Există mereu riscuri în folosirea unui termen care implică raportare la ideologie, fără a-l explica. Așa se întâmplă de exemplu și cu termenul “laic”, ”laicat” …

Modelul francez al ”statului laic”, despre care unii comentatori spun că ar fi înlocuit monarhia în vremea Revoluției franceze, sau exemplul mai apropiat al statului modern turc, cel care – prin Kemal Ataturk, a desființat deopotrivă califatul și sultanatul, asigurând premisele unei dezvoltări ”raționale” și trecerea de la ”otomanii” Evului Mediu spre altceva, modern …  sunt doar două exemple în care termenul laic ar putea fi interpretat ca o calitate opusă sau cel puțin foarte îndepărtată de credință. De ce? Pentru că laicul ar fi omul eliberat, complet diferit de credinciosul – rămas un fel de prizonier al obscurantismului …

Mai mult, fără exercițiul dimensiunii laice a personalității umane, fără eliberare, nu s-ar realiza progresul, lumea nu ar mai evolua … Dar: eliberarea de sub care jug? Trăirea liberă … a căror pofte?

Deocamdată, să notăm că ”laicul” apare în definițiile diferitelor dicționare explicative, ca fiind opus omului ”Bisericii” – trăind care va să zică în afara acesteia, nededicat slujirii lui Dumnezeu, nefiind nici preot și nici călugăr, ci mirean – respectiv, omul lumii largi, omul fără granițe, omul unei lumi care începe dincolo de zidurile care formează templul slujirii Binelui, respectiv al Casei lui Dumnezeu.

Cetatea dincolo de zidurile Bisericii are desigur, regulile ei – iar acestea țin de politică, de arta compromisului diplomatic sau dimpotrivă de război, de legea înclinată în favoarea celui mai tare sau mai numeros.

Regulile cetății ne par a fi date pentru a fi încălcate, scopul scuză mai întotdeauna mijloacele, iar bătălia se dă în culise, având ca scop puterea (a se citi averea).

Dar cetatea laică a inclus în sine Biserica, uneori tolerând-o și alteori sufocând-o … reducând-o la nivelul unui muzeu sau ridiculizându-o, după starea credinței fiecărei națiuni …

Nu în puține din cazuri, statul a arătat iscusință în a folosi în favoarea sa puterea Bisericii, propunându-i alianțe care aveau să încalce una din legile fundamentale ale existenței noastre spirituale, aceea de a separa natura lucrurilor – dând ”Cezarului ce e al Cezarului și lui Dumnezeu, ce este al lui Dumnezeu”[1].  Adică Biserica nu a ținut întotdeauna o depărtare sănătoasă, igienică, față de politică … ori acest lucru înseamnă și presupune existența unei palete de compromisuri morale care decurg din amestecul a două lucruri ireconciliabile – bogăția materială (aparentă) și cea spirituală (reală).

Spiritualitatea și evoluția noastră sufletească au nevoie de Biserică, de acel Loc al Păcii la care să ne întoarcem pentru a ne limpezi și a ne hrăni conștiințele cu învățătura Cuvântului Întrupat[2].

Credincioșii creștini pot fi întemeitori de familii și pot de asemenea să încerce să construiască o familie lărgită în parohiile lor – Biserica este în prima linie atunci când se pune problema apărării valorilor Familiei (prin respectarea Sfintei Taine a Căsătoriei, prin Botez, prin Înmormântare) și înțelege să se îngrijească de comunitățile de creștini privite ca turme ce au nevoie de păstor. Nu e o nevoie oarecare, aceasta: e trăirea spiritului gregar, al sentimentului de liniște care ne cuprinde, când alungăm singurătatea.

Credinciosii crestini își cresc copiii, se angajează în viața socială, participă la dezbateri, cunosc libertatea și responsabilitatea, contribuie la plus-valoarea economiilor naționale la locurile lor de muncă … dar cu ei se întâmplă ceva interesant, ceva ce a fost preluat de creștinism din iudaism – Ziua Sfântă a Domnului: respectând prin participare Duminica și de Sărbătorile statornicite în calendarul bisericesc de peste an, aducându-și copiii la Biserică, fac mult mai mult decât să respecte o Lege: își trăiesc credința. E bine sau rău pentru Stat, să aibe cetățeni cu respect interior față de Lege?

Dacă rămânem conștienți că prin botez am îmbrăcat cămașa lui Hristos[3], dacă purtăm cu noi în lumea cetății valorile credinței, speranței și iubirii, dacă le trăim și le respirăm prin faptele noastre de zi cu zi, putem spera să devenim în primul rând, parteneri credibili ai Bisericii: adică vom putea face parte din aluatul care se frământă prin prietenia noastră cu preoții, în ceea ce se numește APOSTOLAT AL LAICATULUI.

În doctrina Bisericii catolice[4], laicii sunt apostolii zilelor noastre, cei care iubesc să asculte și aleg să urmeze Cuvântul Domnului – și înțeleg că nu o pot face singuri, ci au nevoie să le fie alături îndrumătorii lor spirituali: preoții-asistenți. La rândul lor, preoții înțeleg și ei că nu au acces peste tot, că nu se pricep la toate și că prietenia lor cu laicii se poate exersa în mod natural, făcând viața mai frumoasă (mai plină).

Laicatul apostolic reprezintă în esență asumarea unei prietenii care rezultă din expunerea comună la valurile mării agitate în care corabia Bisericii este purtată în zilele noastre. Gestul principal pe care-l avem de făcut, în deplină unitate sufletească și filială ascultare față de cei din ierarhia Bisericii, este de a-L chema pe nume pe Acela care singur, poate liniști furtuna – pentru că până și vântul și marea ascultă de El[5].

A asuma misiunea Bisericii, prin prietenia pe care o dezvoltăm cu frații noștri preoți, este dincolo de cuvinte – pentru că nu definițiile hrănesc o relație, ci timpul petrecut împreună, în frumoasă trăire spirituală. Laicul nu are de îmbrăcat o haină mai specială, ci are de respirat aerul în apropierea prietenului său, preotul, cătând împreună acele locuri din societate, unde serviciile sociale ale statului nu ajung (sau ajung cu mână prea rece și prea formală).

După 1989 – românii (nu numai cei catolici) au de răspuns unei întrebări responsabile și profunde: ce facem cu libertatea pe care am dobândit-o, cum ne-o trăim? Iar această întrebare nu poate fi departe de relația cu Biserica – din câte îmi amintesc,  numele lui Dumnezeu a început să fie rostit și căutat mai mult, odată cu regăsirea libertății …

(16 Octombrie 2016)

[1] Evanghelia după Matei, cap 22, versetul 21

[2] Evanghelia dupa Ioan, cap 1, versetul 14

[3] Sf Pavel, Scrisoarea către Galateni, cap 3, versetul 27

[4] Vezi pentru aceasta Decretul Apostolicam Actuositatem, al Conciliului Vatican II, aprobat de epicopii conciliari si promulgat de Papa Paul al VI-lea la data de 18 Noiembrie 1965.

[5] Evanghelia după Marcu, cap 4, 35-41.

2016 AGRU Satu Mare

2016, Adunarea Generala AGRU – Satu Mare 

 


Ne-am luat astăzi rămas bun de la prietenul și colegul nostru Profesorul Radu Cozărescu, și cu emoție am adresat câteva cuvinte de întărire sufletească din partea Asociației Generale a Românilor Uniți – AGRU, deoarece Radu a fost unul dintre membrii noștri ”practicanți” – adică a pus suflet, timp și talent pentru a contribui după puteri, la o lume mai bună.

Radu Cozarescu

Am parcurs împreună cu Radu, drumurile care leagă Capitala de Cluj, Oradea, Lugoj, Blaj, Baia Mare dar și cele care duc spre Alba Iulia, Carei, Beiuș, Sighet sau Gherla … și am avut privilegiul să cunosc preocuparea și dorința lui sinceră de a se asigura ”la fața locului” că starea turmei este bună, că laicii se știu organiza și pot comunica unii cu ceilalți, sub îndrumarea asistenților spirituali.

Din aceste drumuri, pe care le-a făcut cu bucurie, a știut să aducă vești despre roadele credinței, de dincolo de Munți – celor din Parohia Sfânta Cruce din București: nimic întâmplător, la inițiativa lui și cu susținerea Părintelui Valer Median, aici s-a înființat un puternic grup AGRU parohial.

Prin atenta pregătire a acestor călătorii, am convingerea că Radu își ostoia dorul de Transilvania ca leagăn al formării poporului român și al latinității noastre, dar mai ales, reușea să privească mai clar, din afară – la realitățile bucureștene și ale Vechiului Regat, preocupările și aplecarea lui spre detaliile istoriei fiind cunoscute celor apropiați.

Chitara pe care o avea mereu alături nu reprezenta pentru Radu o povară în transportul pe distanțe lungi, ci un prilej de bucurie, pentru că prin imnuri de preamărire și cântări de mulțumită, își declara apartenența la micuța turmă greco-catolică, cea care și-a redobândit treptat vocea în societatea românească, după 1990. Prin flautul său fermecat, reușea să ne îmbrace pe toți, uneori după tensionate ședințe de lucru, în haina veseliei – căci ne-a transmis esențialul: muzica e vibrație, e limbaj universal, e premisă a împăcării noastre ca fii ai lui Dumnezeu, în același Spirit Sfânt, prin Isus Hristos, Domnul.

Cu această bucurie, rămânem să slujim pe mai departe Domnului – mărturisind că tu, Radu, ai ținut ritmul unei pendule într-o lume tot mai lipsită de timp pentru celălalt, răspândind vestea cea bună despre frumusețea Bisericii Române Unite și a AGRU-lui, care te plâng astăzi dar te vor păstra în amintire ca pe un suflet sensibil și iubitor de dreptate și adevăr.

                                                               București, Cimitirul Bellu Catolic (29 Octombrie 2019)    


1976_Rupea_cu totii

 

Baia Mare, în 8 Septembrie 2019

Mesajul AGRU NATIONAL 

la înmormântarea Domnului Marian Boian – Președinte al AGRU MARAMUREȘ,

prezentat de Călin Diaconu, Presedinte al AGRU National și nepot de soră al celui adormit întru Domnul

 

Prea Cucernici Părinţi, Iubită Familie, Întristată Adunare, 

Dragă Unchiule!

Ne-ai chemat în aceste zile de început de toamnă la Baia Mare, pentru a face o ultimă plimbare, împreună … Ce vom povesti, pe cale?

Sufletul tău bun şi plin de grija faţă de aproapele este acum pe drumul întâlnirii cu iubiţii tăi părinţi – preotul Marian şi preoteasa Livia-Petronela, cu iubiţii tăi bunici materni – preotul Petru şi preoteasa Livia și paterni: Dionisie şi Ana …

Alături de iubita ta soţie Edit, de fiica Timeea şi de fiul Iosif, de draga nepoată Izabella, îţi sunt alături fraţii tăi: inginerul-poiectant de baraje Florin şi inginerul creator de soiuri de struguri de masă Ioan-Dionisie, iar sora ta Petronela-Maria este reprezentată de nepotul Tudor, proaspăt student la Litere şi Jurnalism …

M-am gândit că poate vei fi dorit să vorbim despre Familie şi Biserică, despre legăturile de sânge şi legăturile de credinţă, despre timpul dăruit de familie, Bisericii şi disponibilitatea Bisericii faţă de familie … 

Împreună, Biserica şi Familia sunt spaţiul în care ne formăm valorile pe care suntem chemaţi să le trăim în viaţa de zi cu zi, aici învăţăm că moştenirea se învaţă prin educaţie, aici ne definim, şlefuind unii altora caracterul, învăţând să ne antrenăm răbdarea, punctualitatea şi respectul faţă de cuvântul dat, faţă de promisiune. 

Familia şi Biserica sunt locul unde ne întoarcem mereu, la bine şi la greu, pentru a mulţumi şi pentru a cere ajutor, pentru a bea din apa care nu însetează, pentru a încerca să trăim în adevăr şi nu în minciună.

Într-o lume ce prea uşor se lasă stăpânită de iluzie şi ignoranţă, iubirea şi căldura Familiei şi învăţătura plină de lumină a Bisericii formează pentru unii dintre noi o oază, un refugiu – iar pentru alţii, o cetate de nebiruit, din care putem porni în cruciada mereu nouă a vestirii binelui, în apostolatul îndreptării neamului, prin voia lui Dumnezeu şi cu al Lui har. 

Așa precum în Familie, legăturile cu frații de sânge și întâlnirile anuale în casa părintească de la Rupea, au reprezentat momente unice de împărtășire a clipelor de bucurie, tot astfel, ai găsit în AGRU, instrumentul asocierii pentru săvârşirea faptelor de credinţă. Te-ai bucurat și ai înțeles că Biserica Română Unită, a pus la dispoziţia credincioşilor laici, în urmă cu 90 de ani – “AGRU”, al cărui spirit simțeai că trebuie reînviat, pentru ca renașterea Bisericii noastre să fie deplină și funcțională, pentru a ne găsi rostul în lumea de azi. Prin dăruirea ta, ai fost un membru marcant al AGRU, parte a Acțiunii Catolice din România – ACRO, până la ultima suflare. 

Noi – moștenitorii cât și colegii tăi, îţi facem astăzi promisiunea că vom continua tradiția întâlnirilor de familie și vom purta mai departe visul reînfiinţării AGRU la nivelul fiecărei parohii greco-catolice – căci parohia, ca familie lărgită ce se asociază în fapte bune, slujeşte deopotrivă Societăţii şi Bisericii, purtând mesajul Evangheliei în societate şi arătând prin trăirea faptelor de credinţă, intenţiile şi rostul Bisericii în lumea contemporană. 

Familia AGRU-lui va continua să însemne un mod firesc o formă de trăire pentru cunoaşterea reciprocă, un timp dedicat prietenilor, o ieşire din izolare, prin confirmarea periodică a legăturilor laicilor şi clericilor din cele şase Eparhii greco-catolice. Prin Familie și prin  AGRU, vom căuta să apărăm, atunci când vom fi chemați – valorile şi morala creştină, pentru slujirea Bisericii şi a Neamului …  

X

X             X

Mesajul Părintelui Cristian Langa, asistent spiritual AGRU Cluj,

la înmormântarea Domnului Marian Boian, Președinte al AGRU Maramureș

 

Întristată dar și privilegiata familie, naturală și spirituală, 

Simt datoria și nevoia de a mărturisi, măcar așa, de la distanță, un sentiment de recunoștință profundă și de recunoaștere cu admirație a lucrării Providenței în viața domnului Boian, pe de-o parte, și a răspunsului lui de slujire generoasa a lui Cristos și a Bisericii Române Unite, pe de alta. 

În calitate de asistent spiritual al AGRU, am avut de fiecare data șansa să “asist” uimit și chiar încurcat la “doza” de zel, de entuziasm, de bucurie, de neastâmpăr al credinței, de neliniște sănatoasã în creșterea spirituală, în căutarea Adevărului, în a descoperi și înțelege și poziția altora. 

Pot doar sa constat cât de conturate sunt limitele noastre în pătrunderea misterului lui Dumnezeu, atunci cand permite sa fim lipsiți  de prezenta fizica a dlui Marian Boian. Dar mă mângâie convingerea că ceea ce am primit prin talanții rodiți de el nu ne poate fi luat și vrem să ne facem ecou și mărturie a iubirii lui față de Biserica.

Îmi vine în minte un gând de-al monseniorului Vladimir Ghika, părinte spiritual al tatălui meu: “Doamne! nu mi-i răpi pe cei pe care-i iubesc!” – Răspuns: „Nu ţi-i răpesc: ţi-i păstrez!”

Îți mulțumim, Doamne, pentru darul cu numele Marian Boian! 

(Baia Mare, în 8 Septembrie 2019)

1942_Cincu_Fratele cel mare la varsta de un an

Fratele cel mare, Marian Boian – împreună cu Părinții – Părintele preot-căpitan Marian Boian și Preoteasa Livia-Petronela, îndreptându-se spre vârsta de un an (1942, Calvaser, azi Șeica Mare, județul Alba)

1959_Promotia Liceului St O Iosif din Rupea

1959. Marian Boian, la absolvirea Liceului Șt. O. Iosif din Rupea (jud Brasov).

1962_Rupea cei patru frati in vacanta

1962. Casa Părintească, Rupea: cei patru frați ai Familiei Pr Marian Boian, în vacanța de vară.

1967_noiembrie_11_nunta celui mai mare frate

Familia Pr Marian Boian, la nunta celui mai mare frate. Baia Mare, 11 noiembrie 1967

1969_Rupea august

Rupea 1969, august. ”Pentru Mama”.

1976_Rupea_cu totii

Familia la Rupea, 1975

 

1976_Rupea_barbatii

1975, Rupea. Partea bărbătească a Familiei Părintelui Marian Boian

1976_Rupea

1975 – Rupea: Bunici, Părinți, Copii, Nepoți …

______________________________

Notă. Fotografiile sunt din arhiva preotului greco-catolic Marian Boian.


Spre deosebire de Hannibal, strategul antichității care îngrozise pe romani cu reușita trecerii temerare a Alpilor cu elefanții … elementul-surpriză pe care Papa Francisc ni-l propune la începutul acestei veri, este de o cu totul altă natură. Dar și acesta, ca și acela – își fac puternic simțită prezența în fața porții, de fapt în anticamera conștiinței celor care se trezesc că sunt vizitați pe nepregătite, realizând că au fost luați prin surprindere, interpretând iminentele bătăi în poartă ca pe un mesaj de alertă, de trezire și, mai ales, de reordonare a priorităților.

Să ne amintim mai înainte de toate, că fiecare din noi avem un pat al neputințelor proprii, în care exersăm handicapul lenevirii sau practicăm – cu mai multă sau mai puțină convingere, prizonieratul unor preocupări care ne îndepărtează de Adevăr.

Suntem la numai doi pași de Bethesda – locul milostivirii – și așteptăm un ajutor extern, un îndemn, pentru a lua contact cu apa vindecătoare, pentru a reînvăța mersul și în fapt, poziția verticală, ce se mai numește și demnitate. De-abia atunci când recunoaștem starea bolii noastre, ne îndreptăm spre medic cu suficientă convingere? …

Trupul nostru – împreună cu toate interesele materiale ce ne leagă cu lanțurile lor grele de pământ, ne țintuiește și pe noi în strânsoare și ne lipsește de sensul libertății. Singur, sufletul e cel care poate intra în dialog, prin curată rugăciune, cu Creatorul său. Ne rugăm să-L primim, și atunci când Binele ni se oferă, gratuit, parcă tot nu suntem pregătiți să credem că L-am primit. Adevăratul Bine are un fel de-a ne surprinde, mereu – nu știm nici când l-am făcut, nu știm nici când îl primim: rămâne un mister.

Papa Francisc va veni să bată, aparent, la poarta unor cetăți din țara noastră: București, Bacău, Iași, Șumuleu-Ciuc, Blaj și Sibiu … în fapt însă, el va bate la ușa fiecărui suflet din țara noastră, reamintindu-ne că avem o misiune și un rost în lume, acela de a deveni Apostoli ai Adevărului.

Pentru că acest lucru pare a nu se întâmpla încă, suntem prea grăbiți și tentați să aruncăm vina pe conducători – căci de multe ori, semeni de-ai noștri, atunci când li se întâmplă să accepte interpretarea unor roluri de marionetă, fac de fapt jocul cuceritorilor vremelnici ai acestei lumi. Timpul se lasă depănat în poveștile cărților de istorie, dar rămâne de prea multe ori scris cu greșeli sau chiar omis cu totul, pentru a fi apoi citit pe fugă sau chiar de loc. Dintre toate, timpul nescris și cel necitit se pot repeta ca false și triste ”noutăți”, și de aici până la deznădejdea că nimic nu poate fi schimbat, mai este numai un pas.

Suntem tentați alteori, să căutăm trădătorii de neam – căci e prea posibil să fi existat o colaborare între conducătorii tânărului stat comunist (1944-1948) și conducătorii ortodoxiei românești, în tentativa lor de suprimare a Bisericii Române Unite cu Roma, de vreme ce au existat ”beneficiari” ai de-acum cunoscutului act samavolnic …

Putem formula multe asemenea întrebări grele, dar și altele (registrul nuanțelor este în funcție de sensibilitățile personale și puterea de a ierta a fiecăruia): dacă nu cumva a fost prigoana Bisericii Române Unite pe placul ortodocșilor aflați la conducere în anii instaurării comunismului? Dacă a existat o înțelegere și/sau un protocol de colaborare între Statul comunist și Biserica Ortodoxă Română … și câte, asemenea!

Dar aceste tentații nu pot rodi pacea de care avem atâta nevoie.

Ce vom face, atunci? Lăsăm paginile de istorie nescrise? Sau le umplem (în ce interpretare) cu aceste ”noutăți” ale greco-catolicismului românesc vechi de peste trei secole, pentru ca apoi să ne ”îngrijim” de scoaterea (vai!) completă a Istoriei dintre materiile școlare ce se cer predate cu normă întreagă, pentru cunoașterea adevărului și formarea unei culturi generale, necesară oricărei judecăți?!

Nu. Rostul istoriei se completează zilele acestea, firesc, cu o meditație asupra sensului martiriului, iar paginile de istorie ajung să lucreze în noi, doar dacă sufletul va simți că adevăratul preț al libertății este jertfa prin care ea se cere reînnoit răscumpărată.

De aceea, alertați de cele ce stau să se petreacă înaintea porților inimilor noastre închise de teama schimbării, considerăm necesar să ne schimbăm atitudinea față de rău, să încercăm demnitatea în locul nepăsării și a resemnării.

Cunoașterea – prin apelul la experiența celuilalt, deși ceva mai mult decât nimic, este întotdeauna mai puțin eficientă decât cunoașterea prin propria experiență … dar singur sângele martirilor prin trăirea misterului și al fericirii credinței poate fi răscumpărător al minciunii în care am trăit, vreme de 70 de ani și poate fi aducător de pace.

Cei șapte sfinți martiri ai credinței  Vasile, Ioan, Valeriu-Traian, Tit-Liviu, Ioan, Alexandru și Iuliu sunt împreună-făuritori ai Marii Uniri, de ce i-am pedepsit atâta vreme cu uitarea noastră, de am ajuns astăzi să nu ne mai strigăm unul pe celălalt din inimă, cu apelativul ”Frate”!

Îndemnul Papei Francisc, ”Să mergem împreună!” – înseamnă, din această perspectivă: mai întâi aduceri de mulțumită Bunului Dumnezeu, pentru darul mersului în poziție a demnității verticale; apoi, reglarea pasului după cel mai slab dintre tovarășii de drum și, nu în ultimul rând, bucuria unui timp petrecut împreună, pe o cale comună și spre un țel comun.

Nu va fi simplu și nici nu ne va fi ușor – cel puțin, vom reuși să ne alungăm unul altuia, singurătatea! Doar dacă vom înțelege condiția actualei stări de alertă ce ni se propune: să deschidem porțile inimilor noastre, evitând baricadarea în propriile suficiențe …

memorialul de la sighet

(București, in 25 Mai 2019)


consiliul director aprilie 2018

București, 16 Aprilie 2018. Asociația Generală a Românilor Uniți cu Roma, greco-catolici, a organizat Adunarea Generală a Consiliului Director în zilele de 13, 14 și 15 Aprilie la București.

Programul celor trei zile a început cu o scurtă rugăciune în Sala ”Ion Slavici” a Hotelului CARO, sub patronajul Prea Sfinției Sale Mihai Frățilă. Episcopul greco-catolic al Bucureștilor a explicat membrilor Consiliului Director importanța orientării faptelor și timpului individual către Dumnezeu, a cărui voință trebuie să o primim cu voioșie în viața noastră. Fiecare dintre membrii delegațiilor sosite din cele 6 Eparhii au prezentat apoi pe rând realitățile, realizările și provocările laicatului greco-catolic din teritoriul pe care-l reprezintă. Dintre ideile și întrebările considerate ca importante pentru perioada următoare am consemnat:

  • Răspunsuri concrete la întrebarea ”Cum transferăm AGRU celor mai tineri?”;
  • Adresarea unei ”Scrisori catre Sinodul BRU” pentru a susține sprijinul membrilor pentru un plan de redresare morală a societății românești si o solicitare expresă a asumării misiunii preotilor-parohi de a inființa AGRU Parohial;
  • Continuarea colaborărilor pe teme istorice – finanțarea unor preocupări editoriale de tipul Brosura, site de întrebări și răspunsuri, carte, documentar video …
  • Definirea calendarului asociativ, ținând cont de participările AGRU (atât pe plan extern cât și cele interne)
  • Brandul AGRU – intre traire si exprimare.

Consiliul a stabilit ca a doua întâlnire CD AGRU – programată în Anul Centenar să aibe loc la Cluj, Centrul Manresa, 11-12-13 octombrie 2018.

Cea de a doua zi a fost dedicată întâlnirii cu membrii și simpatizanții AGRU București, când în Amfiteatrul ”Vasile Pârvan” din cadrul Facultății de Istorie din cadrul Universității din București, a avut loc Simpozionul organizat sub egida Centenarului Marii Uniri –  ”ISTORIA unui CREZ. CREZUL unei IDEI.”

poster final

Domnul Profesor Dr. Ovidiu Bozgan a fost moderatorul echilibrat si sobru al unei sesiuni de prezentări științifice care au punctat perspective sintetice ale istoriei Bisericii Române Unite cu Roma și în special asupra rolului pe care această instituție importantă a patrimoniului cultural și spiritual românesc l-a avut în înfăptuirea Marii Uniri. După cuvintele de deschidere din partea gazdelor evenimentului (Dl Profesor Dr Ioan C Opriș – prodecan, din partea Facultatii de Istorie din Bucuresti) și ale organizatorilor (Dl Președinte Călin Diaconu din partea AGRU National), Prea Sfinția Sa Mihai Frățilă a adresat un cuvânt de mulțumire noii generații de istorici care se dovedesc a fi exploratori netemători ai adevărului istoric, așa cum se revelează acesta prin studiul surselor primare.

Cei aproximativ 100 de participanți prezenți la Simpozion au putut apoi asculta următoarele Conferințe:

  • Dr. Lucian Turcu, Universitatea Babes-Bolyai:  Biserica greco-catolică românească din a doua jumătate a veacului al XIX-lea până la sfârşitul Primului Război Mondial. Semnificaţiile unei evoluţii istorice.
  • Dr. Ciprian Ghișa, Universitatea Babes-Bolyai: Impactul Unirii de la 1918 asupra Bisericii Greco-Catolice. Comparație între situația Bisericii Române Unite înainte și după 1918.
  • Dr. Cristian Vasile, Institutul de Istorie N. Iorga: Biserica Greco-Catolica, Marea Unire si problematica reintregirii religioase a romanilor

La finalul lucrărilor, Prea Sfințitul Mihai Frățilă a prezentat în premieră absolută publicului prezent – cele două volume ale Cauzei de beatificare ale celor 7 Episcopi greco-catolici martiri care s-au opus comunismului cu prețul jertfei supreme.

Consiliul Director a stabilit ca următoarea întâlnire de lucru să aibe loc la Cluj, Centrul Manresa, în 11-13 octombrie 2018.