana ar fi blanda, asemenea poporului care-o vorbeste? Ca ar fi … permisiva?!

Sau dimpotriva, am ajuns intr-un stadiu confuz, de formare, supusi presiunilor si influentelor straine (apropo, un gand pios catre stramosii daco-romani ) … o faza a unui nou inceput, al catelea, spre o vreme in care scoala si bunul simt ar urma sa aibe, poate,  o soarta mai buna?

Numai de n-ar puncta iarasi slavii, de data asta … decisiv!

http://www.mondonews.ro/EBA-face-din-nou-greseli-gramaticale-intr-o-pozitie-despre-alegerile-din-PDL—Video+id-36536.html