Dupa ce in batalia din 2004 au “arestat” Dreptatea si Adevarul, pentru ca probabil erau pe primele locuri in preferintele electoratului chestionat in focus-grupuri… pentru ca apoi sa reuseasca imposibilul: sa desparta Dreptatea de Adevar (prin spargerea aliantei DA), … acum a venit, firesc, randul bunului simt sa fie tarat in mocirla bataliei politice. Interesant cum in comunicarea catre masse, politicianul roman face apel la valori cu punctaj mare in focus-grupuri. Asta inseamna ca retetarul doctorului in advertising si drumul spre farmacia solutiilor de marketing si-au dovedit eficienta. Numai ca legea in marketing pune pe primul plan produsul – in cazul de fata calitatea umana a politicianului-candidat… (un produs care insala asteptarile consumatorului are sanse mari sa fie eliminat de competitie).
Bunul simt al ascultarii smerite … sa nu se supere cumva pe certurile noastre marunte si sa emigreze definitiv intr-o buna zi!

Sa ma explic…

Faptul că politicienii se iau după rezultatele focus-grupurilor nu e ceva nou. În esenţă – asta se poate traduce brutal astfel: „să le dăm alegătorilor ceea ce vor să audă”. De ce ar avea nevoie să facă asta? Pentru că, în mod fascinant, dacă oamenii aud ceea ce vor să audă … se liniştesc, capătă un soi de încredere în puterea lor de „corp social”, sau chiar mai mult: se entuziasmează pentru câte o idee, devenind „corp social” în jurul ei. Li se pare că ceea ce au auzit – există deja, li se pare că ceea ce au înţeles – ştiu deja, li se pare că ceea ce vor – merită să aibe deja!

Faptul că politicienii adună grupuri reprezentative şi se „focusează” pe răspunsurile acestora  (sau faptul de a  face la sfârşitul exerciţiului o medie şi a inventa mesaje simple, pe înţelesul celor mulţi) …  nu e în sine un ceva rău.

Abia când începe bătaia pe bunul simţ – şi asta, pentru că nu găseşti uşor un sinonim la bunul simţ iar bunul simţ este primul în sondaje: atunci suntem nevoiţi să tragem un semnal de alarmă de tip anglo-saxon: „Hey guys, you’re (going) a little too far!” Ceea ce în context înseamnă că vă cam depărtaţi de realitate…

Atitudinea politicianului faţă de alegător trebuie să fie de ascultare, însă nu o ascultare de tip „ping-pong ţăcănit” (Na de-aici ce ai vrut să auzi!) ci o ascultare de tipul Părintelui faţă de Copiii Săi. O ascultare din care alegătorul să simtă sudoarea muncii şi a veghei neobosite şi neplictisite, a suferinţei pentru propriile neputinţe şi a părerii de rău faţă de propriile limitări… în acelaşi timp, garanţia că nu se va despărţi niciodată de ei, iar suferinţa va fi comună – la fel şi bucuria unor victorii!

Cuvântul ascultării nu vine însă de la oameni, ci îl primim de la Dumnezeu – şi lucrează selectiv: în cei ce cred cu adevărat. Dacă primul drum al noului Preşedinte va fi la Patriarhie şi nu la Servicii – înseamnă că ne vom fi dorit o schimbare profundă (si nu numai de… consilieri!).