E vorba despre o prescurtare care m-a insotit pe vremea cand pregateam de zor examenul de intrare la Facultatea de Istorie.

Fiind cea de a doua disciplina – dar cu pondere egala in media generala, examenul de “materialism dialectic si istoric” (filosofie marxista) a insemnat un test de vointa in memorarea unor definitii exacte. In paralel – pentru ca nu se putea altfel, ramaneam ceasuri intregi intr-o stare de visare admirativa, un soi de meditatie fara temei solid, o mirare asupra felului in care este construita lumea. Simplitatea si Maretia Lumii le primeam cu fiecare capitol al cartii subtiri dar greu de invatat: de pilda, cat este de firesc, de simplu si natural – ca lucrurile se inlantuie (vezi conexiunea universala) si ce grozave consecinte se nasc din atare lege… 

Sistemul filosofic simplificat ne-a marcat multora felul de a intelege viata si lumea.

De pilda, manualul incepea cu cateva lectii introductive, urmate de un capitol despre istoria filosofiei – care fusese scos din programa pentru examen si implicit nu presupunea efort ci exclusiv distractie/placere de a fi/nu fi de acord cu tezele si principiile, ipotezele si notiunile prezentate pe fuga si atinse numai in treacat…

Prima lectie cu adevarat serioasa era prezentata in capitolul 4 (sau 5, daca nu ma insel?) – era lectia despre Materie, Miscare, Spatiu si Timp … abia spre final, era un capitol dedicat Constiintei: atat celei individuale, dar mai ales celei sociale … iar totul culmina cu un final apoteotic, un discurs despre Umanismul Socialist (in care citatele din Nicolae Ceausescu erau la ele acasa!).

Nu mi-as fi adus aminte de reflexele dobandite in timpul anilor de pregatire, daca in seara aceasta nu mi-ar fi atras atentia un canditat la presedintie cu textul aproximativ urmator: “Tara nu are nevoie, ca peste criza economica si sociala, sa se suprapuna inca una – cea politica!”

Sa analizam constiintele filtrate de criza, in toate planurile lor interdependente, asa cum imi aduc aminte ca le-am invatat la filosofie intr-a 12-a (prin 1984) – EPJMASFR – de frica sa nu uit vreuna si sa fiu … depunctat!

  • Economic. Traim pentru a manca sau mancam pentru a trai? Ce se intampla cu surplusul celor ce au si cum acoperim nevoile celor ce nu au? Simtul proprietatii vs. altruism.
  • Politic. Am dreptul de a ma exprima liber: cat de departe pot merge cu injuratul guvernantilor? Am si alte posibilitati de implicare in viata cetatii? Sunt corect reprezentat?
  • Juridic. Cat de ramasa in urma e Legea fata de Viata? Cat de impusa e Legea Europeana, cat o fortam sa supuna Realitatile romanesti?
  • Moral. Binele si Raul, cu mine la mijloc – avand libertatea si datoria de a alege.
  • Artistic. Frumosul si Uratul – cum pot eu, Om sa infrumusetez perfectiunea Naturii? Cum fac ca filtrul meu sa nu imbicseasca fotografia?
  • Stiintific. Cunoastere temeinica si rodnica a Legilor, in inlantuirea lor: specializare intr-un domeniu ingust pentru a mai adauga ceva la cele descoperite pana la tine.
  • Filosofic. Meditatie si speculatie, intelegere.
  • Religios. Traire si implinire, intelepciune.

Ca ne place sau nu, ca suntem in criza sau nu – trebuie sa cernem raspunsuri pe fiecare palier. Si nu putem separa aceste planuri intre ele – nu putem sa le tinem departe, chipurile nepangarite pe unele fata de celelate, fara a ne amagi noi insine!