Aș fi preferat să nu fie nevoie de acest articol. Aș fi dorit să-mi folosesc timpul citind despre istorie sau despre publicitate – cele două pasiuni pe care încerc să le împac în viața mea, întâlnind oameni mai inteligenți ca mine, de la care învăț mereu: de la unii, explicații coerente despre trecut, iar de la alții – metode de a comunica mai bine celor ce sunt azi în roluri de actori … în fapt, și istoria (prin educare) și publicitatea (prin comunicare) le regăsesc că își au rostul în prima linie a războiului informatic care ne cuprinde în vârtejul său. 

Tocmai de aceea, o scurtă meditație despre cel de-al șaselea simț, despre bunul-simț, se impune cu necesitate. Până la discursurile academice despre etica profesională, până la descrierea în amănunt a tentațiilor răului, care lovesc în credibilitatea istoricilor și publicitarilor deopotrivă, să ne întrebăm despre simțul interior care odată activat, ne schimbă felul de a percepe realitatea din jur …

O primă constatare: nu ascultăm toți cu același simț al urgenței … nu răspundem cu toții, la fel de prompt, renunțând la ale noastre și pare-se că suferim (unii mai mult, alții mai puțin) de o anumită surzenie atunci când e vorba să auzim chemarea binelui: nu avem bucuria ascultării … Observați vă rog că una este simțul auzului – și alta disponibilitatea ascultării.

O a doua constatare: nu vedem mulțimea infintă a lucrurilor minunate care sunt în jurul nostru, după cum rămânem orbi la suferința celorlalți, ne ferim privirea atunci când dăm de pomană, ne rușinăm și ne ascundem ochii, refuzând să privim realitatea, pierdem orele și ne stricăm vederea în ecranele computerelor, televizoarelor și mai nou, în jocurile realității virtuale, ca și cum am fi rămas incapabili de a surprinde cu ochii minții noastre o brumă de originalitate … Observați vă rog că una este simțul văzului – și alta cuprinderea minunilor, compătimirea și compasiunea.

Tot astfel, cred că putem distinge între simțul mirosului și recunoștința față de noblețea parfumului; între simțul pipăitului și mângâierea unui creștet de copil; între gust și degustare … și observând aceste diferențe, vom gândi de-acuma bunul simț ca un factor ponderator al celorlalte cinci? Poate e mai mult decât atât: bunul simț e o punte de trecere ancorată în cele cinci simțuri primare, prin care noi încercăm să absorbim lumea întreagă (numai de-am putea!) și care ne transportă pe celălalt mal, al înțelegerii raportului nostru cu această lume, căreia îi aparținem (în măsura în care i ne dăruim) și care ne aparține (în măsura în care o cunoaștem) … Drumul spre înțelepciune trece prin bunul simț.

Aș fi vrut să nu fi fost nevoie de acest articol. Dar îl rog pe Bunul Dumnezeu să mă ajute, să fac din bunul simț guvernatorul celorlalte cinci simțuri ale mele. Și, dacă va fi să pierd vreunul din cele cinci cu care – mulțumesc ! – m-am născut, știu că bunul simț mă va ajuta să le echilibrez pe cele ce-mi vor fi rămas.      

Dedic acest articol împreună cu muțumirile și admirația noastră, prietenului din Arad – Yehuda Ben Yosef, ghidul nostru orb, care ne-a invitat la o plimbare culturală și ne-a dezvăluit o parte din istoria plină de secrete a orașului de pe Mureș … 

primaria arad

 


Dupa ce in batalia din 2004 au “arestat” Dreptatea si Adevarul, pentru ca probabil erau pe primele locuri in preferintele electoratului chestionat in focus-grupuri… pentru ca apoi sa reuseasca imposibilul: sa desparta Dreptatea de Adevar (prin spargerea aliantei DA), … acum a venit, firesc, randul bunului simt sa fie tarat in mocirla bataliei politice. Interesant cum in comunicarea catre masse, politicianul roman face apel la valori cu punctaj mare in focus-grupuri. Asta inseamna ca retetarul doctorului in advertising si drumul spre farmacia solutiilor de marketing si-au dovedit eficienta. Numai ca legea in marketing pune pe primul plan produsul – in cazul de fata calitatea umana a politicianului-candidat… (un produs care insala asteptarile consumatorului are sanse mari sa fie eliminat de competitie).
Bunul simt al ascultarii smerite … sa nu se supere cumva pe certurile noastre marunte si sa emigreze definitiv intr-o buna zi!

Sa ma explic…

Faptul că politicienii se iau după rezultatele focus-grupurilor nu e ceva nou. În esenţă – asta se poate traduce brutal astfel: „să le dăm alegătorilor ceea ce vor să audă”. De ce ar avea nevoie să facă asta? Pentru că, în mod fascinant, dacă oamenii aud ceea ce vor să audă … se liniştesc, capătă un soi de încredere în puterea lor de „corp social”, sau chiar mai mult: se entuziasmează pentru câte o idee, devenind „corp social” în jurul ei. Li se pare că ceea ce au auzit – există deja, li se pare că ceea ce au înţeles – ştiu deja, li se pare că ceea ce vor – merită să aibe deja!

Faptul că politicienii adună grupuri reprezentative şi se „focusează” pe răspunsurile acestora  (sau faptul de a  face la sfârşitul exerciţiului o medie şi a inventa mesaje simple, pe înţelesul celor mulţi) …  nu e în sine un ceva rău.

Abia când începe bătaia pe bunul simţ – şi asta, pentru că nu găseşti uşor un sinonim la bunul simţ iar bunul simţ este primul în sondaje: atunci suntem nevoiţi să tragem un semnal de alarmă de tip anglo-saxon: „Hey guys, you’re (going) a little too far!” Ceea ce în context înseamnă că vă cam depărtaţi de realitate…

Atitudinea politicianului faţă de alegător trebuie să fie de ascultare, însă nu o ascultare de tip „ping-pong ţăcănit” (Na de-aici ce ai vrut să auzi!) ci o ascultare de tipul Părintelui faţă de Copiii Săi. O ascultare din care alegătorul să simtă sudoarea muncii şi a veghei neobosite şi neplictisite, a suferinţei pentru propriile neputinţe şi a părerii de rău faţă de propriile limitări… în acelaşi timp, garanţia că nu se va despărţi niciodată de ei, iar suferinţa va fi comună – la fel şi bucuria unor victorii!

Cuvântul ascultării nu vine însă de la oameni, ci îl primim de la Dumnezeu – şi lucrează selectiv: în cei ce cred cu adevărat. Dacă primul drum al noului Preşedinte va fi la Patriarhie şi nu la Servicii – înseamnă că ne vom fi dorit o schimbare profundă (si nu numai de… consilieri!).