Din titlu, veţi crede că am descoperit un “fir” legat de aprovizionarea cu medicamente sau de cantina spitalului… Dar nu! E mult mai simplu şi mult mai trist de-atât! E vorba despre furtul clasic, cu nuanţe macabre de tâlhărie…
O scurtă paranteză, înainte de a începe: pe vremuri, aveam domnitori care se deghizau şi o porneau prin târg, pentru a lua pulsul vieţii de zi cu zi, pentru a întreba după pofta inimii şi a exersa ascultarea adevărurilor nefardate ale trebilor ţării… În săptămâna care a trecut, am fost (nedeghizat, ce-i drept!) un reporter incognito în Spitalul de Urgenţă din Bucureşti: mi-am rupt piciorul într-o întâmplare nefericită – necesitând o intervenţie chirugicală.
O săptămână întreagă am stat la pat, învăţând să înţeleg lumea din poziţia orizontală …
Sunt multe lucrurile pe care le-am învăţat, lucruri pe care nu aveam probabil cum să mi le imaginez că există … dar nu vă voi plictisi cu diferenţele între infirmiere şi asistente, despre brancardieri care îşi imaginează că ştiu medicină mai bine decât medicul stagiar … ci am să vă semnalez un lucru incredibil, dincolo de imaginaţia mea: în Spitalul de Urgenţă se fură telefoanele pacienţilor de la Reanimare şi a celor din saloanele alăturate: bolnavi imobilizaţi la pat, sedaţi, adormiţi şi fără posibilitatea de a se apăra…
Stilul e simplu: se trimit la înaintare vânzătorii ambulanţi (pijamale bărbăteşti, cărţi, ziare) apoi, noaptea în jurul orei 2 – 2,30 are loc tâlhăria propriu-zisă.
Astfel, pacienţii au ajuns să adoarmă cu mobilele lor sub pătură, iar surprinzător! – până şi un Profesor venit în vizita principală de dimineaţă, nu ezită să recomande atenţie mărită pacienţilor pe care îi surprinde … cu telefonul mobil pe noptieră!
May 11, 2010 at 5:02 pm
Foarte trist, dar nu stiu de ce, nu ma mira… Tata a avut un prieten care a decedat la spital si caruia i-au furat verigheta la morga spitalului. Din pacate, povestile pe care le aud din spitalele romanesti ma umplu de fiorii groazei.
May 14, 2010 at 2:01 am
Trist intr-adevar, mai ales de cand cu intrarea in Europa. Avem termen de comparatie si in perioada asta … “de tranzitie spre normalitate” suferim mai mult. Chestiunea a fost in felul urmator: m-am trezit intreband un prieten medic – despre sansele de supravietuire pe care le aveau in evul mediu genul acesta de pacienti (cu picior rupt): fara Roentgen, fara gips si fasa… Discutia noastra mi s-a parut ca aduce in prim plan anticoagulantele, emboliile, si alte lucruri pe care, in timp, am invatat sa le evitam!
Depinde la ce te raportezi dar inevitabil, ajungem la comparatii pentru a intelege.
Multumesc tuturor celor dragi pentru incurajari, sunteti extraordinari!