Aparent, s-au ocupat toate albiile spălătoreselor de rufe murdare din politica românească… Nu mai avem nici o covată, nici o copaie sau lighean – şi de aceea, ne trezim că neînţelegerile democraţiei nesfârşitei tranziţii de la noi ne sunt teleportate tocmai în Consiliul Europei!

În loc să vorbim unii cu ceilalţi şi să căutăm soluţii de compromis, îmi pare că vorbim fiecare pentru el însuşi … condiţie preliminară surzeniei depline.

Celor care au inventat – nu demult! – Alianţa D.A.: “Dreptate şi Adevăr”, le reamintim că vocea raţiunii trebuie să treacă prin filtrul inimii pentru a se face auzită!

Adresându-se inimii, cugetul nostru caută să o îmbuneze – dar rezultatul e multiplu: se face pe sine însuşi mai bun! Iar gura noastră – rosteşte cu înţelepciune numai atunci când devine prelungirea firească a unei raţiuni purificate prin filtrul inimii!

Căci atunci când raţiunea se adresează ei înşişi, de obicei sfârşeşte luînd-o razna: fie se laudă (minţindu-se că ar fi stăpâna adevărului), fie se-ndoaie (neaflând certitudini), fie se ceartă (intrând în contraziceri cu alte raţiuni la fel de autonome ca şi ea)…

Abia atunci când raţiunea nu se mai adresează ei înşişi, ci propriei inimi – abia atunci, raţiunea poate spera să parcurgă lungul drum până la inima celuilalt. Iar gura, în afară de a povesti despre sensurile unei inimi iubitoare de oameni, va căuta să rostească lucruri simple şi drepte. Aşa, ca adevărul!

Vă întreb: dacă politicienii noştri ar accepta că Adevărul e drept şi Dreptatea e adevărată, am avea nevoie de traduceri din “bruxeleză” pentru a ne înţelege între noi?!