Când au dreptate, au…

Englezii, căci aparent despre ei vom vorbi astăzi, izolați în insule și totuși atât de bine conectați la lume pentru că ei sunt inventatorii mecanismelor de funcționare ale marilor puteri în ceea ce s-a numit ”politica de echilibru”, au înțeles printre primii că ceva fundamental s-a schimbat în lumea de azi: cărțile s-au dat pe față!

După ani de zile de lupte în Siria, în care americanii s-au ascuns în spatele rebelilor iubitori de dreptate iar rușii în spatele legitimității precare a unui dictator pe care s-au decis să-l susțină, iată că provocarea a fost dusă până la capăt: au recunoscut în fața lumii întregi că au ceva de împărțit și nu se înțeleg …

Statele Unite sunt puse sub presiune de Rusia în Orientul Mijlociu, iar lucrurile nu stau bine pentru ei nici în Marea Chinei de Sud. De fapt … lumea nu poate fi condusă de unul singur, pare a spune caricatura de mai jos: e nevoie de un dans in trei, cel puțin!

Motivația titlului meu este simplă, mai ales pentru cei care conduc. Mașini mici, … ce altceva?!

Scooteriștii sunt acei indivizi care din diferite motive (teamă, bani) nu au evoluat până la motocicletă, dar sunt acceptați ca participanți la trafic, dacă au actele în regulă. De regulă, ei sunt aceia care profită de cozile interminabile, de ambuteiaje, inventând benzi acolo unde ele nu există, depășind ilegal prin dreapta, expunându-se riscurilor de a fi oricând dați peste cap de o ușă care li se poate deschide în nas, pentru că nimeni nu-i bagă în seamă – iar claxonul lor este oricum prea slab pentru a se face auzit.

Marii oameni politici ai vremurilor noastre, expuși pe coperta numărului dublu de săptămâna trecută a prestigioasei publicații ”The Economist” chiar asta mi-a sugerat: băi băieți, a fost nevoie de-un Putin, să vă ia la mișto și să vă demaște adevărata față? De când el își expune cu tupeu goliciunea (păstrând adevărul intențiilor în spatele unor ochelari de soare, de unde poate privi fără să i se citească reacțiile), ni se pare că și Chinezul are ochii mai mijiți ca de obicei și deci privirea mai ascunsă, natural bineînțeles! Nimic întâmplător în actualul context, aliatul Obama cu urechile lui, pare că aude tot și toate – dar are momentele lui de aroganță, când privește lumea cu spatele, sau nu vrea să închine un pahar de șampanie cu dușmanul.

În fine. E timpul să renunțați la mentalitatea de scooter-iști … nu de alta, dar dacă englezii au pus ochii pe voi, înseamnă că vor și ei o bucățică din plăcintă!

Și mai e ceva – (pasionații de Texas Hold’em vor înțelege bine ce spun) … nu e nici un dubiu … Putin e ALL-IN!

putin and obama


La Casa Alba e un pavilion – zis “de Est” – unde in 2012, Barack si sotia lui au celebrat Blues-ul!

On February 21, 2012, Barack Obama and Michelle Obama hosted, “In Performance at the White House: Red, White and Blues”, a celebration of blues music held in the East Room of the White House. Later on that night, President Obama, encouraged by Buddy Guy and B.B. King, sang part of Sweet Home Chicago

Sweet Home Chicago – e atribuit legendarului Robert Johnson. Dar la noi a ajuns prin intermediul filmului Blues Brothers … sau al lui Eric Clapton, nu-mi mai aduc bine aminte … De aceea, hai sa-i dam un search de duminica dupa-amiaza, pe YouTube, poate gasim ceva ce ne place:

Robert Johnson

Crossroads: Eric Clapton & Friends

… si Robert Lockwood Jr. !!!


Nu am fost niciodata in Statele Unite. De  aceea, ce am sa spun in continuare va rog sa fie tratat cu retinere, ca o opinie personala: ma intereseaza ceea ce se dezbate dincolo de ocean, doar pentru ca americanii sunt cei care impun pasul, ritmul si directia dezvoltarii pe planeta pe care traim. Atat.

Sper ca prietenii pe care ii avem “dincolo” sa ne puna la curent cu felul in care ei insisi, ca americani, se raporteaza la fenomenul violentei, legat de existenta celui de-al doilea amendament ( privind libertatea cetateanului de a detine arme de foc si de a le folosi oricand in scopul autoapararii sale …)

Stim ca recent a avut loc un atentat sangeros intr-o scoala – in Newtown, Connecticut.

Reactia Administratiei Obama a fost in doua parti. Prima – cea “imediata”, cu discursul emotional al Presedintelui in calitatea lui de Tata a doua fete … A doua – cea “concreta”, este o consultare cu toate partile interesate: misiunea a revenit Vicepresedintelui Joe Biden.

Pe agenda lui de lucru au fost intalniri cu:

  • National Rifle Association (NRA) – considerata cea mai puternica organizatie de lobby-ing pentru producatorii de armament;
  • Comcast – unii din cei mai mari cablisti (distribuitori de media si entertainment) ai Americii
  • Motion Picture of America – cei care sunt un fel de CNC mai evoluat al Americii
  • … chiar si cu reprezentanti ai industriei jocurilor video …

Mai mult, prin declaratiile pe care le-a dat publicitatii, Vicepresedintele sugereaza ca o posibila directie spre rezolvarea problemei ar putea fi marcata de evolutia tehnologiei … armele viitorului sa nu poata fi folosite decat de aceia care le cumpara!

Martea viitoare Biden va prezenta concluziile sale lui Obama. Suntem curiosi, pentru ca e vorba de o libertate la care americanii tin foarte mult, dar care – dupa parerea noastra -, trebuie ingradita cu inteligenta … Dar iarasi, ce libertate e aceea pe care unii si altii ti-o ingradesc?

Gandirea americana in privinta portului liber de arma este profund deosebita de a noastra, si nu putem spune fara retinere: e problema lor, ce ne priveste? Pentru ca ca rolul pe care si l-au asumat ni i-a adus foarte aproape: dorim sa-i intelegem in intimitatea gandirii lor, astfel incat sa deosebim intre cele ce urmeaza sa se intample pe micuta noastra planeta …

(sursa:  http://bigstory.ap.org/article/biden-seeks-video-game-industry-input-guns )


Azi dimineata era sa intarzii la servici. Nu am putut sa ma dezlipesc de CNN, asteptand sa revad imaginile de acum cativa ani, cand New Orelans-ul redevenise o mlastina din pricina Katrinei de trista amintire. De data aceasta, statea la rand Marea Metropola.

Sandy, Mama uraganelor, urma sa supuna din nou la testare extrema bravul popor new-yorkez.

Pana sa vina, cu suflul lui de vreo 80 de mile pe ora, sa mature strazile Manhatten-ului, a fost prezentat de mass-media sub denumirea pompoasa de “Frankenstorm” … Bu-hu-hu, pregatiti-va sa fiti speriati de-adevarat – acu’ vine furtuna cea mai mare din ultima suta de ani … Frankenstorm de Halloween – who could wish for more?!

Ce te faci ca tocmai zilele acestea, americanii sunt pe ultima suta de metri in campania lor prezidentiala, cu tot circul de rigoare …

Prilej pentru Obama sa ne arate tuturor ca este un adevarat LEADER, care STIE si E PREGATIT sa infrunte NATURA.

Le-a multumit tuturor, s-a asigurat ca au toate resursele, s-a rugat dinainte pentru cei care vor fi afectati de urgan … “and the great thing about America is, in times like this, we all pull together!” 


(Raspuns la articolul dlui Adrian Cioroianu intitulat “Cea mai mare greseala a lui Barack Obama”; publicat  in Dilema Veche – nr 302, an VI, p 2; pentru referinta vezi textul Domnului Profesor Cioroianu:  http://geopolitikon.wordpress.com/2009/11/13/13nov2009-barack-obama-si-zidul-berlinului-update/

Aparent fără motiv, în viaţă ni se întâmplă uneori lucruri înainte ca noi să fim pregătiţi pentru ele.

Mă refer la acele provocări ale vieţii, pe care ne simţim obligaţi să le acceptăm indiferent de consecinţe, în minte cu dominanta întrebare: „Oare mă voi reîntâlni vreodată cu această şansă?” sau muzical reformulat „It’s now or never…” (vezi celebra melodie a lui Elvis – în care acesta se tânguie că „mâine va fi prea târziu”, asigurându-şi iubita de pe o poziţie dominantă că dragostea lui nu are timp de aşteptat!).

Este pe de altă parte foarte adevărat că numai o dată în viaţă se pot întâmpla anumite lucruri. Iar cifra rotundă a 20 de ani de la căderea zidului berlinez este doar unul din multele evenimente irepetabile. De fapt, dacă privim din perspectiva lui Heraclit (că nu putem face baie de două ori în apa aceluiaşi râu) – vom exagera considerând istoria un lung şir de întâmplări şi fenomene irepetabile.

Că Preşedintele Barack Obama ar fi făcut însă cea mai mare greşeală tratând „uşor cu spatele”, ca pe un simplu fapt divers planetarul eveniment al săptămânii trecute … şi nu a prioritizat, poziţionând mai sus pe lista lui de „manadatory to do’s” prezenţa la BERLIN, asta este mai degrabă o afirmaţie uşor forţată – şi mă grăbesc să explic de ce nu sunt de acord cu ea:

  1. B.O. a fost prezent la BERLIN! Chiar dacă nu fizic, a ţinut un discurs care a fost proiectat pe plasmele gigant amplasate în faţa porţii Brandenburg.Obama la Berlin
  2. Discursul de pe plasmele electronice a fost precedat de o introducere a Doamnei Hillary Clinton – cea care l-a introdus pe Preşedinte cu mult respect şi consideraţie: „Şi acum, vă rog să îmi permiteţi să dau cuvântul unui om care reprezintă el însuşi un simbol pentru căderea barierelor/zidurilor existente în noi – Domnul Preşedinte Barack Obama”.
  3. Discursul (pre)înregistrat în Biroul de la Casa Albă a fost aplaudat de participanţi, ceea ce mă face să cred că nu l-au perceput chiar ca pe o jignire.

Ce rămâne să înţelegem despre neprezentarea lui B.O. la apelul Angelei Merckel  ar fi, din alte perspective:

  1. importanţa benefică a unui „număr doi” activ şi credibil, jucător „în echipă” (team-player-ul Hillary);
  2. care ar fi frecvenţa optimă de vizitare a unei ţări/oraş din partea Preşedintelui SUA (dacă a fost în 2008, în calitate de candidat – le va fi vorbit oare câte ceva despre libertate şi democraţie berlinezilor? Ar trebui reluat un pic discursul de atunci – just for the record);
  3. B.O. este el însuşi un dărâmător de ziduri – va fi avut poate motive de bun simţ să lase pe altul să puncteze asupra acestui lucru (în plus, Hillary a mai subliniat ceva interesant despre zidurile interioare: nici în Germania, alegerea unei femei-cancelar nu părea verosimil pe vremea construcţiei zidului berlinez…)

Aşa cum spune Domnul Profesor Adrian Cioroianu, unii din noi putem rămâne şi după sărbătoarea aniversară a căderii zidului cu întrebarea (care se potrivea mai degrabă bunicilor noştri!): „Cât le pasă americanilor de noi, cei din Estul Europei?”… sau, cine mai ştie, putem inventa un eveniment care să facă din Bucureşti centrul mediatic al Lumii pentru o zi (Atenţie,la Summitul NATO din Aprilie 2008 „reţeta” nu a fost a noastră – am plătit numai o franciză, fiind gazde… şi atât!)

Închei cu salutări distinse şi cu exprimarea convingerii că Preşedintele Barack Obama este mai degrabă înaintea decât în urma timpului nostru – sau altfel spus: să nu-l grăbim, mai are timp în acest mandat (sau în cel viitor?) de o fugă până la Berlin. Iar dacă ne mişcăm „mai cu talent”, poate va poposi între două avioane şi pe malurile minunatei noastre Dâmboviţe! Care ar fi agenda discuţiilor?

afis dominoPentru advertiseri (si nu numai) – traducerea sloganului ar suna cam asa: (RE)SCRIE ISTORIA CU EFECTUL DOMINOULUI! Insa apelul la arta militanta se poate verifica si in imaginile de mai jos, care vorbesc … “de la sine”: