Cum a rămas, până la urmă? … că vom prelungi perioada de meditație a Centenarului, și în 2019? Considerăm astfel că anul care a trecut nu a fost suficient pentru a înțelege istoria ultimului veac, căci abia dacă am apucat să conștientizăm că acest centenar ne aparține și nouă, fiecăruia în parte, pe măsura anilor ce-i poartă în spate: în cazul celui ce scrie aceste rânduri (la 52 de ani) – pe jumătate timp trăit și pe-o treime timp muncit …
Probabil prinși de regretele unui repetat exces culinar, al unui consum nemăsurat de calorii, începem acest 2019 cu sentimentul că ne aflăm prinși într-o capcană din care nu avem cum scăpa singuri: căci prea am fost învățați să vânăm himere – și am continuat să o facem, indiferent de regim. Nu ne-am scuturat de învățăturile false a căror esență constă în slujirea aparențelor – ci le-am adaptat, de la comunism – înspre … consumism!
Ce e fascinant de-a dreptul și ne stârnește un zâmbet amar? Sinceritatea cu care ne dezumflăm atunci când nu prindem iluziile după care neobosiți, alergăm. Ne imaginăm că rolul nostru este de a organiza activitatea exterioară spre succes și constatăm că cifrele nu pot (măcar) măsura fericirea, darămite să o aducă mai aproape …
În fapt, raportându-ne mereu la iluziile din exteriorul nostru, fie ele promisiuni egalitariste sau îndemnuri la consum – pierdem din vedere adevărul a ceea ce suntem, nu ne mai trăim plenar viața interioară. Ne imaginăm – fără să înțelegem gravitatea exercițiului – că valorăm mai mult decât ceea ce suntem: simple unelte ale Sfântului Spirit, care nu poate lucra în noi – fără ca noi să (ne) deschidem de bunăvoie poarta inimii, fără ca noi să-(I) cerem fierbinte, în rugăciune, acest lucru.
Sper de la Anul Nou 2019 – să ne aducă începutul adevăratei înnoiri, pentru ca fiecare din noi să reușim să descoperim acele adevăruri profunde, lăuntrice – aflate în interiorul ființelor noastre. După cum văd astăzi, suntem o generație antrenată în a vâna iluzii, dar am început să învățăm alergând după ele, că drumul acesta gâfâit nu poate duce nicăieri, nu ne îmbogățește astfel încât să ne săturăm.
Fie ca timpul ce ne-a mai rămas, să-l folosim învățând pe cei care ne urmează, că adevărata apă vie o vom primi numai în dialogul nostru cu Isus Hristos, urmând principiul ”Aversio a creaturis, conversio ad Deum!” … Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!
(2 Ianuarie, 2019)
Calin Diaconu 
January 2, 2019 at 8:11 pm
Ce să zic, frumoase gânduri. Numi că eu, care de trecute deja trei sferturi de secol, în fiecare început de an nou, am tot sperat la înnoire, ca să constat că doar m-am/ne-am învechit. Aşa că celor care încă speră că va venii înnoirea dorită le urez zbor încununat de succes.
PS se pare că a fost comunicată agenda papei Francisc pentru anul 2019 şi România nu figurează. Greşesc?
LikeLike
January 3, 2019 at 12:19 pm
Draga Marian Boian, Dragă Unchiule! Gândul care mă frământă, tocmai acesta este: câtă vreme vom continua să căutăm în semnele din exterior, în cele vizibile și supuse legii entropiei universale Pacea și să vrem a gusta Binele – nu putem. Abia dacă încercăm – prin meditație și rugăciune, să deschidem ochii și urechile inimii și ne vom asculta cu atenție sinea, și dacă, atunci când ne cercetăm interiorul constatăm (ce fericire pentru cei ce o pot face!) că nu suntem singuri … atunci suntem salvați, pentru că înțelegem că suntem împreună cu Spiritul Sfânt și cu Prietenul nostru, Isus. Iar constatarea aceastei prezențe este de fapt singura care ne poate elibera de frică! Va veni și Papa Francisc – dar vom afla aceasta abia după data de 8 Ianuarie.
LikeLike
January 3, 2019 at 10:27 pm
Eu cred .ca generatia noastra a capatat destula intelepciune .ca sa nu mai vaneze himere.Eu personal incerc sa mi ghidez copii pentru a pastra un echilibru intre munca,sacrificii pentru cariera si timpul dedicat calatoriilor,relaxarii,libertatii de a face si altceva.Viata este o trecere spre ceva ce ne straduim sa intelegem.La multi ani si sa auzim numai de bine!
LikeLike
January 4, 2019 at 8:26 am
Multumim pentru mesaj si ganduri dragă Luminița Ileana – e important să existe un echilibru (poate o alternanță?) între bucuria de a descoperi lumea exterioara si lumea interioară, și eu sunt obișnuit să gândesc că nu se poate obține una fără cealaltă (fericirea e un lucru foarte complex si fragil).
Mă frământă însă prioritatea pe care ar trebui să o aibe sinea în fața sinelui și cauza pierderii liniștii interioare, care e frica.
La rândul meu, vă doresc un An Nou cu multă sănătate și bucurii!
LikeLike