Calin Diaconu

Sunt multe căile care duc spre împietrirea sufletului iar pericolul de a ne îmbolnăvi de nepăsare este cu atât mai mare cu cât sistemul social în care trăim ne propune himere poleite cu aur în locul valorilor spirituale eterne: Credința, Speranța și Iubirea.

Textul de față nu-și propune să schimbe pe vreunul din voi, ci este menit să mă ajute să mă schimb pe mine, cel care intru în relație cu voi, care schimb cu voi idei, cuvinte, priviri, promisiuni … Mai ales, dorește să sondeze capacitatea de transformare a unui teoretician în educator. Un teoretician este acela care învață pentru a căuta explicații, un educator este cel care propune schimbarea pentru sensul ei evolutiv: pasul înainte, spre întâlnirea cu Creatorul.

Împietrirea nu înseamnă imediat nemișcare, ci poate căpăta sens în căutările false, în frământările sterile, în rătăcirile din labirintul vieții de zi cu zi. Prezentul continuu depășește prin aceea prezentul imediat, pentru că ajunge să vadă viața de sus, în sensul ei. Căutarea e bună, dar dacă nu are sens transformator, dacă nu caută conținutul (esența) jocului – rămâne la stadiul de practică a plăcerii.

Teoreticianul împietrit în sistem ceartă pe celălalt. Este creator de scandal și discuții. Vede lucrurile care nu merg, le arată cu degetul, fără a găsi soluțiile adevărate. Îl recunoaștem în moralistul de serviciu care, scuturat bine, este demascat de propriile interese partinice. Demascatorii răului din celălalt sunt purtători de mască ei înșiși.

Educatorul e cel care propune exemplul propriu. Trecerea se face de la realția om-către-om la relația om-care-se-oferă-pe-sine-celuilalt, adică de la explicație la conținut, de la formă la fond, de la observarea relelor care se văd cu ochiul liber – la expunerea răului care stă ascuns și le generează.

Sistemul construit de oameni, adică societatea și statul care o guvernează – își arată din când în când limitele, cât să stârnească nemulțumiri și setea de schimbare. Șansa democrației și farmecul ei constau în aceea că acceptă principial punerea în discuție a stărilor de fapt date, dar slăbiciunea ei se relevă în sterilitatea discuțiilor și fragilitatea numerelor: cei mulți legitimează puterea, iar nu dreptatea.

Fiindcă sămânța depinde de locul în care cade, putem ajunge la concluzia că universul din jur nu e pregătit să primească ideile novatoare și suntem tentați să ne întristăm când schimbările nu se produc în ritmul dorit de noi. Suntem gata să dăm vina pe osificarea din jur, înainte să ne aplecăm asupra pietrei din interior, de unde pornește adevărata schimbare. Valorile eterne rămân Credința, Speranța și Iubirea – iar acestea nu pot fi împrumutate din afară, trebuie descoperite în interior, în raportul nostru cu ceilalți – prin exemplul pe care-l propunem.

(Note și însemnări în timpul Școlii de Rugăciune 2014/2015)

Labirintul căutărilor sterile: când ar fi atât de simplu să recunoștem oamenii, după faptele lor …