Am citit azi dimineaţă despre credinţă: că s-au dat atâtea definiţii, încât ar trebui să ne recunoaştem înfrânţi – adică, să nu mai căutăm a defini indefinibilul! Ca şi cum orice definiţie trebuie să conţină un raţionament – doar că iraţionalul nu poate fi abordat cu tehnici raţionale.

Pe de altă parte, a spune despre credinţă că scapă puterii minţii noastre, că nu poate fi închisă în definiţii – e un mod de a recunoaşte, smerit sau nevoit, propria noastră limitare.

Spunea cartea, mai departe un citat: credinţa este efectul acelui minut de luminoasă speranţă care se adaugă unei zile pline de îndoieli…

Pe bună dreptate, îmi spun – şi e de-ajuns să privesc în jurul meu nebănuitele surprize ale iernii: afară sunt minus 15 grade, totul îngheţat bocnă, iar în garajul întunecat, într-un spaţiu înghesuit şi afumată de Eurodieselul 4 – zilnic, la plecare şi sosire … o plantă numită “bugenvilea”, a explodat în zâmbet anticipativ de primăvară! Priviţi şi voi:

Condiţii vitrege ...

Flori în garaj, iarna.