… cum o fi să vină anual peste tine milioane de turişti din lumea întreagă, să se minuneze de trecutu-ţi mare iar tu şi fraţii tăi majoritari să trăiţi sub pragul sărăciei?

…  cum o fi să primeşti pe internet veşti despre mersul lucrurilor în lumea largă, să participi ca spectator la schimbările care au loc în vecinătatea nord africană; iar la tine în ţară un bătrân dictator trecut de 80 de ani, să-şi anunţe intenţia de a candida pentru încă un mandat la circul realegerii prezidenţiale din septembrie curent – numai aşa, cât să-ţi confirme faptul că în Egipt nu se va schimba nimic?

… sau cum o fi să auzi despre soţia lui Ben-Ali că ar fi fugit cu o tonă şi jumătate de aur în poşetă, ştiind cât de corupt e propriul tău guvern şi înţelegând că starea de sărăcie nu e pentru conducători, ci numai pentru cei ţinuţi în întuneric?

… cum o fi să vezi la televiziunea naţională imagini vechi, în care un general povesteşte liniştit cu mulţimea – iar afară, pe stradă, să vezi cu ochii tăi cum superjet-uri F16 survolează mulţimea pentru a o intimida şi împrăştia?

… cum o fi să auzi (dacă mai ai la ce asculta, după ce ţi-au tăiat telefonul mobil şi accesul la internet!) cum bărbaţi de stat ai învecinatului Israel regretă dictatorul pe care tu ai vrea să-l schimbi pentru că i-a sunat ceasul biopolitic; ba mai mult – îţi recomandă prin canale diplomatice sau presa internaţională, un succesor convenabil lor?

Nu putem decât să urmărim cu atenţie evoluţia revoluţiei egiptene, care uşor poate căpăta accente islamiste. Până atunci, să aflăm mai multe despre cei care pot urma: El Baradei sau Omar Suleiman?

Orientul Apropiat