– “Cum Tata, si intreg filmul se va desfasura in masina?!” ma intreaba oarecum nedumerit fiul meu in varsta de 14 ani, astazi mai tanar cu 11 ani fata de noua forma a economiei de piata din Romania libera si iresponsabila.

– “Da, fiule! Presimt ca asa va fi … de aceea, hai sa fim atenti la ce-si vorbesc personajele!”. Asta, si pentru ca zgomotul transporterului din anii 80, cu peste 300.000 km la bord, face greu de urmarit dialogul intre cei trei prieteni plecati din Constanta catre Bucuresti sa duca (si sa aduca) marfa … in schimbul banilor.

Care Marfa? Care Bani? Filmul prezinta o intriga in jurul unei genti in care presupunem ca sunt droguri (chiar daca in americana “drugs” inseamna medicamente!) in paralel cu aprovizionarea unui butic cu marfa: baxurile de ulei si de cola (care la Bucuresti – in Doraly – sunt mai ieftine!). Tot pe doua planuri, banii de la butic (tinuti in borseta!) si valuta-forte, (dolarii din plicul pastrat “la secret” intr-un vechi casetofon!) se amesteca in discutii, se impart intre personaje, dupa reguli aproximative care nu se invata la Harvard, ci se aplica la piata si in spatele blocului …

Economia “de tranzitie” care a inlocuit in anii ‘90 legile planificarii economice, a insemnat tocmai aceasta – sa-i lasam pe romani sa se descurce, sa vedem incotro-si conduc destinele. Fara sa credem in teorii conspirationiste, avem impresia ca cineva ne-a lasat de capul nostru pentru a vedea incotro avem tendinta de crestere: planul “economiei reale” (buticul) si a celei “mafiote” (dealerul de narcotice) isi au propriile lor legi, puse in film sa se intrepatrunda – sugestia finalului deschis e cea logica: odata intrat in hora, nu mai ai cum iesi.

De ce se combina atat de bine cele doua lumi, ce anume le uneste? Banul sub aparenta urgentei eliberari de saracie, intr-o lume a mirajului posibilitatilor infinite. O lume in care pacatul izolat nu exista, pentru ca forta de contaminare a raului iese aparent invingatoare. Pacatul este prezentat in forma lui incipienta – pentru ca personajele au dubii, discuta intre ele, mai au timp de filosofie si chiar anunta ca ar vrea sa renunte – … dar cu predispozitia si sub comandamentul de a fi repetat, astfel incat adevarata fata a tranzitiei nu este altceva decat un drum catre universalitatea pacatului, catre starea de viciu generalizat.

Aparut in 2001, imi imaginez ca filmul lui Cristi Puiu “Marfa si Banii” s-a dorit a fi un ramas bun, o concluzie finala a unui deceniu in care Romania isi cauta “patronii” de maine. De fapt, avem de-a face cu o radiografie, un “memento mori” al naivitatii agentilor economici romani care s-au aruncat cu capul inainte in necunoscutul economiei de piata … Nu merita statui in for public, doar sa fie consemnat fenomenul. Nici macar nu stim daca e doar romanesc, insa stim ca s-a insurubat bine pe meleagurile dunarene. Atat de bine, incat in loc de concluzie, fenomenul descris in film nu a fost un “gran finale” al unei epoci, ci mai degraba anunta un inceput pentru lucruri mai elaborate, mai rafinate … despre care am inceput sa auzim.

Un punct forte care la care am zambit amar, este urmarirea “ca-n filme”, intr-o lume a masinilor lente si a drumurilor de tara care se-ntretaie cu portiuni de autostrada … Filmul Marfa si Banii a aparut dupa primul episod din Matrix si probabil a contribuit esential la ambitionarea americanilor de a realiza celebra urmarire din “Matrix Reloaded” …Priviti-le in paralel si apoi, dupa ce ne lamurim cu tranzitia, va propun o discutie despre forta economica a natiunilor, din perspectiva efectelor speciale folosite in industria cinematografica.

Marfa si Banii (2001) Un film de Cristi Puiu.

Marfa si Banii (2001) Un film de Cristi Puiu.