… şi ceea ce rămâne după noi e arhitectura oraşelor şi frumuseţea faptelor. A fost o vreme, la începutul veacului al XIX-lea, când într-un clasament al oraşelor în expansiune Budapesta era pe locul doi, după New York.

Ca bucureştean, odată ajuns aici – simţi acut nevoia unei justificări a propriei limitări:  “de vină” poate fi de pildă – DÂMBOVIŢA: care nu are cum să se compare cu DUNĂREA!

Ca fost profesor de istorie, mă bucur să recomand din inimă – articolul dlui Cezar Stanciu, intitulat “GULAŞ-COMUNISMUL văzut de la Bucureşti” – apărut în numărul din decembrie al revistei HISTORIA (an IX, nr 96). Extrem de interesant de constatat diferenţele de mentalitate dintre români şi maghiari la nivelul conducătorilor anului 1956.

Merită să fim ceva mai mai atenţi la ce se întâmplă în jurul nostru… şi, fără a ne propune arderea etapelor, să încercăm a ieşi grabnic din mocirlă! Fără o ţinută demnă, nu se poate…