Biserica, de când a luat ființă – pe Cruce, atunci când sutașul a împuns coasta Domnului – este în criză. Și va rămâne în criză, până la finalul veacurilor (PS Virgil Bercea).

Există o criza a Bisericii? Dacă e reală, de unde vin frământarea și neliniștea? De unde? De orișiunde, numai din indiferență, nu. Firescul crizei este legat de freamătul lumii, din misiunea Bisericii, trăită prin înnoită chemare. Căutarea omului, pe care Biserica îl definește ca pe aproapele nostru … 

Omul ca ”aproapele nostru” – această comuniune cu celălalt străbate toată învățătura Bisericii. În chiar Rugăciunea Domnească ”Tatăl nostru”, atunci când cerem pâinea noastră, cea de toate zilele – nu o cerem numai pentru noi. O cerem pentru a o împărți cu ceilalți, căci spunem dă-ne-o nouă astăzi.

Cu atitudine de copii care au încredere deplină în Tatăl lor, conștienți de universalitatea și particularitatea acestei cereri (căci nu ne-ar veni la îndemână să spunem: dă-mi-o mie, așa-i?), înțelegând și acum-ul clipei care este cel mai prețios dar al eternității, acela de a se toarce în prezent ca o condiție a existenței, ne strângem în jurul mesei și mulțumim Domnului pentru că acum vedem limpede: rodul muncii noastre este răsplata hranei pe care ne-o oferă Dumnezeu.  

Intenția muncii noastre nu poate fi îmbogățirea și nici îndestularea. Vom munci, iar din rodul muncii noastre vom putea aduce laudă …

Biserica este vie, atentă la starea societății, și are menirea de a cunoaște, de a îndruma și mai ales de a ajuta creația – adică pe om, ca parte a lumii create de Dumnezeu, adică pe noi, urmași ai lui Adam, cel salvat prin răscumpărare, de iubirea lui Isus.

Omul de azi, împreună cu aproapele său, are aceeași misiune pe care a primit-o din veac, strămoșul nostru: aceea de a stăpâni lumea. De aici, decurg câteva întrebări fundamentale:

  • Ce este binele comun?
  • Cum se realizează dreptatea socială?
  • Cine este aproapele, mai ales acela aflat în suferință?

Biserica are o responsabilitate socială, iar vocea ei trebuie să se facă auzită. Cum? Prin creștinul educat, cultivat. De aici, necesitatea de a educa politicienii.

Intervenția Bisericii asupra lumii este prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin Evanghelie și Apostol, în Liturghie, prin celebrarea Sfintelor Taine ale Sfintei Liturghii, prin împărtășirea comună din trupul și sângele Domnului … iar cuvântul predicii ne explică Evanghelia în prezent: adică, raportat la viața turmei care ascultă. Orice analiză – inclusiv (sau mai ales) cea asupra demnității persoanei umane, are nevoie de un punct de referință. Iar acest punct de referință, pentru un creștin cultivat – este Cuvântul lui Dumnezeu.

Iată câteva principii, enunțate în timpul celor trei zile de Seminar ACRO, de către Pr Felix Roca; asistentul spiritual al Actiunii Catolice din Romania:

  1. Biserica nu este de domeniul privatului;
  2. Săracii sunt diamantele Bisericii (Sf Ioan Damaschin);
  3. Persoana umană are o demnitate intangibilă;
  4. Omul este locotenentul lui Dumnezeu pe pământ (a ține locul – loco + tenente)
  5. Omul este singura ființă pe care Creatorul a vrut-o pentru ea însăși;
  6. Unicitatea omului: nu suntem identici, nu suntem trași la Xerox (sic!);
  7. Omul este creat din iubire, și este răscumpărat de o iubire și mai mare;
  8. Viața are un caracter sfânt și inviolabil;
  9. Conceptul persoanei include trei aspecte:
    • Identitatea morală,
    • Constituția fizică,
    • Responsabilitatea juridică
  10. Cele patru principii ale învățăturii sociale ale Bisericii sunt:
    • Binele comun
    • Demnitatea umană
    • Solidaritatea 
    • Subsidiaritatea

Problemele actuale ale omenirii vor duce oare Biserica spre adaptarea la moda lumească? 

Pot toate problemele lumii deveni probleme ale Bisericii, fără discernământ? 

Lumea de azi a dezvoltat o aplecare de a-și crea probleme din orice: ne putem certa din orice, putem fi zile întregi în dezacord permanent. 

Va intra Biserica în această capcană a rezolvării conflictelor – sau va păstra o oarecare distanță igienică față de problemele lumii.

 Sau poate va face o alianță cu ONU, spunând, fie – (a.) cele 17 obiective strategice sunt si ale noastre sau (b.) iată cele 17 obiective ale voastre, le-am revizuit, și vă rugăm, ascultați-ne – ele sunt deja cuprinse în cele două porunci lăsate nouă în pază și practică – de Domnul …Da, cele două Porunci ale lui Isus, le aflăm în Evanghelia după Sf Marcu, cap12; 28-34.

Omul, fiind creația lui Dumnezeu, alege liber să-I asculte chemarea și se pleacă în fața lui Dumnezeu, așa după cum libertatea se va supune adevărului.

Și rămânem cu întrebarea (pentru un viitor Seminar). 

Există o ruptură reală între Biserică și societate? O ruptură care ar avea la bază cele câteva forțe, identificate de Profesorul Christopher Tollefsen – care au acționat ca frâne în dezvoltarea armonioasă a Ecclesiei, în sensul adâncirii unei prăpăstii istorice între Biserică și societate, astfel:

  1. Tentația Bisericii de a colabora, după 313 – cu statul, cu domnitorii si cu principii – mai degrabă decât cu masele (nu înseamnă că turma a fost uitată – doar că a fost mai puțin implicată în rezolvarea problemelor)… o tentație a Bisericii spre politică (schimbarea lumii prin actul de conducere);
  2. Tentația Bisericii de a se retrage, meditând în rugăciune, mai degrabă decât a intra într-o relație plenară, un angajament total cu poporul, cu turma, ceea ce poate duce la:
    • Distanțare, elaborarea unui sistem sofisticat de preoți fără popor;
    • Disoluție (plecând din Reformă), elaborarea unui sistem în care avem un popor de preoți (și implicit, un popor care nu mai are nevoie de preoți);
  3. Tentația superiorității creștinului retras din treburile spurcate ale lumii corupte (după modelul călugărilor, o așa numită exacerbare a celibatului): creștinii practicanți recunosc în călugărul care se roagă, un model puternic, un mijlocitor real – și, prin imitație, refuză și ei, implicarea plenară în societate …

Așadar, e bine ca Biserica să nu cadă în păcatul urmăririi modei lumești … și în aceași timp, cum facem să ne întoarcem (ca Adunare a Poporului, Ecclesia) la Biserica Sfinților Apostoli, la acea stare de propovăduire curajoasă cu riscul propriei vieți a Cuvântului lui Dumnezeu, a Evangheliei lui Isus: model de viață, inspirație și filtru mereu actual de cunoaștere și acțiune, în lume. 

Călin Diaconu,

Președinte AGRU Național

Materiale de studiu pentru Învățătura Socială a Bisericii

impreuna pe drumul cunoasterii

Impreuna, pe drumul cunoasterii … Așa e Binele – un drum strâmt. Avem libertatea ocolirii, a salturilor in stanga si in dreapta … dar prin aceasta, nu vom avansa spre scopul nostru principal, care rămâne: mântuirea …