Ne-am luat astăzi rămas bun de la prietenul și colegul nostru Profesorul Radu Cozărescu, și cu emoție am adresat câteva cuvinte de întărire sufletească din partea Asociației Generale a Românilor Uniți – AGRU, deoarece Radu a fost unul dintre membrii noștri ”practicanți” – adică a pus suflet, timp și talent pentru a contribui după puteri, la o lume mai bună.
Am parcurs împreună cu Radu, drumurile care leagă Capitala de Cluj, Oradea, Lugoj, Blaj, Baia Mare dar și cele care duc spre Alba Iulia, Carei, Beiuș, Sighet sau Gherla … și am avut privilegiul să cunosc preocuparea și dorința lui sinceră de a se asigura ”la fața locului” că starea turmei este bună, că laicii se știu organiza și pot comunica unii cu ceilalți, sub îndrumarea asistenților spirituali.
Din aceste drumuri, pe care le-a făcut cu bucurie, a știut să aducă vești despre roadele credinței, de dincolo de Munți – celor din Parohia Sfânta Cruce din București: nimic întâmplător, la inițiativa lui și cu susținerea Părintelui Valer Median, aici s-a înființat un puternic grup AGRU parohial.
Prin atenta pregătire a acestor călătorii, am convingerea că Radu își ostoia dorul de Transilvania ca leagăn al formării poporului român și al latinității noastre, dar mai ales, reușea să privească mai clar, din afară – la realitățile bucureștene și ale Vechiului Regat, preocupările și aplecarea lui spre detaliile istoriei fiind cunoscute celor apropiați.
Chitara pe care o avea mereu alături nu reprezenta pentru Radu o povară în transportul pe distanțe lungi, ci un prilej de bucurie, pentru că prin imnuri de preamărire și cântări de mulțumită, își declara apartenența la micuța turmă greco-catolică, cea care și-a redobândit treptat vocea în societatea românească, după 1990. Prin flautul său fermecat, reușea să ne îmbrace pe toți, uneori după tensionate ședințe de lucru, în haina veseliei – căci ne-a transmis esențialul: muzica e vibrație, e limbaj universal, e premisă a împăcării noastre ca fii ai lui Dumnezeu, în același Spirit Sfânt, prin Isus Hristos, Domnul.
Cu această bucurie, rămânem să slujim pe mai departe Domnului – mărturisind că tu, Radu, ai ținut ritmul unei pendule într-o lume tot mai lipsită de timp pentru celălalt, răspândind vestea cea bună despre frumusețea Bisericii Române Unite și a AGRU-lui, care te plâng astăzi dar te vor păstra în amintire ca pe un suflet sensibil și iubitor de dreptate și adevăr.
București, Cimitirul Bellu Catolic (29 Octombrie 2019)
Calin Diaconu 
November 6, 2021 at 12:16 am
Nu știu cât de bine îl cunoșteați pe dl. Cozarescu dar eu nu i-aș face niciun elogiu. Părea un om de calitate, dar era și multă ipocrizie la mijloc. Daca mergeați mai in profunzime ați fi aflat că era violent cu elevii lui și cu profesorii mai tineri. Îmi amintesc de un elev de etnie rromă cat de umilit era, și i se spunea tot timpul “cânti ca un tigan după ureche”. Alti elevi mai turbulenți au fost chiar loviți, de asta dl profesor a fost dat afara de mai multe ori. O profesoara tânără a fost umilită la telefon de fata cu mine pentru că voia să meargă direct la un eveniment la Ateneu, fara a participa și la alte manifestații înainte. Daca mergeați și mai in profunzime ați fi descoperit un personaj foarte dubios, ca să fiu elegant, care mergea la Viena cu familia din banii Uniunii Compozitorilor, detesta ortodocșii, spunând că sunt evrei, credea că masoneria controlează lumea, că Iisus a fost în India (citise o evanghelie apocrifă) și, greu de înțeles, că extratereștrii sunt în legătură cu guvernul american (poate cu asta ar fi trebuit să incep). Poate că, în țara lui Iohannis și Citu, unde ipocrizia prinde foarte des și ia fata oamenilor cu adevărat de calitate, rarisimi din păcate, nu ar mai trebui sa avem cultul tătucilor și ar trebui sa ne punem multe semne de întrebare când întâlnim astfel de personaje. Eu nu mi-am pus la timpul potrivit. Dar acum, când mă pregătesc să devin la rândul meu profesor, știu exact ce nu trebuie sa fac.
LikeLike