Omul, locuitor al lumii, o împarte cu semenii săi și cu celelalte specii de plante și animale. De aici, o serie de stări conflictuale – unele acute și altele cronice, având un risc (sau un potențial) mai mare sau mai mic de escaladare spre supunere sau chiar anihilare  a celuilalt …

Conflictele teritoriale pleacă de la împărțirea spațiului ce are la bază o teamă – aceea că resursele se vor sfârși: prin fuga de propria noastră foame, ne trezim în ograda vecinului!

Există însă și o teritorialitate mai greu perceptibilă, un spațiu al ideilor, care ar trebui să fie ferit de violența fizică și vedem că nu este: de ce mi-ar fi teamă să fiu contrazis? De ce nu sunt dispus să ascult opinia celuilalt?

…..

În societate, raportul cu vecinul este în legătură cu proprietatea, delimitată de un zid. În general, zidul (sau gardul) e mai mult decât un simbol – este întărirea unui drept: dreptul de a avea. Vecinătatea poate însă deveni un chin existențial pentru cel care compară materia cu materie. O proprietate strict delimitată (o cazemată sau o cetate) – e încercuită de ziduri ca expresie a urii față de exterior, a fricii de a fi deposedați de viață și bunuri, o stare de ripostă și o recunoaștere a faptului că materia în devenire se află sub imperiul fragilității și al descompunerii. Dar cum să construiești ziduri, cu speranța de a păstra ceea ce trebuie în cele din urmă, pierdut?!

De fapt, vecinătatea e un sport zilnic care împletește nepăsarea cu participarea, iubirea cu ura. Plecând de la un spațiu care apropie, de la co-existență, de la câteva legături ce se văd cu ochiul liber, ea poate rămâne o relație în același timp fragilă și săracă – sau se poate reinventa la nivelul spiritualității, a schimbului de idei, a unui front comun: suntem vecini și împreună, încercăm să înțelegem lumea și mersul ei. Nu vrem s-o împărțim, ci ne dorim să o cunoaștem, prin împărtășirea experiențelor individuale, prin schimb de experiență …

Deschiderea către dialog și în special către cunoașterea suferințelor celuilalt se face doar prin cultivarea spiritualității între vecini, dialogul fiind singurul mod în care se poate dărâma zidul urii și înălța o construcție superioară – aceea a păcii. Atunci când dimineața plecăm de-acasă spre cucerirea cu forțe proaspete a viitorului zilei date și preocupați să construim lumea de mâine, să conștientizăm importanța dărâmării zidurilor interioare, prin împăcarea noastră cu vecinul de-alături …