Era prin anii 1877-1878 cand Creanga a avut posibilitatea sa cunoasca mai bine, datorita trecerii lor prin inca proaspatul stat romanesc, trupele rusesti … Din spiritul de observatie si simpatia pe care probabil simtea ca o datoreaza unui aliat de arme, s-a nascut legendarul personaj Ivan Turbinca, cel care se ia “la tranta” cu Moartea, si o invinge in doua randuri – pentru ca mai apoi sa fie “uitat” de ea… (ce pedeapsa mai mare decat sa te uite moartea pe pamant…!)
Rusii ne-au aparut, prin Ivan Turbinca predat in Scoala Romaneasca de generatii de invatatori si profesori de Limba Romana, daca nu extrem de simpatici, cu siguranta suportabili… Cine nu-si aduce aminte de celebrul dialog din fata Portii Raiului, in care Ivan se asigura ca a ajuns unde si-a dorit si ca va avea parte de ceea ce a visat:
– Cine-i acolo?
– Eu.
– Cine eu?
– Eu, Ivan.
– Şi ce vrei?
– Tabacioc este?
– Nu-i.
– Votchi este?
– Nu-i.
– Femei sunt?
– Ba.
– Lăutari sunt?
– Nu-s, Ivane, ce mă tot chihăieşti de cap?
– Dar unde se găsesc toate aceste?
– La iad, Ivane, nu aici.
Sigur ca aceasta simpatie pentru sufletul slav in care ne regasim cu bunele si relele noastre s-a cutremurat din temelii dupa al doilea razboi mondial, cand aparent sau real (istoricii inca mai au de cercetat) – am intrat in conflict cu Marele Prieten de la Rasarit …
Asta imi aduce aminte de un RDG-ist, cu care am stat odata de vorba:
– Noi le spunem rusilor “Marele Prieten” … voi de ce le spuneti “Der grosse Bruder”? (Fratele mai mare, germ.)
– Pai e foarte simplu: cu un prieten te mai poti certa, dar de fratele cel mare esti obligat sa asculti, vrand-nevrand!
Se pare ca Lectia despre Fratele cel Mare lipseste desavarsit din cultura politicienilor nostri actuali, si e pacat pentru zecile de generatii care au ras cu pofta de ispravile lui Ivan Turbinca… Nu-i insa mai putin adevarat ca, dupa ce ai lovit in “nucleul dur” al monarhistilor care te sustineau, atacand inutil pe Regele Mihai a trebuit sa inventezi repede o manevra abila, glumind cu Ursul de la Rasarit!
Leave a Reply