La începutul anilor 90 ai secolului trecut, România a decis să treacă de la un sistem comunist, centralizat ca economie şi dictat în conştiinţe – la un sistem capitalist, liberalizat în piaţă şi aerisit în gândire. Cele trei idealuri pe care le-a clamat sângeroasa Revoluţie din Decembrie 89 – libertate, democraţie şi demnitate au trebuit să stea la fezandat vreme de două decenii pentru ca aducerea lor în dezbatere publică să fie mai imperioasă ca oricând…

Unde suntem astăzi, faţă de acum 20 de ani e o întrebare care ne frământă mai ales prin aparenta lipsă de ţel a luptei noastre pentru existenţă. Caragialesc, am spune că putem accepta să trăim de pe-o zi pe alta, numai de-am şti încotro ne sunt îndreptaţi paşii!

Am privatizat obiective industriale şi agricole, lăsându-le în paragină pentru a le scădea valoarea – apoi ne-am bucurat lăsându-le a fi preluate de „salvatori” care s-au îmbogăţit rapid, sub ochii noştri miraţi de noua filosofie a managementului de marketing. Modelul acesta, mai mult sau mai puţin bun pentru hoteluri, ceapeuri sau combinate industriale, în care s-au specializat conducătorii noştri politici, nu a avut cum să funcţioneze în cazul ŞCOLILOR şi SPITALELOR – ambele intrate (ne)oficial în colaps. Incendiile din maternităţi sau pornografia din şcoli sunt doar semnale ale începutului unui sfârşit la care nu putem asista pasivi.

A fost atât de uşor să schimbăm directorii pe criterii politice – dar atât de greu să stabilim o strategie pe termen lung pentru educaţie şi sănătate, cu atât mai mult cu cât ambele reprezintă pilonii pe care fiinţăm ca naţiune, cultura noastră în acţiune, puterea şi ştiinţa noastră de a ne gospodări!

Am desfiinţat Partidul Comunist Român şi am înfiinţat Frontul Salvării Naţionale. A trebuit să rezolvăm – şi am rezolvat operativ, problema vidului de putere. Dar în locul idealurilor comuniste, chiar aşa utopice cum erau … ce am ştiut să punem în loc? În locul umanismului socialist, utopic şi nefuncţional: am găsit acel ceva înlocuitor?
Aparent, nimic – sau poate a aflat cineva principiile şi valorile noii filosofii după care ne trăim viaţa?
Am lăsat să se dezvolte, mult mai lent dar cu atât mai profund, un vid de personalitate pe care nici restaurantele MacDonald’s, nici Mall-urile şi nici Televiziunea în culori nu îl vor putea umple. A copia o personalitate străină înseamnă să vrei să intri cu forţa în pantofii altcuiva: în poveste, au fost pretendente care şi-au tăiat din picior pentru a fi alese – dar nici un prinţ nu-şi va alege o mireasă sângerândă!

Îmbogăţirea individuală nu poate înlocui idealurile unei naţiuni, după cum frunza din logo-ul brandului nostru de ţară nu poate înlocui groaznica lipsă de identitate atunci când în concediu la Marea Neagră de pildă, cauţi modalităţi de petrecere a timpului liber… cu dorinţa de a simţi un pic din fiorul românesc: fie bucătărie, fie folclor, fie vinuri… Nimic. Singurul lucru pe care l-am reţinut cu oarecare amuzament: nişte ciori carghioase, care încercau zadarnic, în briza mării, să imite planarea unor pescăruşi profesionişti în îmblânzirea vântului!

Cioară autodepăşindu-se (Thanks, Getty!)