Când au dreptate, au…

Englezii, căci aparent despre ei vom vorbi astăzi, izolați în insule și totuși atât de bine conectați la lume pentru că ei sunt inventatorii mecanismelor de funcționare ale marilor puteri în ceea ce s-a numit ”politica de echilibru”, au înțeles printre primii că ceva fundamental s-a schimbat în lumea de azi: cărțile s-au dat pe față!

După ani de zile de lupte în Siria, în care americanii s-au ascuns în spatele rebelilor iubitori de dreptate iar rușii în spatele legitimității precare a unui dictator pe care s-au decis să-l susțină, iată că provocarea a fost dusă până la capăt: au recunoscut în fața lumii întregi că au ceva de împărțit și nu se înțeleg …

Statele Unite sunt puse sub presiune de Rusia în Orientul Mijlociu, iar lucrurile nu stau bine pentru ei nici în Marea Chinei de Sud. De fapt … lumea nu poate fi condusă de unul singur, pare a spune caricatura de mai jos: e nevoie de un dans in trei, cel puțin!

Motivația titlului meu este simplă, mai ales pentru cei care conduc. Mașini mici, … ce altceva?!

Scooteriștii sunt acei indivizi care din diferite motive (teamă, bani) nu au evoluat până la motocicletă, dar sunt acceptați ca participanți la trafic, dacă au actele în regulă. De regulă, ei sunt aceia care profită de cozile interminabile, de ambuteiaje, inventând benzi acolo unde ele nu există, depășind ilegal prin dreapta, expunându-se riscurilor de a fi oricând dați peste cap de o ușă care li se poate deschide în nas, pentru că nimeni nu-i bagă în seamă – iar claxonul lor este oricum prea slab pentru a se face auzit.

Marii oameni politici ai vremurilor noastre, expuși pe coperta numărului dublu de săptămâna trecută a prestigioasei publicații ”The Economist” chiar asta mi-a sugerat: băi băieți, a fost nevoie de-un Putin, să vă ia la mișto și să vă demaște adevărata față? De când el își expune cu tupeu goliciunea (păstrând adevărul intențiilor în spatele unor ochelari de soare, de unde poate privi fără să i se citească reacțiile), ni se pare că și Chinezul are ochii mai mijiți ca de obicei și deci privirea mai ascunsă, natural bineînțeles! Nimic întâmplător în actualul context, aliatul Obama cu urechile lui, pare că aude tot și toate – dar are momentele lui de aroganță, când privește lumea cu spatele, sau nu vrea să închine un pahar de șampanie cu dușmanul.

În fine. E timpul să renunțați la mentalitatea de scooter-iști … nu de alta, dar dacă englezii au pus ochii pe voi, înseamnă că vor și ei o bucățică din plăcintă!

Și mai e ceva – (pasionații de Texas Hold’em vor înțelege bine ce spun) … nu e nici un dubiu … Putin e ALL-IN!

putin and obama