… şi a trecut 6 Decembrie: România invocată, evocată, provocată şi uşor saturată (să nu zic îngreţoşată) – a votat: avem un nou Preşedinte, pentru următorii 5 (cinci!) ani…

Pasionali, ne-am împărţit perfect egal în două tabere “anti”: anti-comunism şi anti-dictatură. Deoarece comuniştii sunt ceva mai credibili, iar ceilalţi oameni ai muncii ceva mai discreţi, a învins – ce-i drept, cu jumătate de gură, tabăra micuţului dictator.

În locul modestiei care ar trebui să respire de acum înainte pe culoarele Cotroceniului (motivată în special de puţinul victoriei) … este foarte probabil să reînceapă glumele hăhăite şi aerele de doctor în ale politicii: “Ia zi tu fruuumooos: VIRGULA 33… la sută, he, he, he!”… Poanta se va auzi până departe în sistemul sanitar românesc (poate ar merita un articol: Cu Naţiunea, la spital!).

La care noi, pacienţii, ne vom aminti (unii cu drag, alţii cu ajutorul hapurilor de memorie) de mesajul electoral  absurd-câştigător: “De ce le e frică, nu scapă!”

… şi n-am scăpat!

P.S. Apropo de diaspora regulatoare de conturi electorale: se spune în istoria imaginarului că lucrurile se văd altfel din afară. Măcar vom şti să organizăm repejor un guvern în exil?!