Întrebarea despre repere morale nu e nouă.
În vremuri de criză revine în actualitate – de nici nu ştii: e criză pentru că nu avem moralitate sau nu mai e loc de moralitate în vreme de criză…
Să-l ascultăm pe Epictet (sec. I d.Hr.) răspunzând întrebării „Cine este un STOIC?”: „Arătaţi-mi (pe) unul care este bolnav dar fericit; care este în primejdie dar fericit; care este alungat dar fericit; care este defăimat dar fericit.”
Să înţelegem de aici pentru a alege corect modelele:
- importanţa atitudinii constante;
- relevanţa zâmbetului – atitudinea corecta care naste fapte corecte;
- puterea de a trece peste momente grele.
Nici ecoul hohotului de râs, hăhăiala care se întoarce împotriva celui şi nu înapoi la cel care se amuză (vai, pe seama noastră!);
Nici încruntarea fără adresă, seriozitatea jucată de dragul alegătorului aşezat pe canapea în faţa televizorului (că aşa-i place să ne vadă – serioşi, doar e criză, nu?);
Ci mult mai degrabă ZÂMBETUL, singurul care stabileşte un raport corect între interior (sine) şi exterior (lume): căci pacea, liniştea şi armonia (con)duc spre ÎMPĂCARE a noastră cu lumea.
P.S. Rămâne să înţelegem de ce Tudor Chirilă şi nu Neagu Djuvara, de exemplu. Poate o mare provocare la adresa tinerilor… http://tudorchirila.blogspot.com/2009/03/scrisoare-catre-liceeni.html
Calin Diaconu 
November 22, 2009 at 7:04 am
O precizare legata de chestia cu Tudor Chirila.
Un model moral si-l alege fiecare pentru sine, atunci cand este capabil. Reperele sunt cele care ne pot ghida in viata pentru a ajunge la un astfel de model.
Cine are cea mai mare nevoie de repere morale in Romania azi?
Ce ar intelege un pusti de 16 ani dintr-un orasel de 15.000 de locuitori dintr-un model gen “Neagu Djuvara” sau “Maica Tereza”? Dar un student de la Universitatea din Targu Jiu?
Tudor Chirila nu e un model. Dar, in parte, poate fi un reper. Avantajul enorm este ca Tudor este un “ceva” real, viu, tangibil si, cel mai important, poate fi inteles de foarte multi. De foarte multi dintre cei care au nevoie de asa ceva.
Cati dintre tinerii nascuti dupa ’89 au sansa macar sa se gandeasca la Patriarhul Daniel si sa si-l aleaga ca un model in viata daca nu au nici macar reperele ca sa ajunga acolo.
Crin si-a asumat un risc. Nu cred ca a fost calculat. Am senzatia ca a fost spontan. Si s-a adresat celor carora urmeaza sa le fie presedinte, nu peretilor.
Nu Crin are nevoie de un model moral ci societatea noastra are nevoie de repere…
LikeLike
January 4, 2011 at 10:05 am
Interesantă nuanţare între “modele” şi “repere”, dar atât de fină încât mă face să mă întreb, din nou: la ce bun un model?
Poate că am putea începe discuţia şi altfel: nu putem fi originali, întrucât ceea ce ştim preluăm de la alţii. Suntem unici, fiecare în felul nostru – dar nu originali. (Unici în alcătuirea fiinţei dar categorisibili
în manifestări şi deprinderi…)
Atunci “reperele” sau “modelele” sunt acei oameni mai puternici decât noi, de la care ni se încălzeşte caracterul. Din păcate, nu întotdeauna spre Bine!
Apropo, ce mai face Crin? 🙂
LikeLike
November 22, 2009 at 7:46 am
pentru că demarează un proiect pentru liceeni şi că a scris o “scrisoare către liceeni” nu îl văd un reper de moralitate.
LikeLike
January 4, 2011 at 10:10 am
Dar e un gest frumos, un discurs bine calibrat şi atent/consistent scris. Mai mult decât orice, contează comentariile pe care le-a stârnit, dezbaterea provocată (efectul unui mesaj = valurile/ecourile acestuia).
LikeLike