“Ieşirea” (din Egipt) şi “Numerii” (organizarea poporului lui Israel) ne descriu numeroase momente în care poporul ales cârteşte împotriva Domnului său.
Cum, Doamne – ne prefacem noi astăzi a nu înţelege -, nu au ştiut strămoşii israeliţi să Te răsplătească pentru binefacerile pe care Le-ai revărsat asupra lor decât numai cârtind, adică punând la îndoială şi la încercare îndelungă-răbdarea Ta?!
… dar lucrurile nu s-au schimbat cu mult şi nu stau foarte diferit nici în zilele noastre …
Sunt minuni la tot pasul (cum era pe vremuri mana cereasca), dar nouă – ca şi acelora -, nu ne mai ajung minunile pe care le ştim, care ne-au minunat deja …, ci noi ne dorim mereu noutatea, ineditul, ne dorim să fim surprinşi mereu de cadou de tipul “jucărie nouă”, uitând că cel mai de preţ cadou este viaţa noastră şi că pe acesta nu ni l-am făcut singuri!
Trebuie meditat cu seriozitate cum se naşte sau de unde vine în mintea omului (sau “cum se aşterne peste mintea omului”?), plictiseala?
Credem că un rol nefast îl poate avea şi memoria selectivă – aceea care reţine din trecut numai acele momente care ne convin, de care ne aducem aminte cu plăcere, pe care ni le dorim din nou, pe care am vrea să le retrăim. Uităm contextul şi visăm cu ochii deschişi, căutând să aflăm un gust deformat al amintirilor …
Cu gândul la trecutul “de aur” pe care l-am pierdut şi plictisindu-ne de starea de bine a unui prezent în care nu ştim să ne oferim surprize plăcute, ce ne putem aştepta de la viitor, altceva decât la o sfântă pedeapsă împotriva cârtelii?!
Calin Diaconu 