Antonio Guterres este in prezent Inaltul Comisar insarcinat cu Refugiatii – la ONU. El spunea intr-o declaratie recenta ca anul trecut, un val de aproximativ 219,000 oameni s-a abatut din Africa asupra Europei. Dintre acestia, aproximativ 3,500 au murit sau au fost dati disparuti pe drum …

Nimeni nu pleaca de bine de-acasa de la el. Nimeni nu pleaca in necunoscut cu sufletul impacat. Nimeni nu se lasa usor dezradacinat dintr-ale sale. Si totusi, aproape un sfert de milion de oameni au plecat din nordul Africii – pentru ca Malta si Italia par tangibile, pentru ca Marea Mediterana este strabatuta de corabii din timpuri imemoriale, pentru ca Europa de Vest este o alternativa pentru acest disperati ai sortii.

Cine poate interveni la ei acasa, sa opreasca valul acestei disperari, care e in stransa legatura cu evenimentele primaverii arabe de acum cativa ani?

Ce avem sa le spunem acestor frati ai nostri – noi, Esticii europeni in general, dar mai ales noi Romanii -, care am platit cu vreo trei milioane de suflete tranzitia grea si atractia fatala, in conditiile libertatii de a ne stramuta si a poftei neinfranate de a ne rezolva mai repede problemele subzistentei?

Cum sa le spunem alor nostri sa vina acasa, ca acum sunt altii, mai in nevoie decat am fost noi in urma cu 25 de ani?

Cum sa le cerem europenilor din Vest sa absoarba si sa inghita, cu liniste si calm, un nou val de imigratie … pentru ca e rolul crestinului sa deschida usa casei si sa dea de pomana – fie si numai un pahar cu apa?!

Jocul rabdarii si al nerabdarii pare ca se inteteste si nu mai e mult pana va da in clocot … pentru ca acum, in afara Estului asurzit de bombe, avem si-un Sud paralizat de neputinta!

naufragiati


Dupa o anumita varsta s-ar zice ca ne folosim tot mai des de oglinda retrovizoare, pentru a avansa mai prudent si pentru a gusta din parfumul amintirilor acumulate intr-o viata de om …

Devenim eventual utili pentru experienta pe care o avem, daca stim sa nu deranjam prea mult cu sfaturile, care se cer imbracate in haina de catifea a liberului arbitru: si cei care vin dupa noi au dreptul de a gresi, asa cum si noi am facut-o la randul nostru!

Ramane intrebarea catre specialistii in jubileuri – nu numai de ce “50” a fost socotita cifra rotunda care merita atentia – cat mai ales ce ne face sa ne simtim “mai rotunzi” atunci cand avem un zero sau un cinci … in coada ?!

Multumiri din suflet tuturor acelora care ne-au sunat, ne-au transmis mesaje la telefon sau pe mail, pe face-book sau … face-to-face! Suntem alaturi in ganduri 🙂

Dupa o varsta, suntem cu ochii pe oglinda retrovizoare. Sau, nu.

 

 


Din titlu, veţi crede că am descoperit un “fir” legat de aprovizionarea cu medicamente sau de cantina spitalului… Dar nu! E mult mai simplu şi mult mai trist de-atât! E vorba despre furtul clasic, cu nuanţe macabre de tâlhărie…

O scurtă paranteză, înainte de a începe: pe vremuri, aveam domnitori care se deghizau şi o porneau prin târg, pentru a lua pulsul vieţii de zi cu zi, pentru a întreba după pofta inimii şi a exersa ascultarea adevărurilor nefardate ale trebilor ţării… În săptămâna care a trecut, am fost (nedeghizat, ce-i drept!) un reporter incognito în Spitalul de Urgenţă din Bucureşti: mi-am rupt piciorul într-o întâmplare nefericită – necesitând o intervenţie chirugicală.

O săptămână întreagă am stat la pat, învăţând să înţeleg lumea din poziţia orizontală …

Sunt multe lucrurile pe care le-am învăţat, lucruri pe care nu aveam probabil cum să mi le imaginez că există … dar nu vă voi plictisi cu diferenţele între infirmiere şi asistente, despre brancardieri care îşi imaginează că ştiu medicină mai bine decât medicul stagiar … ci am să vă semnalez  un lucru incredibil, dincolo de imaginaţia mea: în Spitalul de Urgenţă se fură telefoanele pacienţilor de la Reanimare şi a celor din saloanele alăturate: bolnavi imobilizaţi la pat, sedaţi, adormiţi şi fără posibilitatea de a se apăra…

Stilul e simplu: se trimit la înaintare vânzătorii ambulanţi (pijamale bărbăteşti, cărţi, ziare) apoi, noaptea în jurul orei 2 – 2,30 are loc tâlhăria propriu-zisă.

Astfel, pacienţii au ajuns să adoarmă cu mobilele lor sub pătură, iar surprinzător! – până şi un Profesor venit în vizita principală de dimineaţă, nu ezită să recomande atenţie mărită pacienţilor pe care îi surprinde … cu telefonul mobil pe noptieră!

spitalul de urgenta



Ceea ce importă, la urma urmei – e  atitudinea ochilor, curiozitatea acestora de a afla, de a înregistra, de a imita… Faptul mirării conţine o bucurie ascunsă – a neînţelegerii lucrurilor fără importanţă. Raţiunea nu şi-a intrat încă în drepturi, însă ochii se bucură cu oglinda sufletului curat!