“Ieşirea” (din Egipt) şi “Numerii” (organizarea poporului lui Israel) ne descriu numeroase momente în care poporul ales cârteşte împotriva Domnului său.

Cum, Doamne – ne prefacem noi astăzi a nu înţelege -, nu au ştiut strămoşii israeliţi să Te răsplătească pentru binefacerile pe care Le-ai revărsat asupra lor decât numai cârtind, adică punând la îndoială şi la încercare îndelungă-răbdarea Ta?!

… dar lucrurile nu s-au schimbat cu mult şi nu stau foarte diferit nici în zilele noastre …

Sunt minuni la tot pasul (cum era pe vremuri mana cereasca), dar nouă – ca şi acelora -, nu ne mai ajung minunile pe care le ştim, care ne-au minunat deja …, ci noi ne dorim mereu noutatea, ineditul, ne dorim să fim surprinşi mereu de cadou de tipul “jucărie nouă”, uitând că cel mai de preţ cadou este viaţa noastră şi că pe acesta nu ni l-am făcut singuri!

Trebuie meditat cu seriozitate cum se naşte sau de unde vine în mintea omului (sau “cum se aşterne peste mintea omului”?), plictiseala?

Credem că un rol nefast îl poate avea şi memoria selectivă – aceea care reţine din trecut numai acele momente care ne convin, de care ne aducem aminte cu plăcere, pe care ni le dorim din nou, pe care am vrea să le retrăim. Uităm contextul şi visăm cu ochii deschişi, căutând să aflăm un gust deformat al amintirilor …

Cu gândul la trecutul “de aur” pe care l-am pierdut şi plictisindu-ne de starea de bine a unui prezent în care nu ştim să ne oferim surprize plăcute, ce ne putem aştepta de la viitor, altceva decât la o sfântă pedeapsă împotriva cârtelii?!


… cum o fi să vină anual peste tine milioane de turişti din lumea întreagă, să se minuneze de trecutu-ţi mare iar tu şi fraţii tăi majoritari să trăiţi sub pragul sărăciei?

…  cum o fi să primeşti pe internet veşti despre mersul lucrurilor în lumea largă, să participi ca spectator la schimbările care au loc în vecinătatea nord africană; iar la tine în ţară un bătrân dictator trecut de 80 de ani, să-şi anunţe intenţia de a candida pentru încă un mandat la circul realegerii prezidenţiale din septembrie curent – numai aşa, cât să-ţi confirme faptul că în Egipt nu se va schimba nimic?

… sau cum o fi să auzi despre soţia lui Ben-Ali că ar fi fugit cu o tonă şi jumătate de aur în poşetă, ştiind cât de corupt e propriul tău guvern şi înţelegând că starea de sărăcie nu e pentru conducători, ci numai pentru cei ţinuţi în întuneric?

… cum o fi să vezi la televiziunea naţională imagini vechi, în care un general povesteşte liniştit cu mulţimea – iar afară, pe stradă, să vezi cu ochii tăi cum superjet-uri F16 survolează mulţimea pentru a o intimida şi împrăştia?

… cum o fi să auzi (dacă mai ai la ce asculta, după ce ţi-au tăiat telefonul mobil şi accesul la internet!) cum bărbaţi de stat ai învecinatului Israel regretă dictatorul pe care tu ai vrea să-l schimbi pentru că i-a sunat ceasul biopolitic; ba mai mult – îţi recomandă prin canale diplomatice sau presa internaţională, un succesor convenabil lor?

Nu putem decât să urmărim cu atenţie evoluţia revoluţiei egiptene, care uşor poate căpăta accente islamiste. Până atunci, să aflăm mai multe despre cei care pot urma: El Baradei sau Omar Suleiman?

Orientul Apropiat


Pe calea unei încurcate frăţietăţi. Aşa au ajuns evreii să se robească de prea multă muncă în Egiptul lui Faraon. Frăţietatea invidioasă, falsă, monstruoasă, care domina relaţiile dintre feciorii lui Iacov-Israel … a condus după cum citim, la vânzarea fiului favorit Iosif ca sclav unei caravane care avea treabă la vecinii din apus.

Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov – nu numai că preface pilduitor răul omenesc în Bine suprafiresc – ridicând pe Iosif la înalta demnitate de al doilea om în stat -, dar ne dă un semn suplimentar asupra căruia stăruim în meditaţia de azi.

Numai într-o perfectă frăţietate, armonioasă completare a calităţilor individuale ale fiecăruia, numai astfel va putea peste câteva generaţii Moise (un gângav – adică un bâlbâit timid – cum se autodenumeşte singur), prin vocea fratelui său cu trei ani mai mare,  Aaron, să-şi convingă conaţionalii şi nu mai puţin pe încăpăţânatul Faraon, că întoarcerea acasă a poporului ales trebuie să aibe loc!

Ce trebuie să înţelegem? Că frăţietatea (sau fraternizarea solidară?) este expusă pericolelor disoluţiei mai ales în perioadele de bine, de preaplin, când ne certăm între noi neştiind cum să împărţim roadele bogăţiei … Şi iarăşi, că frăţietatea are şanse de realizare mai mari, atunci când greul îi uneşte pe oameni.

Avem de luptat cu aducerea aminte a răului, pentru a nu lăsa frăţietatea pradă făţărniciei…

Brothers in Arms