Cand te gandesti ca a fost o vreme in care ni se parea ca lucrurile stau pe loc!
Ma rog, se poate reformula, in functie de unghi:
“A fost o vreme in care timpul nu constituia preocuparea noastra prioritara”… sau,
“A fost o vreme in care actiunea timpului parea sa nu ne influenteze direct“, sau…
“A fost o vreme in care lucrurile se miscau mai lent si noi aveam timp sa le intelegem!”…
Pana la urma – pentru a patrunde adevaratul gust al timpului, trebuie sa avem de unde sa-l pierdem, iar rezervele sunt cu atat mai limitate cu cat avansam in varsta.
De pilda: am avut timp, vreme de cinci incercari (!) sa “rezolv” un lucru important (vital – credeam eu): admiterea la Facultatea de Istorie. O vreme in care am invatat despre slabiciune si vointa dar mai ales firescul ridicarii din cadere (for the record, pe vremea numita “a comunismului” exista jargonul des utilizat “am cazut la facultate” sau “~la treapta” dar putini erau cei care foloseau sintagma cu referire la PACAT…)
Gustul timpului pierdut fizic se transforma in gustul amintirilor. Dar si pe acestea ai nevoie de timp pentru a le rememora, pentru a le retrai … (In plus ai nevoie de cunostinte – vezi importanta arhivei si de un filtru de intelegere care se formeaza… tot in timp – vezi importanta firelor albe de par!)
In ritmul impus al lumii in care traim azi nu ne lipsesc concluziile (nu ne ferim de responsabilitatea lor!) cat mai ales gustul acestora: sa stai pur si simplu cu ochii in tavan si sa te bucuri ca ti se pare ca ai mai inteles/descoperit cate ceva!
Calin Diaconu 
July 9, 2009 at 12:26 am
As face o corectie ca sa trecem intr-un registru mai tonic ,.incercarile erau la drept unde concurenta era mult mai mare si materia mai greu de digerat chiar si pe insulele din lacul IOR,iar la istorie filozofie ati si intrat destul de usor,deci e o problema de orientare in timp si spatiu.Timpul pe vremea ceea curgea mai greu,sau noi ne miscam mai repede,oricum timp era sa gusti din el”poftiti luati cat vreti mai avem”
Nu stiu daca aveam mai mult timp ca eram tineri sau nu cumva s-or fi schimbat timpurile?
Sau in alte spatii timpul curge altfel,ca si mancarea ,fast food-ul nefiind de prin partile ardealuluiTimpu fuge iute la jinars si racituri,dar de pe la ciorba incolo o ia mai incet,incet incat catre desert unde nu mai ajungem practic niciodata,pentru ca timpul se opreste asa la un vin lung”de viata lunga” cum ne pierdem si noi incet incet atenti la tot si la toate in eternitatea cascata intre friptura si desert,
LikeLike
January 2, 2012 at 5:23 pm
Doctore, nu am apucat sa-ti multumesc pentru comentariul tau, prin care cobori timpul acolo unde (se pare ca) ii este locul: desfatand papilele gustative 🙂 …
Apropo de stat cu ochii in tavan, am stat destul in 2010 … nu mai putin de trei luni (!) … stii, cand am avut timp sa invat un cuvant de-al vostru, greu, necunoscut publicului larg: “maleola” !
Si eu, cred ca tot de varsta e legata perceptia trecerii mai rapide sau mai incete a timpului. In copilarie – si ma uit la copiii astia -, e atat de mult timp de pierdut!
LikeLike