Despre sinod și sinodalitate ne putem imagina fiecare câte ceva, dar numai după cele ce le-am citit – sau ni le amintim că le-am fi citit – mai înainte… Pentru a ne verifica din când în când cunoștințele, sau pentru a afla nuanțe noi despre cuvinte străvechi, se cuvine să ne pregătim, să citim, să căutăm, și de ce nu – să consemnăm noutatea care, deși veche sub soare, ne minunează pe noi, cei care-o întâlnim abia azi …
Dacă privim la rădăcina lui etimologică, avem o explicație coerentă a imaginii care a fost aleasă să exprime intenția acestui proiect ”de suflet” al Papei Francisc. Sinodalitatea e o caracteristică a Bisericii, o trăsătură ce trebuie cultivată pentru înnoirea ei într-o societate aflată în profunde transformări. În perioada 2021 – 2023, întreaga suflare catolică este chemată să reflecteze asupra sinodalității.
Îndeosebi, vocile celor tăcuți și ale celor uitați au primit invitația de a se face auzite, gândurile consemnate, ideile împărtășite.
Nu vom fi văduviți nici de conducere și nici de ascultarea în cadrul ierarhiei, doar că în perioada următoare, de jos în sus, și de sus în jos, vreme de cel puțin doi ani, va exista un schimb de idei și informații, în sânul poporului lui Dumnezeu – Episcopi și credincioși. Un semn al egalității roditoare, pentru că toți creștinii au pecetea Botezului în Christos.
Așadar: ce se dorește de la noi, și ce am putea spera să obținem, onorând invitația de a participa la acest proiect … căci știm că egalitatea e o promisiune falsă, o iluzie care plafonează – iar ceea ce ridică spiritele, le înalță și le motivează, este scopul comun.
Sinod vine din grecește, de la σύνοδος, cuvânt care s-a format din σῠν- (sun-, “cu/ împreună”) + ὁδός (hodós, “pe cale, pe drum”). A merge împreună, dar nu oricum, ci îndrumați și totodată ocrotiți de Spiritul Sfânt, a cărui Voce suntem cu toții chemați să o ascultăm: tineri și vârstnici, persoane consacrate și laici, persoane cu handicap, atât cei bolnavi cât și cei sănătoși, …
”Dicționarul Enciclopedic al Răsăritului Creștin”, ne asigură că cei doi termeni SYNODUS (gr – σύνοδος) și CONCILIUM (lat.) sunt sinonime, funcționează ca o pereche de cuvinte interschimbabile, dar adaugă această notă explicativă interesantă, pe care o consemnăm aici: ”se rezervă termenul concilium pentru adunările Episcopilor calificate drept ecumenice; în schimb, tuturor celorlalte adunări de Episcopi li se atribuie, de regulă, titul de τοπικάι σίνοδοι, sau sinoade locale, particulare, limitate la un teritoriu determinat.”
Ce vom înțelege? Că accentul pus pe transformarea sinodală a Bisericii, este o invitație adresată tuturor catolicilor, fie ei de rit latin sau răsăritean, fie din Europa, Americi, Asia, Africa sau Australia, să se cunoască, să se descopere, să se asculte unii pe ceilalți, învățând unii de la ceilalți, explorând dimensiunea orizontalității, a spațiului în care istoria ne-a răspândit, ca semințe ale Bisericii universale, prin misionarii ei, pe întregul Pământ.
Va fi, desigur, rolul teologilor să explice aspectele ecumenice ale sinodalității Bisericii. În ce ne privește, ca greco-catolici, nu găsim cuvintele potrivite, pentru a mulțumi Bunului Dumnezeu pentru bucuria și darul ce l-am primit, acela de a trăi zilnic având conștiința unei punți de legătură dintre ortodoxia (ritului) și catolicitatea (crezului) nostru.
Poate acesta va fi mesajul pe care-l vom transmite Sinodului Episcopilor din Octombrie 2023, ce va avea ca temă chiar … sinodalitatea Bisericii?! Consemnăm aici ideea soluției pentru refacerea unității (prin completarea scopului comun cu specificul local), pentru că așa simțim: greco-catolicii sunt atât trăitori cât și dovezi vii ale ecumenismului, iar simpla noastră prezență în pofida încercărilor (”against all odds” în engl.) este o dovadă că avem la îndemână soluții valide, pentru o viitoarea reunificare a Bisericii, în partea ei de Răsărit.
Sfântul Pavel (vezi Scrisoarea către Efeseni 2, 11), ne amintește că la naștere, suntem cu toții păgâni… O egalitate neroditoare, căci abia pecetea Botezului în Christos Isus Domnul, ne transformă în mădulare ale Bisericii, Mireasa și Trupul lui Christos. Din momentul botezului, primim o haină interioară ce ne este dăruită pentru a străluci prin purtarea creștinească, o viață întreagă, la bine și în încercări …
X
X X
În 16 Decembrie, sora Nathalie Berquart, numită de Papa Francisc ca Subsecretar al Sinodului Episcopilor și astfel, prima femeie din istorie, cu drept de vot în Colegiul Episcopilor, ne-a prezentat caracteristicile Bisericii sinodale, în cadrul unei întâlniri patronate de Eparhia de Cluj-Gherla în care ne-am bucurat să reîntâlnim mulți agriști, astriști și membrii ai Acțiunii Catolice. Am primit astfel în dar – cu încurajarea de a le folosi în practica zilnică, descrierea cele 3 valori ale Bisericii sinodale și cele 10 trăsături principale care formează spiritualitatea sinodală.
COMUNIUNE – PARTICIPARE – MISIUNE. Cele trei principii ale Bisericii sinodale.
Suntem chemați să trăim botezul nostru, prin (1) comuniune. Să ne rugăm, împreună cu Episcopii noștri, invocând îndrumarea Sfântului Spirit; (2) participare. Să devenim – fiecare din noi – o prezență activă în viața Bisericii, să strângem legăturile cu Episcopii noștri dar și între noi, să cunoaștem alte organizații și asociații ale laicilor (3) misiune. Să ne asumăm purtarea botezului creștin și apartenența la Biserica lui Christos, în lume și societate, asumând misiunea evanghelizatoare a Bisericii, ca pe o misiune a noastră, plecând de la o ascultare mai atentă, de la o stare de veghe în fața schimbărilor majore ce au loc în lumea din care facem parte.
Vom reuși oare să devenim o Biserică sinodală? Ce trebuie să facem, pentru aceasta?
- Să conștientizăm că mergem braț la braț, că suntem împreună, pe același drum, ne avem unii pe ceilalți, atât în Biserică, cât și în Societate: ne putem găsi punct de sprijin în cel/cea de lângă noi? Îl vom cunoaște mai bine pe fratele nostru? Vom asculta mai atent povestea surorii noastre? Le vom aloca mai mult timp, din timpul nostru, renunțând la egoism?
- Să învățăm ascultarea celuilalt, cu inima deschisă și fără prejudecăți, fără predispoziția organică de a contrazice și de a crea tensiune artificială prin negare sau perfecționism iluzoriu;
- Să învățăm a lua cuvântul, a ne exprima gândurile care ne frământă. Dar atunci când o facem, să nu fie pentru a ne astâmpăra propriul orgoliu (acela de ”a nu rămâne nevorbiți” într-o adunare), ci întru ”parrhesie” (din greaca veche – παρρησία), adică ținând laolaltă: libertatea (de exprimare), adevărul (celor afirmate) și caritatea (puterea creștinului de a compătimi, de a ierta, exprimând prin mărturia sa, disponibilitatea de a ajuta pe fratele său);
- Să participăm la Sfânta Liturghie, să celebrăm Învierea Domnului, să-i ascultăm pe Preoții care predică Cuvântul, slujind în Biserica lui Christos. Concelebrarea, ascultarea în comun a Cuvântului de care ne vom lăsa pătrunși, fiecare în felul lui, dar primind lumina strălucitoare a Adevărului prin întâlnirea cu El, ca Persoană;
- Să acceptăm ideea (și unii, și ceilalți) că suntem co-responsabili, că Biserica suntem noi, care ne aflăm în misiune, împreună cu Episcopii noștri. Nu-i putem mandata pe ei să răspundă în locul nostru, atunci când diferitele provocări ale societății ne pun la încercare în viața de zi cu zi. Succesul misiunii Bisericii este în directă legătură cu această responsabilitate acceptată și asumată interior, de fiecare (nu ne e cerută de cineva din afara noastră, o descoperim și o trăim fiecare);
- Să învățăm arta dialogului – atât în Biserică, cât și în Societate -, o artă ce nu se învață ușor (nu ne naștem cu ea) și care presupune perseverență, pentru că se conjugă cu momente de tăcere sau de uimire negativă (indignare, revoltă, mânie) în fața afirmațiilor celuilalt. Dar dialogul este singurul capabil să ”colecteze informații”, împărtășind experiența celuilalt și adăugând cunoașterii personale, prețiosul punct de vedere al alterității, lucru care, în cele din urmă, ne completează și ne îmbogățește spiritual;
- Să ne apropiem de celelalte confesiuni creștine, pentru că ecumenismul este o componentă a Bisericii sinodale, iar trăinicia ideii ecumenice vine din Botezul tuturor creștinilor în Isus Christos, Domnul și Mântuitorul nostru;
- Să găsim balanța optimă între autoritate (ascultare) și participare (contribuțiile individuale);
- Să discernem (în ascultarea comună, a Spiritului Sfânt) și să decidem, ajungând la consens, la un acord armonios în care simțim că o parte este contribuția noastră;
- Să lăsăm valorile sinodalității: comuniune – participare – misiune, să ne transforme interior, ca persoane, ca familii, și în comunitățile din care facem parte.
Iubiți Frați și Surori,
Să ne întrebăm fiecare, dacă participăm cum se cuvine, la durerile lumii de azi, și de ce suntem chemați să dialogăm mai mult, între noi, pentru a ne cunoaște unii cu ceilalți, pentru a recunoaște că problemele noastre, nu sunt numai ale noastre.
Cum vom conjuga, în cadrul noilor Statute ale AGRU-lui Național, principiul solidarității cu cel al subsidiarității? Cum vom reflecta, în noile Statute, valorile atât de limpede definite, ale viitoarei Biserici sinodale?
Cu ce vom contribui, noi – greco-catolicii din România, ca Biserică locală, la concertul armonios și atât de diferit colorat, în această perioadă de înnoire spirituală, când ni se propune o fraternă îmbrățișare prin recunoașterea drumului comun pe care-l avem de străbătut, împreună cu frații creștini, de confesiune ortodoxă și protestantă cât și împreună cu frații noștri de rit latin?
Vă îmbrățișez cu drag și dor, și vă doresc tuturor ca Nașterea Pruncului să ne găsească în adorație, împreună, lângă ieslea în care Sfânta Familie, alungată de nepăsarea și urâciunea sufletelor noastre, ne acordă iertarea și ne primește să-i fim părtași la bucuria ce răsună prin colindele copilăriei …
Un An Nou 2022, cu sănătate, împliniri și frumoase exerciții sinodale, pentru ca drumul pe care mergem împreună, să ne ferească de cancerul însingurării!
București,
în 18 Decembrie 2021
Calin Diaconu 